URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iulie 2019, 14:38

Festival... din alte timpuri: Cea mai bogată şi spectaculoasă ediţie a Festivalului Medieval ajunge în Cetatea Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei care vor vizita la finalul acestei săptămâni Cetatea Oradiei vor avea parte de o călătorie în timp, căci fortăreaţa va găzdui sute de cavaleri, luptători, arcaşi, domniţe, meşteşugari şi menestreli, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Medieval.

Ediţia se anunţă cea mai bogată de până acum. La Oradea vor avea loc demonstraţii de turnir „full contact”, în premieră în România, se va reconstitui o bătălie de pe vremea lui Sigismund de Luxemburg, vor fi ateliere ţinute de fierari şi cioplitori iar, pe lângă menestreli, orădenilor le vor cânta „nume grele”: Cristi Minculescu, Nicu Alifantis şi Subcarpaţi.

Cetatea, locul bătăliilor

Festivalul Medieval se va desfăşura în perioada 4-7 iulie, adică de joi până duminică, în Cetate, şi propune o călătorie istorică în epoca medievală, cuprinzând activităţi precum ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă, muzică şi dansuri specifice acelei ere, jonglerii cu foc, spectacole de iluzionism şi dresură de animale de pradă. Evenimentul organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, alături de asociaţia cu specific medieval Deus Vult, se anunţă de amploare, organizatorii alocându-i un buget de circa 800.000 lei.

În premieră, la festival vor participa peste 600 de personaje medievale din 43 de trupe, din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Rusia, Franţa, Republica Moldova, Croaţia, Ucraina şi Serbia. Între acestea se numără „Les Ecuyers de l’histoire”, din Franţa, care pregăteşte un turnir „full contact”, în care adversarii, pe cai, se vor ataca „pe bune”, cu lănci din lemn, încercând să se doboare. Alţi invitaţi care anunţă show-uri deosebite sunt luptătorii trupei Agentúra Hector (Slovacia) care au pregătit şi ei turniruri şi bătălii, pline cu cascadorii. Anul acesta la Oradea vine şi Bayard Medieval Fighting Club (Rusia), prezentată ca fiind una dintre cele mai puternice echipe „bufurt”, adică de bătălii istorice, din lume.

Lupte ca-n vremea lui Sigismund

Între atracţiile acestei ediţii se mai numără jocuri nomade (tir cu arcul pe cai, tăiere cu spada din galop), jocuri vânătoreşti (inclusiv cu domniţe care vor „vâna” călare) şi dueluri. Orădenii vor putea vedea şi o mare bătălie, în două părţi, în şanţul Cetăţii, de data aceasta fiind reconstituite „Războaiele Husite din perioada lui Sigismund de Luxemburg”.

Întreg programul de turniruri şi bătălii medievale se va desfăşura în Parcul Cetăţii, unde vor fi instalate trei tribune pentru public. Tot în Parcul Cetăţii vor fi instalate şi taberele medievale, unde o parte dintre invitaţi vor înnopta.

Atmosfera medievală se va simţi şi datorită unor ateliere meşteşugăreşti, care se vor ţine în curtea Palatului Princiar. Între acestea, vom găsi un atelier de fierari din Toledo, cioplitori în lemn, turnători de bronz şi maeştri ai pielăriei, ateliere de tors lână, de confecţionat ţiteră şi opinci, împletit nuiele, ţesut şi confecţionat podoabe. Pentru copii vor fi organizate sesiuni de pictură pe ceramică şi lemn.

Menestreli de renume

Festivalul Medieval al Oradiei va aduce şi anul acesta muzică specifică acelei epoci, în Cetate urmând să asigure atmosfera mai multe trupe de trubaduri şi menestreli, între care Hollóének, Remdih, Truverii şi Peregrinii. În plus, în Parcul Cetăţii vor fi organizate show-uri de jonglerii cu focul.

Concertele acestei ediţii se anunţă atractive, aducând pe scena din fortăreaţă nume cunoscute. Vineri seara, în cadrul proiectului „Rock the Symphony”, vor cânta Dan Andrei Aldea, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Călin Goia, Dan Teodorescu, Flavius Buzilă, Orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band (dirijor Răzvan Metea), iar sâmbătă 100 Folk Celsius, respectiv Nicu Alifantis alături de ZAN. Festivalul se va încheia duminică, cu concertul trupei Subcarpaţi. Deci tot în forţă, la fel cum va şi începe...


PROGRAMUL FESTIVALULUI

PROGRAMUL FESTIVALULUI MEDIEVAL

4 – 7 iulie, Cetatea Oradea

PROGRAMUL CONCERTELOR LA SCENĂ
 

▶️ VINERI, 5 iulie
Rock the Symphony - 21:00  
Dan Andrei Aldea, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Calin Goia, Dan Teodorescu, Flavius Buzila, Orchestra simfonică Bigg Dimm a'Band a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijor Răzvan Metea
 

▶️ SÂMBĂTĂ, 6 iulie
100 Folk Celsius - ora 20:00
Nicu Alifantis & ZAN - ora 21:00
 

▶️ DUMINICĂ, 7 iulie
Subcarpați - ora 21:00

PROGRAMUL FESTIVALULUI

▶️VINERI - 05.07.2019
Curtea Cetății – Zona scenei principale
· 12:00 Hunyadi Mátyás Fekete Serege (demonstrații cu arme de foc medievale)
· 15:00 Court of Lord de Peren (prezentare de costume și mânuirea armelor din sec. XIV)
· 19:00 Anacronism (poveste medievală)
 Curtea Palatului Princiar
o 13:00 Kard és Kereszt Johannita Testvériség – formațiuni de luptă din sec XII
o 16:00 Rosichi – demonstrații de Buhurt  
o 20:00 Compania Draco Nigrus – demonstrații specifice Ordinului Dragonului
Zona pentru copii
· 12:00 Truverii – farse medievale
· 13:00 Peregrinii – muzică medievală
· 14:00 Zolnok Lovagrend – formațiuni de luptă din sec XV
· 17:00 Nokors – tir cu arcul
· 18:00 Remdih – muzică medievală
· 19:00 Hollóének – muzică medievală
Zona Taberelor Medievale
· 10:00 Concurs de tir cu arcul și Concert Peregrinii
· 11:00 Jocuri vânătorești – Agentura Hector
· 12:00 Jocuri nomade – Anda Lovasharc, Vulturii din Călata, Nyugati Gyepu
· 13:00 TURNIR – Les Ecuyers De L’Histoire
· 14:00 Concert Hollóének și Remdih
· 16:00 Jocuri vânătorești - Les Ecuyers De L’Histoire
· 17:00 Marea Deschidere
· 18:00 Reconstituire: "Războaiele Husite din perioada lui Sigismund de Luxemburg" PART 1
· 19:00 Jocuri nomade
· 20:00 TURNIR - Agentura Hector 
· 21:00 BUHURT - Women Ring Fight 1 vs 1
· 22:00 Jonglerii cu Foc – Oțet Light and Fire

▶️SÂMBĂTĂ - 06.07.2019
 Curtea Cetății – Zona scenei principale
· 11:00 Peregrinii – muzică medievală
· 12:00 Templiere de Crucis Sanctae - demonstrații de luptă
· 15:00 Cavalerii Cetăților Bârsei – demonstrații de luptă
· 19:00 Beli Orlovi - demonstrații de luptă
· 22:00 Oțet Light and Fire - Jonglerii cu Foc
 Curtea Palatului Princiar
o 13:00 SHS Fratres Armati – demonstrații de luptă sec XII 
o 14:00 Hollóének – muzică medievală
o 16:00 Red Cuvara – demonstrații de luptă sec XIV
o 20:00 Hrafnarbroether - demonstrații de luptă sec X 
o 21:30 Oțet Light and Fire – Jonglerii cu foc
Zona pentru copii
o 12:00 Truverii – farse medievale
o 13:00 Remdih – muzică medievală
o 14:00 Antares Corporasion – demonstrație ecvestră
o 16:00 Truverii – farse medievale
o 17:00 Soimanart – prezentarea echipamentelor de vânătoare din Evul Mediu 
o 19:00 Truverii – farse medievale
o 22:30 Oțet Light and Fire – jonglerii cu foc
Zona Pieței Medievale (copacul cel bătrân din Parcul Cetății)
o 10:00 Truverii – farse medievale
o 16:00 Peregrinii – muzică medievală
o 19:00 Hollóének – muzică medievală
o 21:00 Remdih – muzică medievală
 Zona Taberelor Medievale
o 10:00 Tap Fight 1 vs 1 și Concert Holloenek
o 11:00 Jocuri vânătorești - Les Ecuyers De L’Histoire
o 12:00 Jocuri nomade – Tir cu arcul călare
o 13:00 TURNIR – Agentura Hector
o 14:30 Peregrinii – muzică medievală
o 15:30 Hollóének – muzică medievală
o 16:00 Bridge Fight Competition
o 17:00 Demonstratii de lupte călare cu Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Călata
o 18:00 – "Războaielor Husite din perioada lui Sigismund de Luxemburg" PART II – Agentura Hector și Les Ecuyers De L’Histoire
o 19:00 Nomad Triathlon Competition 
o 20:00 TURNIR FULL CONTACT
o 21:00 Pro Fight Octogon 1 vs 1 (MMA Medieval)
o 22:00 Hypnosis Vampiria - Jonglerii cu Foc 

▶️DUMINICĂ - 07.07.2019
 Curtea Cetății – Zona scenei principale
o 11:00 Truverii – farse medievale
o 12:00 Cavalerii Cetăților Bârsei - demonstrații de luptă
o 13:00 Hollóének – muzică medievală
o 14:00 Peregrinii – muzică medievală
o 15:00 Ursul Brun - demonstrații medievale
Curtea Palatului Princiar
o 13:00 Hunyadi Mátyás Fekete Serege – demostrații cu arme medievale
o 15:00 Truverii – farse medievale
o 17:00 Peregrinii – muzică medievală 
o 18:00 Remdih – muzică medievală
Zona pentru copii
o 14:00 Vulturii din Călata - demonstrații de luptă
o 16:30 Truverii – farse medievale
o 18:00 Hollóének – muzică medievală
o 19:00 Peregrinii – muzică medievală
Zona Pieței Medievale (copacul cel bătrân din Parcul Cetății)
o 10:00 Peregrinii – muzică medievală
o 12:20 Truverii – farse medievale
o 15:00 Remdih – muzică medievală
Zona Taberelor Medievale
· 11:00 Competiție călare în stil nomad 
· 13:00 Competiție Buhurt pe echipe 3 vs 3 
· 14:30 Jocuri vânătorești
· 14:00 Peregrinii – muzică medievală
· 15:30 Hollóének – muzică medievală
· 16:00 Free fight
· 17:30 Închiderea oficială și înmânarea cupelor; Concerte Hollóének și Remdih.

HARTA CU ZONELE DEDICATE FESTIVALULUI MEDIEVAL AL CETĂŢII

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON