Dacă dezbaterea publică s-a încheiat la Ministerul Justiţiei fără o concluzie certă, discursul ministrului Florin Iordache a lăsat în urmă o altă certitudine. PSD-istul se numără printre politicienii care, din pricina emoţiilor, sau din alte motive, chinuie limba română, arată Digi 24, care a şi făcut o selecţie a "perlelor" demnitarului.
Cum s-a exprimat Florin Iordache: Am finalizat dezbaterea publică CARE am avut-o.
Cum este corect: Am finalizat dezbaterea publică pe care am avut-o.
Cum s-a exprimat Florin Iordache: Am nişte observaţii PE CARE vreau să fie cuprinse.
Cum este corect: Am nişte observaţii care vreau să fie cuprinse.
Cum s-a exprimat Florin Iordache: Avem, de asemenea, PROPUNEREA pe care chiar colegii noştri de la PNL L-AU FĂCUT.
Cum este corect: Avem, de asemenea, propunerea pe care chiar colegii noştri de la PNL au făcut-o.
Cum s-a exprimat Florin Iordache: În cursul zilei de astăzi, TOŢI cei care au dorit să participe I-AM PRIMIT.
Cum este corect: În cursul zilei de astăzi, i-am primit pe toţi cei care au dorit să participe.
Cum s-a exprimat Florin Iordache: Vom ţine cont de observaţiile PE CARE s-au făcut astăzi.
Cum este corect: Vom ţine cont de observaţiile care s-au făcut astăzi.
După cum se ştie, ministrul Florin Iordache (57), are calificarea de bază de inginer (absolvenit al Facultăţii de Mecanică a Universităţii din Craiova în 1985), Facultatea de Drept absolvind-o abia în anul 2002, pe când era deja deputat.
Între 2002 şi 2007, Iordache a avut o incursiune incredibilă în zona academică. S-a înscris la doctorat în Republica Moldova înainte de a face un masterat, după care a făcut două masterate în discipline diferite (în administraţie şi drept) în România, iar apoi şi-a susţinut doctoratul la Chişinău în relaţii internaţionale.
Cum era de aşteptat, şi lucrarea de doctorat a lui Iordache este una suspectă de plagiat, după cum a dezvăluit recent cotidianul România liberă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.