Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere în sectorul public. Dispoziţiile hotărârii pot fi aplicate şi angajaţilor din sectorul privat, în măsura în care partenerii sociali stabilesc astfel.
Astfel, bugetarii vor avea o mini-vacanţă de şase zile, din 1 până în 6 mai, ziua liberă 1 Mai fiind legată astfel de Sărbătorile Pascale, din 5 şi 6 mai..
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a fost cea care a cerut Guvernului să declare 2 şi 3 mai drept zile libere, Totuşi, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan, susţine că zilele libere acordate de stat pe 2 şi 3 mai nu îi vor determina pe români să stea în staţiunile din ţară 5-6 zile, astfel că nu se va înregistra nicio creştere a turismului intern.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.