URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Noiembrie 2012, 09:03

Brigitta Balogh a lansat un nou single, pe muzica şi versurile lui Alex Velea (VIDEO)

Brigitta Balogh îşi continuă cariera de solistă de la Bucureşti, colaborând cu studioul Hahaha Production, fondat de Smiley. Pe 9 noiembrie, orădeanca a lansat melodia "Ce te faci?", despre care spune că este una veselă şi jucăuşă. Orădeanca o interpretează împreună cu Pacha Man.

Versurile şi muzica pentru această melodie sunt semnate de Alex Velea, iar videoclipul filmat pentru promovarea acesteia a fost lansat tot vineri. În videoclip apare pentru câteva secunde şi Smiley. Susţinută de atâtea vedete autohtone, Brigitta speră că noua melodie va fi un hit.

La începutul anului 2012, orădeanca lansa videoclipul pentru melodia "Play me like a violin", cântată împreună cu celebrul rapper Snoop Dogg.

Brigitta Balogh are 23 de ani şi a devenit cunoscută după ce a concurat la emisiuni precum "Se caută o stea", în Ungaria, şi Megastar, în România, dar şi concertând alături de trupa Sistem. În Ungaria, ea a lansat melodia "A szerelem faj", care a ajuns în topurile muzicale din ţara vecină. Brigitta este iubita chitaristului orădean Marius Pop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON