URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Octombrie 2009, 01:40

46 de diplome anulate la Universitatea din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cornel Antal, rectorul Universităţii din Oradea, a anunţat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă, că a dispus, marţi, anularea a 46 de diplome eliberate de opt facultăţi orădene în perioada 1994-2003.

"În 2007, când am fost ales rector, prima mea dorinţă şi acţiune a fost să iniţiez un control al diplomelor şi am găsit câteva pentru care nu s-a putut dovedi parcursul şcolar. A demarat şi o anchetă DNA, iar eu am informat Ministerul Educaţiei", a spus Antal, menţionând că motivul pentru care diplomele au fost anulate abia marţi este că nu a primit un răspuns de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind baza legală a anulării. "În vară, doamna Ecaterina Andronescu a venit la Oradea şi atunci mi-a spus că există Ordinul 2284 dat în 2007 de Ministerul Educaţiei, în care se specifică modul în care pot fi anulate diplome", a explicat rectorul. De atunci, conducerea Universităţii a continuat verificările diplomelor, pentru a avea certitudinea că nu vor mai exista şi alte diplome neconforme.

Astfel, marţi, acesta a trimis către acelaşi Minister lista cu cele 46 de diplome, 45 de licenţă şi una de studii aprofundate, care au fost anulate prin decizie. "Este vorba de 13 diplome de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, două de la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, câte una de la Educaţie Fizică şi Sport, Inginerie Managerială şi Tehnologică şi Energetică, 12 de la Ştiinţe Economice, nouă de la Ştiinţe Juridice, patru de la Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării şi trei de la Ştiinţe Socio-Umane, diplome pentru care nu am găsit dovezi ale parcursului şcolar", a precizat Antal.

În ceea ce priveşte vinovatul sau vinovaţii pentru existenţa acestei situaţii, Antal a spus că nu e treaba lui să arate cu degetul. "Cineva a semnat aceste diplome, dar nu ştiu circumstanţele. E treaba organelor de anchetă şi a justiţiei să stabilească vinovaţii", a spus Antal, precizând că ancheta DNA demarată în 2007 nu este finalizată.

Rectorul a mai spus că nu există în cadrul Univesităţii din Oradea date despre persoanele pe numele cărora au fost eliberate diplomele. "Când a venit DNA-ul, în urmă cu doi ani, au luat toate actele, nu ne-a rămas mai nimic, în unele cazuri nici cotoarele diplomelor. După numele studenţilor, toţi par a fi străini, italieni majoritatea, dar nu putem şti cu certitudine", a explicat Antal, menţionând, totodată, că a anunţat atât Ministerul Educaţiei, cât şi ambasada Italiei în România.

Cornel Antal a caracterizat anularea diplomelor ca fiind "un pas important pentru Universitatea din Oradea de a se debarasa de problemele trecutului". De asemenea, rectorul a spus că procesul de verificare a celor aproximativ 100.000 de diplome eliberate de Universitate de la înfiinţare până în prezent continuă, însă nu crede că se vor mai găsi şi alte probleme privind legalitatea lor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON