În scrisoarea pastorală publicată cu ocazia Paștelui, episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, le vorbește credincioșilor despre inevitabila întrebare „De ce, Doamne?”, în contextul războaielor și suferinței din lume, dar îi și îndeamnă să se implice, „pentru ca dreptatea și compasiunea, rugăciunea și caritatea să strălucească împotriva întunericului acestei lumi”.
„De ce, Doamne? Este o întrebare retorică pe care o regăsim, adesea, pe buzele multora, chiar dacă știm că Dumnezeu a creat o lume fără suferință, iar creația a fost frumoasă și perfectă. Cel rău, însă, a voit să distrugă această armonie și astfel toată suferința, toată durerea și fiecare lacrimă care a fost vărsată aici pe pământ, este un rezultat direct sau indirect al păcatului (cf. Rm. 8, 20-21)”, se arată în mesajul de dinainte de Paște semnat de PS Virgil Bercea.
Episcopul vorbește și despre întărirea credinței, în ciuda prigoanei credincioșilor, și face referire la un recensământ „recent”, probabil cel al populației din 2022. „Din nou numărători și falsuri, dar și oprimarea Bisericii și a sufletelor noastre”, a transmis prelatul, fără a preciza concret care au fost falsurile.
„Vă îndemn să-L urmați pe Cristos și să ascultați glasul care ne interpelează: „Mă iubești tu?” Vă îndemn, din nou, să aveți curajul să-I răspundeți: „Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc!” Și, iarăși vă îndemn: Ștergeți-vă lacrimile și urmați-L pe Cristos! El este speranța noastră!”, își încheie PS Bercea mesajul pascal.
Vezi întregul mesaj mai jos:
SCRISOAREA PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2023
Preacucernici Părinți,
Dragi persoane consacrate,
Iubiți credincioși,
Cristos a Înviat!
Învierea Domnului este mântuire și lumină, bucurie și credință, speranță și iubire. Prin patima și moartea Sa pe cruce, Isus, ne-a dobândit mântuirea. Aceasta este temelia credinței și a speranței noastre.
Contextul învolburat al trăirii în această lume, contemporani cu toate evenimentele tumultoase la care asistăm, sporesc în noi instinctiv întrebarea: de ce, Doamne? De ce conflicte și războaie în lume, de ce cutremure și suferința și moartea, de ce tot mai mulți săraci și oropsiți în lumea acesta, de ce toate răutățile și neînțelegerile dintre oameni, de ce atâta durere? De ce Doamne? Este o întrebare retorică pe care o regăsim, adesea, pe buzele multora, chiar dacă știm că Dumnezeu a creat o lume fără suferință, iar creația a fost frumoasă și perfectă. Cel rău, însă, a voit să distrugă această armonie și astfel toată suferința, toată durerea și fiecare lacrimă care a fost vărsată aici pe pământ, este un rezultat direct sau indirect al păcatului (cf. Rm. 8, 20-21). Iar, răspunsul la aceste întrebări dureroase ale noastre, ni-l dă Sfântul Petru: „Doamne, Tu știi că Te iubesc” (Io 21, 15).
La rândul nostru, noi ce facem? Rămânem cu mâinile încrucișate și privim la suferința din lume? Sau ne implicăm pentru ca dreptatea și compasiunea, rugăciunea și caritatea (cf. Iacob 5, 16) să strălucească împotriva întunericului acestei lumi, fiind convinși că Spiritul Domnului luminează viața celor nevoiași și săraci, a conducătorilor popoarelor precum și a celor suferinzi sau aflați în spitale.
Iubiții mei,
Isus, plecându-și capul pe cruce și strigând ”săvârșitu-s-a”, își dă sufletul și moare, dar mormântul nu-l poate ține pentru că El este Viața. Paharul patimilor și moartea lui Isus au devenit semnul iubirii lui Dumnezeu pentru că însuși „Cristos și-a deschis suferința răscumpărătoare pentru fiecare suferință umană” (Ioan Paul II, Salvifici Doloris).
Prin Înviere păcatul este biruit! Mântuirea și răscumpărarea noastră vine din iubirea lui Isus pentru noi, ”iubire care a ajuns să-și dea viața, prin moartea pe cruce” (Gal 2,20). În paharul suferințelor lui Isus, suferințele noastre dobândesc sens și devin un semn de iubire, unite cu Crucea lui Cristos ”pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Io 3,16). “Urmarea lui Cristos, spune Sfântul Părinte Papa Francisc, ne permite să începem călătoria prin viață și face ca iubirea să locuiască în noi; pentru că numai iubirea umple golurile, vindecă rănile, însănătoșește legăturile dintre oameni. Numai dragostea lui Dumnezeu insuflă încredere, dă pace, restabilește curajul și transformă viața în speranță” (Papa Francisc, La paura come dono, 2023).
Dragi credincioși,
După Înviere, Isus s-a arătat Mariei Magdalena, femeilor mironosițe și ucenicilor în repetate rânduri. La Marea Tiberiadei se înfățișează, din nou, ucenicilor, care au crezut că este o nălucă, apoi însă L-au recunoscut. La cuvântul Lui au înaintat în larg, au aruncat mrejele și au prins mulțime mare de pești. Întorși la țărm, Isus îl întreabă pe Petru: ”Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu”? Iar, acesta-I răspunde: ”Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”. Întrebare magistrală repetată de trei ori, făcând trimitere, în mod simbolic, la cele trei lepădări ale lui Petru (cf. Io. 21, 15-17).
Întrebarea Domnului, de pe malul Mării Tiberiadei, răsună peste veacuri aproape asurzitor și ne este adresată fiecăruia, în mod personal: ”Mă iubești tu?” Adesea credem că Isus este doar ”o nălucă” în viața noastră și ne punem mereu întrebarea: „De ce Doamne?” Asemenea apostolilor, stăpâniți de păcat și de grijile lumii, adesea suntem incapabili să ”înaintăm în largul vieții” pentru a arunca ”mrejele” și a pescui bună înțelegerea și iertarea. Cu toate acestea auzim, ca un ecou, întrebarea din veac: ”Mă iubești tu?”
”Doamne, Tu știi că Te iubim. Doamne, Tu știi toate!” (cf. Io. 21 16-17).
Dragi credincioși,
Probleme în lumea aceasta au fost mereu. Inclusiv în viața Bisericii noastre, trecute sau recente, am avut de depășit diferite încercări: scoaterea în afara legii, pușcăriile, bătăile încasate pentru vina de a fi greco-catolici, amenințările de tot felul, excluderea de prin școli a copiilor de preoți, menținerea la periferie și temerile de tot felul, martiriul episcopilor, preoților și a credincioșilor. Ai noștri, însă, au repetat mereu răspunsul: „Doamne, Tu știi că te iubesc!” Pentru că, zice Sfântul Pavel, „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Rm. 5,20). Iar eu vă spun că întotdeauna: unde s-a înmulțit persecuția și prigoana Bisericii și a credincioșilor a prisosit harul Domnului, iar frica și păcatul au fost biruite.
Recent am mai trecut printr-un recensământ: „A ieșit poruncă de la Cezarul, zice Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, să se înscrie toată lumea” (Lc. 2,1). Din nou numărători și falsuri, dar și oprimarea Bisericii și a sufletelor noastre. Însă „cine oare ne va despărți pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, prigoana sau foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia?”, spune Sfântul Pavel (Rm. 8, 35).
Răspunsul ni-l dă Papa Francisc: „Singura modalitate de a nu ne fi frică de viitor este să facem bine acum, renunțând la lacrimile și temerile trecutului care încătușează! Ceea ce facem acum ne creează viitorul”. Pentru Biserica noastră viitorul este Cristos!
Dragii mei,
Vă îndemn să-L urmați pe Cristos și să ascultați glasul care ne interpelează: „Mă iubești tu?”
Vă îndemn, din nou, să aveți curajul să-I răspundeți: „Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc!”
Și, iarăși vă îndemn: Ștergeți-vă lacrimile și urmați-L pe Cristos! El este speranța noastră!
Cristos a Înviat!
+ Virgil Bercea
Episcop
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.