URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Ianuarie 2015, 11:01

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 5-11 IANUARIE

EVENIMENTE

Festival concurs "D'ale porcului" - concurs de preparare tradiţională a cărnii de porc, între comunele bihorene: degustare de pălincă, pârjolire porci, prelucrare porc, degustare toroş, cârnaţi, caltaboşi, jumări, preparate locale speciale, cina festivă, sâmbătă parcarea ERA Park

Ca la noi la nimenea - stand up comedy cu Sebastian Lupu şi Tomi Margittai, vineri, ora 20, Crown Pub

Candy Party - ateliere de creaţie, pinata, poveşti, surprize dulci, jocuri interactive, concursuri cu Prietenii Veseliei, în fiecare duminică, orele 17-20, Oradea Shopping City


TEATRUL DE STAT REGINA MARIA

Zbor deasupra unui cuib de cuci, adaptare de Dale Wasserman, regia Marius Oltean, joi, ora 19, Sala Mare

Vrăjitorul din Oz, scenariu şi regie Dan Mirea, sâmbătă, ora 11, Sala Mare

Căsătoria, de N.V. Gogol, regia artistică Alexandu Mâzgăreanu, duminică, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Spărgătorul de nuci şi Regele şoarecilor, spectacol supratitrat în limba română, marţi şi miercuri, Sala Mare

F.E. Vallomasok cu Firtos Edit, regia Tasnadi-Sahy Peter, sâmbătă şi duminică, ora 17, Teatrul Arcadia


FILARMONICA DE STAT

Concert de Anul Nou cu lucrări celebre din creaţia compozitorilor: F. Herold, J. Strauss, F. Lehar, W. A. Mozart, G. Bizet, J. Massenet, G. Rossini, G. Puccini, M. de Falla, I. Kalman, E. Chabrier, dirijor Shinya Ozaki (Japonia), solişti Paula Iancic - soprană, Petre Burcă - bas, Nagy Kalman - vioară, joi, vineri şi sâmbătă, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia "Variaţiuni pentru vioară" a artistului fotograf Tibor Erbsz

ORADEA PLAZA

expoziţia fotografică "Bihorul nostru" semnată Ovi D. Pop

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia retrospectivă a pictorului Kristofi Janos; Semicentenarul secţiei de etnografie - afişe şi publicaţii (Palatul Baroc)

GALERIA DE ARTE VIZUALE

expoziţia de pictură "Cartografii subterane" a artiştilor plastici Tudor Frâncu, Radu Hangan, Ieronim Moruţ

GALERIA NUFĂRUL

expoziţia Debut G, 106 fotografii alb-negru realizate de absolvenţii cursului foto

ORADEA SHOPPING CITY

expoziţia de artă plastică închinată Naşterii Mântuitorului, expun Nicolae Adel, Raluca Avrămuţ, Paul Blânda, Maria Bologa, Katona Ede, Carmen Galutz, Andrea Giurgiu, Klara Handrea, Ioan Herdelău, Ioana Klein, Eugenia Mangra, Stela Marta, Dan Mircea, Ionuţ Ovidiu, Alina Pocian, Călin Remeş, Sergiu Savin, Galeria de Artă


CLUBURI

WINDOW PUB: luni Seara de dans, ora 22; sâmbătă Saturday Party, ora 22

DISCO FAHAZ: sâmbătă Party, ora 23

ZULU: sâmbătă Party, ora 22

HOLE PUB: sâmbătă Party, ora 22

CLUB JUICE: vineri Party, ora 22

DOWNTOWN PAPARAZZI: joi, vineri Party, ora 22; sâmbătă Saturday Party, ora 22

BALI CLUB: sâmbătă Party, ora 23

CLUB LUNA: miercuri-duminică Petrecere cu Tavi de la Oradea şi MC DJ Ray, ora 23

THE LOUNGE: vineri Party, ora 23

GREEN PUB: vineri Friday Night Party, ora 23

AVENUE CLUB: vineri Party, ora 23

YELLOW SUBMARINE: vineri, sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: vineri Petrecere cu Blaga de la Oradea, Speedy Band, DJ Manelo, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY'S ART CAFE: vineri Seara de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22


CINEMA RECOMANDĂRI

CINEMA PALACE 5-8 ianuarie

15_film_palace_bihoreanul_20.jpgTaken 3 (Taken 3: Teroare în L.A.)

În primele două părţi ale cunoscutei serii de acţiune, fostul agent Brian Mills (Liam Neeson) a trebuit să-şi apere familia de atacatori, vânându-i fără milă. Doar că de această dată vânătorul se transformă în vânat, având pe urmele sale atât autorităţile, cât şi un duşman din trecutul său plin de violenţă, duşman gata de orice pentru a-l face pe Mills să sufere...

Regia: Olivier Megaton

Distribuţia: Maggie Grace, Liam Neeson

PROGRAM

Taken 3: Teroare în L.A. avanpremieră, miercuri, joi 20, 21.10

Al şaptelea fiu premieră, 3D, luni-joi 13.10, 16.05, 18, 20.15, 22.30

Asterix: Domeniul zeilor premieră, 3D, dublat, luni, marţi, joi 12.45, 14.25, 18.20; miercuri 11.05, 12.45, 14.25, 18.20; luni-joi 17.10

Alt Love Building luni, marţi 23; luni-joi 13.20

Ucenic pentru crimă luni-joi 17.40, 22

O noapte la muzeu: Secretul faraonului luni, marţi 12.35, 15.40, 17.30, 19.20, 21.10; miercuri 12, 15.40, 17.30, 19.20; joi 12.35, 15.40, 17.30, 19.20;

Annie luni-joi 19.45; luni, marţi 14.20, 16.30; joi 14.20, 16.30; miercuri 12.10, 14.20, 16.30; joi 14.20, 16.30

Hobbitul: Bătălia celor 5 oştiri 3D, luni-joi 12.30, 15.10; luni, marţi 20, 22.40; miercuri, joi 22.05; luni-joi 19

Mai tăntălău, mai gogoman luni-joi 15.35, 18.40, 20.40, 22.40

Exodus: Zei şi regi 3D, luni-joi 21.35

Paddington luni-joi 13.50; miercuri 11.30

Pinguinii din Madagascar 3D, miercuri 10.45; luni, marţi, joi 15.25; miercuri 11.25, 15.25


CINEMA CORTINA 5-8 ianuarie

15_film_cortina_bihoreanul_20.jpgUcenic pentru crimă (Son of a Gun)

Închis pentru o infracţiune minoră la doar 19 ani, JR află repede cât de grea e viaţa în închisoare. Să obţină protecţie este de o importanţă extraordinară, iar JR se va trezi curând în grija celui mai faimos criminal al Australiei, Brendan Lynch. Dar protecţia vine cu un preţ, iar Lynch are planuri pentru tânărul său protejat, la eliberare...

Regia: Julius Avery

Distribuţia: Tom Budge, Matt Nable, Ewan McGregor, Brenton Thwaites

PROGRAM

Taken 3: Teroare în L.A. avanpremieră, miercuri, joi 20

Asterix: Domeniul zeilor premieră, 3D, luni-joi 12, 18.25

Al şaptelea fiu premieră, 3D, luni-joi 13.35, 16, 20.10, 22.35

Ucenic pentru crimă luni-joi 12.05, 17, 21.55

Supereroul din Toonpur luni-joi 12.30

O noapte la muzeu: Secretul faraonului luni-joi 15.25, 19.30

Alt Love Building luni-joi 17.25

Annie luni-joi 18.20 (dublat); luni-joi 13.40, 16, 20.35

Hobbitul: Bătălia celor 5 oştiri 3D, luni, marţi 12.45, 15.30, 20, 22.45; miercuri, joi 12.45, 15.30, 22.10

Mai tăntălău, mai gogoman luni-joi 21.25, 22.55

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON