URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Noiembrie 2015, 00:38

Echipa de baschet CSM CSU Oradea s-a impus cu 93-75 pe terenul celor de la Dinamo, după prelungiri!

Echipa de baschet CSM CSU Oradea s-a impus cu 93-75 pe terenul celor de la Dinamo, după prelungiri! Sursa foto: Miha Miclăuș (Facebook CSM Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au câştigat jocul de la Bucureşti, de duminică seară, din compania formaţiei Dinamo cu scorul de 93-75. Diferenţa de 18 puncte pentru orădeni a fost realizată însă în prelungiri, pentru că după timpul regulamentar de joc scorul a fost egal 73-73.

Meciul, care a contat pentru etapa a IX-a a Ligii Naţionale şi s-a desfăşurat în Sala Dinamo, a fost început bine de jucătorii de la CSM CSU, care s-au instalat la conducere, chiar s-au detaşat pe tabelă, au încheiat primul sfert în avantaj cu 8 puncte, scor 24-16. Şi în sfertul secund orădenii au avut jocul sub control, şi-au menţinut diferenţa pe tabelă, ba chiar şi-au majorat-o, intrând în pauza mare cu scorul de 48-36, după ce în acest interval elevii antrenorului Cristian Achim au înscris 24 de puncte, faţă de doar 20 ale bucureştenilor.

După prima jumătate de joc, în partea a doua bihorenii au redus tempoul, totuşi şi-au păstrat o diferenţă confortabilă până înaintea ultimului sfert, în ultima pauză intrându-se cu 62-51 pentru orădeni.

În ultimele zece minute ale disputei s-a consemnat însă o revenire spectaculoasă a celor de la Dinamo care au reuşit să recupereze diferenţă, înscriind 22 de puncte, faţă de doar 11 ale bihorenilor, astfel că după cele 40 de minute regulamentare scorul a fost egal 73-73. În aceste condiţii, s-a intrat în prelungiri, unde însă orădenii au făcut legea.

Practic în overtime, jucătorii de la CSM CSU Oradea s-au revanşat pentru greşelile din finalul timpului regulamentar şi au marcat nu mai puţin de 20 de puncte, faţă de doar două ale dinamoviştilor. Astfel, elevii antrenorului Cristian Achim şi-au adjudecat, până la urmă, o victorie clară, cu 93-75, a şasea din actuala ediţie de campionat, fapt care-i propulsează pe poziţia a doua a clasamentului.

Principalii marcatori pentru CSM CSU în această dispută au fost Mandache şi Markovic, cu câte 16 puncte, în timp ce pentru Dinamo cel mai eficace a fost Marinov, cu 18 puncte înscrise.

În cealaltă partidă de duminică din etapa a IX-a a Ligii Naţionale la baschet masculin, BC Mureş s-a impus în deplasare, la Craiova, cu scorul de 90-82, pe terenul celor de la SCM U Craiova.


Dinamo Bucureşti – CSM CSU Oradea 75-93 (16-24, 20-24, 15-14, 22-11, 2-20)

Marcatori Dinamo: P. Marinov 18 puncte, N. Dahlman 13, M. Sutalo 13, N. Sulovic 9, K. Babkauskas 8, V. Corpodean 7 şi I. Orbeanu 7 puncte.

Marcatori CSM CSU Oradea: A. Mandache 16 puncte, R. Markovic  16, N. Barac 12, S. Nuhanovic 11, U. Lucic 10, W. Franklin 9, S. Barnette 9, B. Ţîbîrnă 6 şi R. Paşca 4 puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON