URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2016, 18:15

Începe Festivalul Internaţional de Teatru. Vezi programul complet!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea va debuta, duminică seara, cu premiera spectacolului "Domnul Jurdan", rescriere dramatică după comedia "Burghezul Gentilom" de Molière, direcţia de scenă aparţinându-i lui Victor Ioan Frunză.

Pe parcursul unei săptămâni, evenimentul programează aproape 30 de spectacole, unele înscrise în concursul de teatru scurt, iar altele invitate de la teatre din toată ţara.

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU ORADEA, ediţia 2016

Duminică, 25 septembrie

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Deschiderea festivă

19:15 Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Domnul Jurdan, după Burghezul Gentilom de Jean-Baptiste Poquelin (Molière), direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Regina Maria, Oradea – OFF

Luni, 26 septembrie

17:00, Sala Arcadia – Prah sau Lozul cel mare, de Spiro Gyorgy, regia Matei Varodi, Teatrul "Alexandru Davila", Piteşti – FTS- concurs

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria (spectacol cu publicul pe scenă) – Vârful aisbergului, după Antonio Tabares, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad – FTS- concurs

20:00, Urban – Sărut-mâna, decât mă plimbam, de Mihaela Mihai, regia Sebastian Lupu, Teatrul Artemotion, Oradea – OFF

21:00, Centrul pentru Promovarea Turismului – Autobahn, de Neil LaBute, regia Laura Moldovan,Teatrul de Nord Satu Mare – FTS- concurs

Marţi, 27 septembrie

17:00, Sala Arcadia – With a little help from my friends, după Maria Manolescu, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Excelsior, Bucureşti – FTS- concurs

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria (spectacol cu publicul pe scenă) – Trilogia belgrădeană, după Biljana Srbljanovic, regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galaţi – FTS – concurs

19:00, Sala Studio Act – Reasons to be pretty, de Neil LaBute, regia Radu Horghidan, Studio Act Oradea– OFF

21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor – O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop, Teatrul Naţional Bucureşti – FTS – concurs

Miercuri, 28 septembrie

17:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) –Aniversarea, după Jeroen Van Den Berg, regia Erwin Şimşensohn, Teatrul "Mihai Eminescu", Botoşani – FTS- concurs

19:00, Sala Studio Szigligeti – Cartea bătrânilor, după poemul lui Szilágyi Domokos, regia Mihaela Panainte, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – FTS- concurs

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Bal mascat, de Giuseppe Verdi, Opera Naţională RomânăCluj-Napoca – OFF

20:00, Sala Studio Act – ŞTTTT!, un spectacol mimat de Şerban Borda – OFF

21:00, Scena Mobilă- Piaţa Unirii – Îndrăgostiţii din Ancona, de Vajda Katalin, Andrei Mihalache, Teatrul Regina Maria, Orade – OFF

Joi, 29 septembrie

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Svejk, după Jaroslav Hašek, regia Alexandru Dabija, TeatrulOdeon, Bucureşti – OFF

19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor – De fapt e frumos, un spectacol de Volker Schmidt, Teatrul German de Stat, Timişoara – FTS- concurs

21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – Orlando, după Virginia Woolf, regia Anca Bradu Teatrul Naţional Csokonai, Debrecen, Ungaria – FTS- concurs

Vineri, 30 septembrie

17:00, Sala Arcadia – Ich bin Ofelia, după Gertrud Fussenegger, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal "George Bacovia", Bacău – FTS- concurs

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, Bucureşti – OFF

19:00, Sala Studio Szigligeti – Cazul, de Szíjártó Tímea-Aletta, regia Sardar Tagirovsky, Teatrul Szigligeti,Oradea – OFF

19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – Galben.Roşu., spectacol deRadu Macrinici, Teatrul Municipal, Baia Mare  – FTS- concurs

20:00, Centrul pentru Promovarea Turismului, Die Legende vom heilligen Trinker/ Legenda sfântului beţiv, de Joseph Roth, regia Geirun Tino, Teatrul Pygmalion, Viena – OFF

21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – În inima nopţii – Episodul Lear, scenariul de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, regia Gavriil Pinte, Teatrul Regina Maria, Oradea – FTS- concurs

Sâmbătă, 1 octombrie

17:00, Sala Arcadia – Agamemnon, după Rodrigo Garcia, regia Andrei Măjeri, Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj-Napoca – FTS- concurs

19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) –Iluzii, după Ivan Vîrîpaev, regiaBobi Pricop, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova – FTS- concurs

19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Nastasia – Poveste de cartier, după "Domnişoara Nastasia" de George Mihail Zamfirescu, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul I. D. Sârbu, Petroşani – OFF

20:00, Sala Studio Act – Iubeşti, plăteşti!, regia Denisa Vlad – OFF

21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – LEONCE ŞI LENA, scenariul de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea după Georg Büchner, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Regina Maria, Oradea – OFF

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON