URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 07 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Septembrie 2016, 17:22

CSM Digi Oradea l-a transferat pe sârbul Nikola Radjen, un jucător suspendat pentru dopaj

CSM Digi Oradea l-a transferat pe sârbul Nikola Radjen, un jucător suspendat pentru dopaj foto: swimmingworld.azureedge.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de polo CSM Digi vicecampioana României, şi-a întărit lotul de jucători, după ce şi-a asigurat în această săptămână serviciile jucătorului sârb Nikola Radjen. Fost component al reprezentativei Serbiei, acesta are 31 de ani şi evoluează ca fundaş, un post deficitar la orădenii în ultima perioadă, după retragerea actualului antrenor Kadar Kalman.

Totuşi, deşi a fost transferat, Radjen nu va putea evolua pentru echipa orădeană decât începând cu data de 17 februarie 2017, când va expira suspendarea dictată împotriva sa de către Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA).

Motivul? Fostul internaţional sârb a fost depistat pozitiv în anul 2014, după un meci din cadrul Ligii Mondiale, motiv pentru care a primit o suspendare din activitate pentru o perioadă de 2 ani. De altfel, Radjen va putea începe antrenamentele cu noua sa echipă abia în luna noiembrie.

Chestionat pe această temă de BIHOREANUL, organizatorul de competiţii al CSM Oradea, Dorin Roşca, a precizat că transferul a fost realizat acum pentru că transferurile în poloul internaţional pot fi făcute doar în luna septembrie, dar angajamentul cu jucătorul sârb va intra în vigoare de la data expirării suspendării. "Contractul va începe doar în momentul în care sportivul va începe să se antreneze cu noi", a spus Roşca.

"Nikola este un jucător valoros, campion mondial cu Serbia. Ne bucurăm că am putut să transferăm un asemenea poloist, care se alătură unui alt campion mondial, portarul Gojko Pjetlovic, care este de ceva timp la noi. Consider că nu este un risc acest transfer. Pentru ce a făcut, jucătorul a plătit. Noi mizăm pe valoarea lui şi pe un comportament ireproşabil pe care să-l aibă la echipa noastră", a declarat, la rândul său, preşedintele CSM Oradea, Şerban Sere.

Jucătorul sârb a mai evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Vojvodina Novi Sad, Partizan Belgrad, NC Chios, Olympiacos Pireu şi Steaua Roşie Belgrad, echipă cu care a cucerit LEN Champions League în anul 2013.

Nikola Radjen a semnat un contract pentru o perioadă de un sezon şi jumătate cu CSM Digi, el devenind, astfel, al patrulea jucător străin din lotul echipei vicecampioane, după Gojko Pjetlovic, Mateja Asanovic şi Boris Pavlovic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON