URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Iunie 2015, 11:22

Vino cu un prieten! Pentru ca referendumul să fie validat, e suficient ca orădenii care au votat prima dată să convingă încă o persoană

Vino cu un prieten! Pentru ca referendumul să fie validat, e suficient ca orădenii care au votat prima dată să convingă încă o persoană DECIZIA ORĂDENILOR! Unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin este la mâna orădenilor. "Acum, că locuitorii din Sînmartin s-au pronunţat pentru unificare, realizarea ei mai depinde doar de orădeni. Este o ocazie cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Nu avem voie să o ratăm", încearcă să-i convingă primarul Ilie Bolojan pe concetăţeni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă în prima campanie primarul Ilie Bolojan a încercat să cucerească orădenii cu prisme publicitare, chemări solemne la vot şi spoturi cu Ungurul Bulan, în cea de-a doua bătălie pentru Sînmartin lupta se duce om la om.

În fiecare zi, primarul are cel puţin patru întâlniri pentru a lămuri orădenii să meargă la vot. "Dacă fiecare orădean care a votat în primul tur aduce cu el încă un alegător, referendumul din 14 iunie privind unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin va trece fără probleme", spune edilul.

Din om în om

Campania pentru referendumul din 14 iunie se duce fără reclame. Dacă săptămâna trecută primarul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu locuitorii din cartierul Rogerius, săptămâna aceasta se va concentra pe Ioşia, Nufărul şi Episcopia. Cum la fiecare întâlnire vin între 30 şi 50 de orădeni, în cele patru întâlniri zilnice edilul câştigă de partea unioniştilor minim 100 de alegători. Nu de alta dar, la finalul întâlnirilor majoritatea participanţilor spun că duminica aceasta vor vota unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin.

Primarul nu pare descurajat de numărul redus al asistenţei. "Trebuia să aduceţi televiziunile, să filmeze şi să dea pe posturile naţionale, ca să se mobilizeze lumea la vot", i-a reproşat un bătrânel. "Nu de televiziuni avem nevoie, domnule, ci de orădeni. Dacă fiecare dintre cei care au votat pe 10 mai aduce duminică la urne încă un prieten, un vecin sau o rudă, referendumul din 14 iunie trece fără probleme", spune edilul.

"Băile Felix sunt mai cunoscute!"

Îmbrăcat în blugi şi tricou ori cămaşă albă, edilul vorbeşte tare, ca să acopere vacarmul cartierului. Nu pare deranjat nici de ţipetele copiilor din parc, nici de comentariile câte unui beţiv nimerit prin preajmă. Primarul şi-a axat discursul pe trei teme majore şi le urmează disciplinat. Înainte de toate, le aminteşte orădenilor că un oraş mai mare este mai atractiv pentru investitori şi oferă mai multe locuri de muncă, lucru reflectat apoi în creşterea salariilor. "Salariile în Cluj şi Timişoara sunt mai mari cu 30% faţă de Oradea pentru că acolo există o luptă a firmelor pentru a-şi păstra angajaţii buni", explică Bolojan.

Odată lămurite mizele fuziunii, primarul insistă asupra avantajelor unificării. Cu un buget de 2 milioane euro pe an şi circa 10.300 locuitori, Sînmartin este cea mai bogată comună bihoreană. "Am investit în parcul industrial 2 milioane euro şi de atunci veniturile oraşului din impozitele pe salarii au crescut anual cu câte alte 2 milioane euro. Dacă investim în staţiune, banii se vor întoarce înzecit. Băile Felix sunt mai cunoscute decât Oradea".

Bolojan spune că orădenii ar trebui să fie direct interesaţi să susţină fuziunea: "Acum nu se votează nici primarul, nici PSD, UDMR, PNL sau oricare alt partid. Votaţi pentru dumneavoastră şi viitorul familiilor dumneavoastră!".

Metoda Bolojan

Puţinele întrebări pe care le pun oamenii vizează probleme punctuale. Spre exemplu, alegătorii din sttrada Costache Negruzzi s-au declarat nemulţumiţi de lipsa parcărilor de domiciliu, cei din Sovata s-au plâns de mirosurile complexului de porci de la Palota,  cei de lângă Bulevardul Dacia de lipsa parcurilor. Exemplele pot continua cu mulţimea şantierelor, preţul gigacalorei, gălăgia beţivilor alimentaţi de magazinele non-stop şi multe altele.

Edilul a reţinut exemplele care pot fi rezolvate la nivelul Primăriei şi le-a respins pe cele care ţin de Garda de Mediu ori de alte instituţii. "Ar trebui să vă spun că toate problemele se vor rezolva dacă votaţi unificarea, dar nu vreau să vă păcălesc. Deşi s-au făcut multe lucruri în Oradea, mai sunt multe de făcut. De aceea, vă rog să votaţi pentru ca oraşul să crească, să aibă mai multe venituri din care să putem rezolva mai repede mai multe probleme".

Pe pensionarii care nu au votat pe 10 mai fiindcă fuziunea nu le promitea avantaje concrete Bolojan îi lămureşte că, odată cu dezvoltarea oraşului, tinerii nu vor mai fi nevoiţi să îşi caute de lucru aiurea şi vor putea să-i ajute la bătrâneţe. La fel, etnicilor maghiari care se tem că unificarea le va reduce ponderea la 23,9% le spune că prosperitatea nu ţine de etnie. Sceptici la început, orădenii se lasă convinşi încet-încet...

Patronatele "votează" unirea

Obişnuiţi să evolueze într-un mediu concurenţial, primii care au înţeles avantajele fuziunii pentru municipiul aflat în concurenţă cu alte oraşe au fost întreprinzătorii. Lunea trecută, reprezentanţii a 30 hoteluri, restaurante şi cafenele, de la Lotus Center şi Hotelul Double Tree by Hilton la restaurantul Graf şi cafeneaua Lord’s, au făcut un apel la orădeni să voteze unificarea. "Putem avea în anii următori mai mulţi turişti şi, implicit, mai multe locuri de muncă şi venituri mai mari pentru orădeni", susţine în numele semnatarilor oenologul Dorin Popa.

Vinerea trecută a fost rândul marilor angajatori să ceară populaţiei să iasă la vot. Reprezentanţii a 24 de companii din categoria RCS&RDS, Faist Mekatronic, Bihore, Plastor, UAMT ori Adeplast au dat citire unui apel, prin glasul lui Teodor Benţe, directorul tehnic al Plastor (foto). "În ultimii ani, profitând de oportunităţile oferite de oraşul nostru, am creat mii de locuri de muncă, dar dorinţa noastră este să ne dezvoltăm în continuare. Să ne creştem productivitatea, să fim mai competitivi şi să putem oferi slujbe mai multe şi mai bine plătite oamenilor noştri", a arătat Benţe. Ideea e simplă: banul la ban trage...

Campania "virtuală"

Dincolo de întâlnirile directe cu orădenii şi de declaraţiile publice care susţin unificarea, campania se manifestă şi în mediul virtual. Pagina de Facebook "Referendum Oradea + Sînmartin" popularizează permanent mesaje ale orădenilor cu notorietate, din toate domeniile de activitate.

Pe lista susţinătorilor sunt nume cu greutate în sport, precum antrenorul de fotbal Emerich Jenei ori luptătorul Alexandru Lungu, somităţi medicale cum sunt chirurgul Adrian Duşe şi urologul Gheorghe Bumbu, artişti ca Leontin Ciucur, Richard Balint şi Răzvan Vicoveanu, precum şi oameni de televiziune ca Mihaela Tatu şi Ilinca Vandici.

"Eu voi vota în data de 14 iunie! Votaţi pentru Oradea Mare!", îşi îndeamnă fanii îndrăgitul Emerich Jenei (foto). Asemenea lui, sute de orădeni având în spate cariere de succes, localnici plecaţi în străinătate la muncă sau simpli votanţi îşi îndeamnă concitadinii să lase inerţia, să iasă din case pe 14 iunie şi să voteze unificarea. Un pas istoric spre o Oradie cu adevărat Mare...


DE ŞTIUT
Program de duminică

Pentru ca referendumul din 14 iunie să fie valid este nevoie să se prezinte la urne 56.825 de alegători din totalul de 189.416 de orădeni trecuţi în listele electorale, cifrele exacte urmând să fie cunoscute cu o zi înaintea scrutinului.

La fel ca la primul tur, orădenii vor putea vota doar la secţia de domiciliu. Bolnavii netransportabili pot solicita urna mobilă de la secţia de care aparţin sau din spitalul în care sunt internaţi. Pacienţii deplasabili îşi pot exprima opţiunea la cea mai apropiată secţie de unitatea în care sunt internaţi. Alegătorii din alte localităţi, dar cu flotant de Oradea, pot vota doar dacă până la 11 iunie solicită înscrierea pe lista specială la Sala Ghişeelor din Primărie. Orădenii care şi-au pierdut cartea de identitate o pot reînnoi inclusiv în ziua votului la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din strada Republicii 24.

Spre deosebire de scrutinul din 10 mai, secţiile de votare 83, 84 şi 85 de la Sala Sporturilor Antonio Alexe au fost mutate la Grădiniţa 42 din strada Salcâmilor (lângă Colegiul Tehnic Transilvania) pentru a nu încurca desfăşurarea Campionatului European de baschet feminin, iar secţia 30 de la Liceul Onisifor Ghibu a fost mutată la Grădiniţa 56 din strada Liszt Ferencz. La fel ca la primul tur al referendumului, cele 143 de secţii de votare din Oradea vor fi deschise între orele 7 şi 23.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
Aha....
Ce gluma buna,vin cu toti pretinii si votez NU...Te oftici primare????
Postat 09 Iunie 2015, 16:05 de grigore
Maaaare ziarist
Cum naiba ai calculat tu ca Bolojan a convins 100 de oameni zilnic sa merga la vot. Ai angajat tu personal o firma de sondare a opiniei publice???? Esti penibil impreuna cu Bolojan si ai lui, voi toti care credeti ca oradenii sunt asa de prosti incat nu pot citi printre randuri. Sunt de-a dreptul josnice metodele de manipulare folosite de o conducere a orasului care se declara LIBERALA, eu spun ca este mai degraba COMUNISTA prin toate actiunile ei. NU unirii si indatorarii excesive a Oradiei prin inbogatirea acolitilor primariei Oradea !!! Oricine a avut tangente cu primaria Oradea stie ca SPAGA este obligatorie oricare ar fi biroul in care vrei sa intri ... RUSINE !!!
Postat 09 Iunie 2015, 15:11 de cc
@roger
Pe cuvantul tau ca primarul ia salar in functie de numarul de locuitori?
Postat 09 Iunie 2015, 09:16 de andy
@bihoreanoradea
1. In primul rand ca Santion e sat nu comuna. Apartine de comuna Bors care este cea mai bogata comuna din Bihor, asa ca ei nu vor unirea cu Oradea. Asa cum s-a mai spus atat Borsul cai si Osorheiul au refuzat oferta de unire cu Oradea (acum primarul din Osorhei se pare ca s-a razgandit...). 2. Esti sigur ca EON vinde gazul mai ieftin in Santion, sau platesc mai putin pt ca este subventionat de Primarie? Nu cunosc situatia dar nu cred ca EON vinde gaz mai ieftin. Oricum CET-ul nu l-a impus Bolojan ci a fost varianta pe care au mers toti primiarii pe care i-a avut Oradea. Si eu sunt impotriva CET-ului cu atat mai mult cu cat nu ma incalzesc de la CET (sunt impotriva in primul rand din cauza poluarii). Problema e ca daca renuntam la CET, cu ce se va incalzi Oradea. Crezi ca EON sau alti vor trage conductele de gaz peste noapte? Sau crezi ca le vor trage gratis? De curiozitate cunosti cat le-a cerut distribuitorul de gaz firmelor din Eurobussines Parc II pt a le racorda? Intereseaza-te si apoi mai vorbim. 3. De acord ca apa e scumpa dar din pacate nu vad cum s-ar putea reduce (cu exceptia subventiilor cum e cazul Borsului). Oricum Oradea are pretul la apa printre cele mai mici fiiind putine orasele cu pret mai mic : Clujul are 3.26 iar Timisoara 3.53 (orase mult mai bogate ca Oradea). In rest cateva ex.: Bucuresti 5.75; Brasov 6.48; Constanta 7.03; Buzau 8.16; Piatra Neamt 8.18.
Postat 09 Iunie 2015, 09:15 de andy
depasiti intelectual si potential
disperarea cand ii vine.... vorba cantecului, o data-n viata, cica primaru! ei na! bolo, tu crezi ca nu mai vine altcineva dupa tine?! si altii or sa ceara unirea, dua ce or sa demonstreze ca in ultimii 3 ani au facut ceva. ceva pentru oras. consiliul local si primarul iau salar in functie de nr de locuitori. asa ca nu ne duceti cu presul. acuma seara malan a plecat cu coada-ntre picioare de la intalnirea din rogerius. mai,, sunteti depasiti intelectual de probl acestui oras, de ce sa-l mai marim atunci?!?
Postat 08 Iunie 2015, 23:26 de roger
prietenii nu vor, stiu ei de ce!
Bolojane, spune te rog de ce nu ai ales sa ne unim cu Sântion de exemplu, unde metrul cub de apa costa 1,5 Ron iar incalzirea pe gaz a unei case de 60 - 70 mp (aprox. un apartament mediu) costa pana in 250 ron/luna pe timp de iarna cu gaz de la eon, gaz la care oradenii nu au acces din cauza monopolului CET pe care ni l-ai impus! Asa ca prietenii mei spun PASS!
Postat 08 Iunie 2015, 22:09 de User anonimizat
@EmzePerix
Stai linistit ca indicatorul e pus la blocul Cicero cu mult inainte de a se gandi Bolojan sa candideze la primarie. Situatia cu parcarea acolo e mult mai dificila decat in alte parti, cine are treaba sau locuieste acolo stie. Nu se compara cu cartierul Europa sau alte rezidentiale. De luni pana sambata zona e sub asediu datorita proximitatii pietei Mari. Ce va place sa mancati ... cu polonicu.
Postat 08 Iunie 2015, 20:28 de Neutryno
ANDY
@andy: 1. Protestul nu a fost neaparat pentru ca unii parcau masinile in cartier! Mai degraba pentru ceea ce se intampla pe langa ele! Ghiceste ce?! 2. Nu s-au cumparat drumurile interioare, s-a cumparat doar o parcela generoasa in conditii DUBIOASE! Mai intai PMO(cu sprijinul lui Bolojan)a vandut-o IMPACT-ului(DE CE?)care a doua zi a revandut-o la un pret mai mare unui fost politai din Valea lui Mihai!La un pret mai mare! De ce nu a organizat Bolojan LICITATIE? 3. De acord cu parcarile de domiciliu! 4. In ceea ce priveste implicarea lui Bolojan in cazul Microsoft citatul respectiv a fost lansat de mine in comentariile pe e bihoreanul! nicotelekus l-a preluat si FOARTE BINE A FACUT! Ideea este ca Bolojan a fost DENUNTAT! Si atunci ar fi nevoie(zic!)sa fie chemat macar pentru o Declaratie! Dupa cum ar trebui chemat pentru o declaratie in cazul IMPACT! Sa fie intrebat spre exemplu de ce a promvat TRANZACTIA cu IMPACT atata timp cat stia CA SE INTEMEIAZA PE CONTRACTE FICTIVE(SIMULATE). Acolo FICTIVITATEA(spre deosebire de alte cazuri la zi RAZBATE prin toti porii!). Ba mai mult, IMPACT recunoaste singura ca persoanele fizice varate la inaintare pentru a pune LABA pe terenurile CLO NU AU FOST NICIODATA PRORIETARI! Ei singuri recunosc asta! Bolojan stia si cu toate acestea a cazut la pace cu directorul Lucian Mateescu de la IMPACT! DE CE? Sa fi primit ceva in schimb? Vreun folos patrimonial? Sau nepatrimonial, cine stie? ORGANELE chiar trebuie sa faca lumina pornind de la lucruri EVIDENTE! CONTRACTELE FICTIVE(SIMULATE)de care s-a folosit IMPACT cu complicitatea reprezentantilor locali(in final, deci doar in final, si a lui BOLOJAN)! TDS=Teodor Dan Sarca, pagubit IMPACT cu sprijinul lui Petru Filip, pagubit si de Bolojan de SATISFACTIA de a vedea pusa la punct aceasta firma odioasa!
Postat 08 Iunie 2015, 19:29 de TDS
@ andy
Ca sa va bage in seama , trebuie ca un fiu ales a poporului sa muta in zona . De exemplu intrarea in spatele blocului Cicero , dupa Electrica este protejat cu un indicator " obligator inainte " si inca un indicator "intrare interzisa " cu specificatia in afara riveranilor. Logic primul indicator ar trebui sa fie valabil si pentru riverani . In spatele blocului sta la pinda politia si te taxeaza cu 180/90 lei.Dupa zvonuri un apropiat a domnului primar are apartament in zona . Cind se va intalni domnu primar cu locuitorii di cartierul Podgoria ?
Postat 08 Iunie 2015, 19:21 de EmzePerix
@nikotelekus
Esti platit dupa numarul de mesaje postate? Am citit deja de 3 ori postarea ta si nu am intrat pe toate articolele. Referitor la citatul tau, e corect in totalitate doar ca fraza in care se referea la mita e alta si anume :"Firma Colina fiind un nou vehicul de tip off-shore similar cu Profinet şi folosit de către Claudiu Florică cu aprobarea managementului FSC Austria exclusiv pentru contractarea de servicii fictive care să justifice scoaterea banilor din FSC pentru plata mitei către decidenţii de la acea dată, adică Călin Popescu Tăriceanu - prim-ministru, Sebastian Vlădescu - ministru al Finanţelor şi personaje din anturajul acestora" In derularea acelui act aditional mentionat e posibil sa fie implicate foarte multe persoane dar asta nu inseamna ca toate aceste persoane au beneficat de spaga. Asa ca mai usor cu acesta siguranta... Nu contest ca e posibil sa fie si Bolojan implicat, dar pana in prezent eu nu am auzit inca nimic concret in legatura cu persoana (exceptie faca carcotasii de pe net, platiti sau ne-platiti)
Postat 08 Iunie 2015, 15:52 de andy
@tds
Stai linistit ca nu mai era nici un secret numele tau dupa ce la fiecare articol despre cartierul Europa erai in prim plan. Ultima data in scandalul masinilor parcate duminica de cei care merg in targ. Apropo, e curios ca ceri doar corectitudine pt cei din cartierul Europa dar in acelasi in cazul parcarilor de masini vrei sa primiti statut preferential. Si eu stau in cartier rezidential dar nu am reusit sa conving politia si primaria sa interzica parcarea pe strazi (cu exceptia intrarilor auto). Ati cumparat cumva si drumurile interioare? Eu as propune Primariei sa faca parcari de domiciliu in cartier asa ca fiecare va putea sa-si achizitioneze locul de parcare iar ceilalti vor fi nevoiti sa-si caute alte locuri de parcare. Dar sunt convins ca nu o sa fi de acord pe motiv ca iar ar castiga Bolojan bani dupa voi (ideea e ca ar castiga Primaria dar pt tine tot aia e).
Postat 08 Iunie 2015, 15:39 de andy
BOLO, CIOCU MIC, ORICUM TE IA DNA!!
PRIMARUL ORADIEI, ILIE BOLOVAN, FOST SECRETAR GENERAL AL GUVERNULUI, E IMPLICAT ÎN DOSARUL MICROSOFT!! MAFIOTUL BENIAMIN RUS AR PUTEA DETONA BOMBA MICROSOFT!! "Persoane implicate in derularea acestui act aditional sunt Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian consilier, Radu Stroe, Ioan Bolojan, Attila Zoltan Cseke, Nicolae Teodorescu, Karoly Borbely, Victor Florea, Mirela Tudose, Rosita Teodorescu, Sebastian Vladescu, Eugen Ovidiu Teodorovici, Silviu Hotăran, Florin Pletea etc". Şi urmeaza o poveste frumoasă cu Unicredit". Citatul este dintr-o declaratie a unui martor din Dosarul Microsoft! Acest martor sustine ca MITA s-a dus si la cei enumerati! In text apare si o eroare! Secretarul general al Guvernului din acel moment avea un alt prenume(nu Ioan). Ghiciti prenumele. PS Oare Beniamin Rus o sa dea pe goarna si pe altii? BOLOVANE, CÂT AI LUAT CA SĂ SEMNEZI CONTRACTUL CU MICROSOFT?! NU ŞTIM ÎNCĂ CÂT AI LUAT, DAR ÎŢI PUTEM SPUNE CÂT VEI LUA: 10 ANI, PT SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE ŞI CONSTITUIRE DE GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT!! BOLOVAN NU MAI ARE DREPTUL MORAL SĂ CEARĂ NICI UN REFERENDUM PT UNIFICAREA CU SÎNMARTIN!! ÎN SPATELE LUI STAU FRAŢII MICULA!! ADUNAŢI SEMNĂTURI PENTRU DESTITUIREA LUI BOLOVAN, UN LIBERLA CORUPT CARE A LUAT ŞPAGĂ ŞI A SEMNAT PT ÎNCHEIEREA CONTRCTULUI CU MICROSOFT - SUTE DE MILIOANE DE EURO DIN BANII PUBLICI ARUNCAŢI DEGEABA, DIRECT ÎN BUZUNARELE AMERICANILOR!! E DOAR O CHESTIUNE DE TIMP PÂNĂ ŞI BOLOVAN VA FI SĂLTAT DE DNA!!
Postat 08 Iunie 2015, 14:54 de nikotelekus
PROBLEME?
@cetateanul-oradean Nu-mi fac nici o problemă! Absolut nici una! Eu sper să nu treacă! Dacă trece fii sigur că nu mă voi sinucide! PS Mamă, ce victorie de răsunet că mi-ai scris numele! Ei, și? Eu nu sunt persoană publică! Dacă îți face plăcere, scrie-l! Repet, dacă redacția Bihoreanul consideră că e corect așa, foarte bine!
Postat 08 Iunie 2015, 14:11 de TDS
of...
Stimabile TDS* (nu mai merge TSD, că numai tânăr nu ești - sau poate ai suflet tânăr :) ), referendumul va trece, nu-ți mai fă probleme... :D
Postat 08 Iunie 2015, 13:53 de cetateanul-oradean
paapapap
Când le spun de Referendum...ma trezesc fara prieteni...rau am ajuns ...marele primar vrea 2 la 1 cam stii mare primar care e rezultatul!!!
Postat 08 Iunie 2015, 13:31 de Tinas
Mai lasane
Nu ne mai intoxica cu taranii aia din comuna Sanmartin
Postat 08 Iunie 2015, 12:36 de Vancea
AU
corectură BOLOJAN și CLICA AU ALTE INTERESE!
Postat 08 Iunie 2015, 11:42 de TDS
PAS....cu...PAS
Ei, dar în timpul acesta nici oponenții nu stau degeaba! Și eu personal am reușit să conving mai mulți cunoscuți(prietenii erau deja convinși)sau vecini SĂ NU SE DUCĂ LA NICI UN REFERENDUM! Ce explicație puerilă cu salariile din Cluj Napoca(da, Primare, așa se numește încă respectivul municipiu) și Timișoara!Oenologul cred că a degustat prea mult vin înainte de a scoate perla cu turiștii! De parcă prin unificare va crește automat capacitatea Felix-ului și vor veni turiștii buluc. Sau ce să spun, vor veni turiști care se vor caza la Ramada și vor pierde zilnic două ore ca să ajungă până în Felix! ÎNCĂ O DATĂ CREȘTEREA CANTITATIVĂ NU ÎNSEAMNĂ NICI PE DEPARTE CREȘTERE CALITATIVĂ! Eu sper ca orădenii să priceapă că în fapt BOLOJAN și CLICA are cu totul și cu totul alte interese! La care desigur se adaugă ÎNCĂPĂȚÂNAREA absurdă a BIRTIN-așului! VREA FUZIUNE și GATA!
Postat 08 Iunie 2015, 11:40 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON