Vineri Traian Băsescu a participat la Liturghie la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Salva, judeţul Bistriţa Năsăud, alăturii de mii de credincioşi.
Sâmbătă, preşedintele a descins în satul Peştera, din judeţul Constanţa, la Zilele Comunei. Însoţit de primar, Băsescu a mers printre oameni, a vorbit cu aceştia, apoi s-a aşezat la o masă şi a ciocnit un pahar de bere cu câţiva localnici. Preşedintele era să-şi răstoarne apoi paharul cu bere, trecând peste moment cu râsul său caracteristic.
După ce şi-a făcut poze cu copiii, preşedintele a plecat din Peştera, iar duminică, potrivit unui anunţ făcut de Administraţia Prezidenţială, Băsescu se va afla în judeţul Satu Mare, în localitatea Certeze, unde va participa la sărbătoarea Sâmbra Oilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.