URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Mai 2018, 20:07

"Dragă Românie...": Elevi bihoreni premiaţi pentru eseuri despre ce îi doresc ţării (FOTO)

Concursul de eseuri "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", lansat pe 15 ianuarie de Direcţia pentru Cultură, Inspectoratul Şcolar şi revista Familia, a ajuns la final.

Joi, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, 12 liceeni din Bihor au fost premiaţi pentru textele realizate. Mai precis, au fost aleşi cei mai buni autori din fiecare an de liceu, astfel că s-au acordat câte patru premii I, II şi III (pentru câte un elev de clasa a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a).

Premianţi din tot judeţul

Aşadar, premii I au luat elevii Adela Cipleu (clasa a IX-a, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu), Horea Sebastian Dobai (clasa a X-a, Colegiul Naţional Mihai Eminescu), Alexandra Molnar (clasa a XI-a, Colegiul Naţional Mihai Eminescu) şi Gabriela Anamaria Ciorba (clasa a XII-a, Liceul Teoretic Lucian Blaga).

Premiile II au fost oferite elevilor Andreea Petrila (clasa a IX-a, Liceul Vocaţional Pedagogic Nicolae Bolcaş), Andreea Ţicra (clasa a X-a, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu), Rebeca Tătar (clasa a XI-a, Colegiul Naţional Iosif Vulcan) şi Laurenţiu Mădălin Ardelean (clasa a XII-a, Colegiul Naţional Samuil Vulcan).

Elevii Maria Băruţia (clasa a IX-a, Liceul Vocaţional Pedagogic Nicolae Bolcaş), Răzvan Ionuţ Foncea (clasa a X-a, Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş), Denisa Şerfezi  (clasa a XI-a, Liceul Teoretic Lucian Blaga) şi Andreea Filip (clasa a XII-a, Liceul Teoretic Lucian Blaga) au câştigat fiecare premiul III.

"Judecaţi cu mintea voastră"

Inspectorul şcolar de limba română, Diana Popa, a citit fragmente din fiecare eseu castigător, arătând astfel ce vor adolescenţii pentru ţara lor. Lideri înţelepţi, părinţi care să revină în ţară şi tineri care să nu mai emigreze şi o Românie serioasă, sunt câteva dintre dorinţele exprimate de adolescenţi.

Traian Ştef, redactorul-şef al revistei Familia, care va publica, în numărul din iunie, textele câştigătoare, i-a felicitat pe elevi pentru că şi-au exprimat liber opiniile şi i-a îndemnat să continue să gândească. "Sunt foarte critic în acest moment cu învăţământul românesc, nu voi înşira acum motivele, dumneavoastră le ştiţi. Dar judecaţi cu mintea voastră, spuneţi-vă opiniile şi repetaţi cât mai puţin formulele găsite în cărţi, deja mestecate", le-a spus Ştef. De asemenea, adolescenţii au fost felicitaţi şi de istoricul Sorin Şipoş, preşedintele de onoare al târgului Gaudeamus.

Şeful Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, a precizat că textele câştigătoare vor fi tipărite pe o hârtie specială, iar pe 1 decembrie, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, vor fi îngropate într-o capsulă la temelia statuii lui Mihai Eminescu, de pe strada Independenţei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
O gramatică pură
Poate sună mai bine " Premiul I L-au luat..."
Postat 10 Mai 2018, 20:47 de dani-e-let
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6253 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON