URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2010, 20:44

Bush se plimbă până în România să inaugureze o televiziune "anonimă"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adrian Thiess, coordonatorul proiectului a afirmat că televiziunea de ştiri se va lansa în septembrie în prezenţa lui George W. Bush. El a declarat că aceasta ar putea fi lansată prin achiziţia unui post existent deja pe piaţă sau prin varianta punerii în funcţiune a unei televiziuni noi, după preluarea unei licenţe audiovizuale de la CNA.

Adrian Thiess, care face parte din trustul care deţine ziarul Puterea a spus că fostul preşedinte american, George W. Bush a fost invitat şi la lansarea publicaţiei respective, dar din cauza programului său încărcat nu a putut onora invitaţia.

"Domnul Bush vine special pentru această lansare a televiziunii. În cadrul lansării vor exista mai multe teme, dezbateri pe diverse teme, leadership, apărare, o conferinţă pe teme de securitate, la care va participa. Va participa şi la o întâlnire cu mai multe personalităţi, va exista şi o gala dinner cu invitaţi speciali", a afirmat Thiess.

Vineri, Adrian Thiess a declarat că la lansare ar urma să vină şi fostul secretar de Stat american Colin Powell şi David Plouffe, şeful de campanie al lui Barack Obama şi jurnaliştii Bob Woodward şi Carl Bernstein.

Fiind întrebat dacă televiziunea preluată ar putea fi Vox News - un post care emite, într-un regim de probă, din noiembrie 2009, aflându-se în sfera businessului media al familiei Păunescu, Adrian Thiess a spus doar că "există varianta de a prelua un post existent pe piaţă, care există în grila cabliştilor deja. Totul este posibil".

El a mai spus că în prezent este asigurată finanţarea pentru primii doi ani de funcţionare a noului post TV, investiţia iniţială în această televiziune fiind una "importantă".

Însă Thiess nu a declarat nici cum ar urma să se numească televiziunea, cine o finanţează şi de unde provin banii. El a precizat însă că toate aceste lucruri vor fi făcute publice.

Publisherul ziarului Puterea este News&Media Investment Limited, cu sediul în Anglia, Adrian Thiess fiind reprezentantul companiei în România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON