URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2021, 10:21

Scrisoare deschisă, în atenția lui Ilie Bolojan: Eugen Ionesco pălește în fața teatrului absurdului pus în scenă și în viața culturală a Oradiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vioara Bara, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Oradea, a trimis BIHOREANULUI o scrisoare deschisă redactată în atenția edililor locali, mai ales a președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, prin care atrage atenția asupra neajunsurilor provocate de eventuala plată a artiștilor pe contracte cu durată determinată. În acest sens, artista face și o analiză comparativă între schemele de personal și bugetele unor instituții teatrale occidentale și cele ale Teatrului Regina Maria din Oradea. Reproducem integral textul scrisorii:


Eugen Ionesco pălește în fața teatrului absurdului pus în scenă și în viața culturală a Oradiei

În Oradea noastră, pe care cu toții ne-o dorim Oradea Culturală, Teatrul ,,Regina Maria’’ traversează o perioadă foarte grea, dusă până la limita absurdului. Spectacole performante, cum au fost cele sub directoratul managerului Daniel Vulcu, înseamnă finanțare, condiții de repetiții pentru actori și personal auxiliar care deservește scena și atelierele de producție.

Tăierile la sânge făcute de către edilii Consiliului Județean Bihor, din rândul personalului din teatru, să nu mai vorbesc de minima finanțare, nu au cum să producă eficiență, iar să afirmăm că teatrul este susținut din bani publici și trebuie să facem economie ca să mai putem construi un pod, se numește ,,teatrul absurdului’’. Da, avem mare nevoie de infrastructură, dar nu suntem o țară atât de săracă, încât să nu ne putem susține și cinsti valorile noastre artistice. Lucian Blaga a afirmat în 1946 că civilizația este ultimul stadiu al culturii.

Cu respect, dar dacă tot ne lăudăm cu modelul occidental al Austriei, voi face o paralelă între organigrama Teatrului din Graz, un orășel cu 120.000 de locuitori, și cea a Teatrului Regina Maria, secția română.

T. Graz: 3 săli de spectacole, una de 500 de locuri și două de 100 de locuri, plus săli de repetiții.

T. Oradea:  doar o sală de 500 locuri, nu are săli de repetiții, nici sală de studio – singura sală studio s-a luat de către Primărie (cum de altfel ne-au luat multe alte săli, inclusiv garsonierele teatrului), pentru a face acum 3 ani o agenție de turism. Dar unde repetă actorii noștri? Pe unde pot: prin foaiere, pe holuri sau închiriază spații. Să nu uităm că o singură scenă este folosită de 4 instituții: teatrul român, teatrul maghiar, folclorul român și folclorul maghiar. (Am înțeles că în sfârșit edilii noștri au realizat că nu au ce căuta ansamblurile folclorice sub egida teatrului).

T. Graz: 141 de angajați la o singură instituție (fără ateliere): ei externalizează execuția decorurilor și a costumelor unor firme private. T. Oradea (secția română): 115 angajați care deservesc 3 instituții: teatru dramatic, teatru de păpuși, folclorul și ateliere de execuție decor și costume.

T. Graz: 24 de actori angajați plus 14 colaboratori (total 38) T.  Oradea: 28 actori la dramatic, 6  la păpuși (total 34 la 2 instituții) plus dansatorii de la folclor. T. Graz: 4 secretari literari angajați. T. Oradea: 2 secretari literari.

T. Graz: 5 angajați la marketing. T. Oradea: NU ARE. T. Graz: 1 angajat, responsabil de festival.  T. Oradea: NU ARE. T. Graz: 3 asistenți regie angajați. T. Oradea: NU ARE.

T. Graz: 10 angajați la video și lumini.  T. Oradea: 2 luminiști la dramatic și 1 luminist care este și regizor tehnic la păpuși. (Dacă vrei să organizezi un spectacol acasă și unul în deplasare NU POȚI). T.Graz: 5 sunetiști angajați. T. Oradea: 2 sunetiști. T Graz: 7 angajați recuzită și pirotehnică. T. Oradea: 2 recuziteri, la pirotehnie NU ARE.

T Graz: 30 angajați mânuitori decor. T. Oradea: 4 la dramatic și 2 la păpuși (În deplasare dau o mână de ajutor actorii). T. Graz: 12 angajați cabinieri și 1 croitoreasă. T. Oradea: doar 2 cabinieri cu jumătate de normă. T. Graz: 3 angajați sufleuri.  T. Oradea: NU ARE... Suflă textul cine poate. T. Graz: 7 angajați la machiaj. T. Oradea:  1 angajat cu jumătate de normă. T. Graz: 5 angajați la regie tehnică (2 regizori tehnici și 3 asistenți regie). T. Oradea: 2 regizori tehnici. T. Graz: 3 logopezi. T. Oradea: NU ARE.

T. Graz: Nu are angajați la ateliere – primesc bani pentru externalizare decoruri și costume. T. Oradea: Decorurile și costumele se execută în teatru: 1 tâmplar, 1 lăcătuș, 1 tapițer, 1 pictor, 1 croitoreasă, 2 croitori, 1 șef producție (acum câțiva ani, teatrul avea 12 croitori pentru cele două secții, 3 tâmplari, 2 lăcătuși, 3 pictori, 2 tapițeri, grafician pentru afișe, etc.).

T. Graz: 141 angajați la teatru dramatic (fără ateliere). T. Oradea 115: la teatru dramatic, împreună cu teatru de păpuși, cu folclorul și atelierele de execuție decor și costume.

Alt exemplu: ,,Volkstheater Vienna’’ - o sală  mare de spectacol, 2 săli studio, 25 de actori, are 350 de angajați (aici intră și angajații de la atelierele de execuție decor si costume). T. Oradea: 115  angajati la teatrul dramatic, teatrul de păpuși, folclor și la atelierele de producție. Este o diferență cam mare, da?

Domnilor edili ai acestui oraș, mai credeți că se poate face performanță la teatru în aceste vitrege condiții? Mă îndoiesc că putem deveni, asemenea Sibiului, orașul artiștilor. Nu că am duce lipsă de valori artistice; ducem lipsă de bunăvoința domniilor voastre.

Să vă scriu și despre bugetul anual pe care îl primesc. Teatrul din Graz împreună cu opera este finanțat cu 50 milioane de euro, Volkstheater Vienna cu 17 milioane de euro, iar Burgtheater Vienna (este Teatru Național) cu 50 milioane de euro. 

Dar să vedem cum se descurcă și teatrele independente din Viena.

Suma maximă de finanțare pe un spectacol este 35 000 euro și se finanțează, numai în Viena, în jur de 30 de proiecte pe an. Să nu mai spun de galeriile particulare, care pentru un proiect expozițional primesc câte 20.000 euro. (Ca exemplu, am făcut un parteneriat cu ,,Hinterlandgalerie’’ Viena și am adus  expoziția ,,No comment’’ cu  10 performance-uri filmate,  despre agresiunile asupra artistelor islamice - aceasta a fost finanțată cu 20.000 euro în Viena. Filmele le-am primit pe gratis de la cele 5 artiste islamice și ne-am chinuit 2 ani de zile să adunăm bani pentru a cumpăra 10 videoproiectoare de pe Amazon (cele mai ieftine) pentru a proiecta filmele.

Despre ce mai vorbim? De la primărie de abia am primit de două ori câte 3.000 euro, iar de la Consiliul Județean de 4 ori în patru ani, între 2.000 si 4.000 euro. UAPR Oradea face eforturi disperate pentru un program expozițional performant recunoscut în România, dar neapreciat de edilii noștri din Oradea; am scris în numărul trecut al ziarului nostru ,,4 foi de Artă’’ despre problemele legate de galerie.

Revenind la teatru, important de știut, sunt și drepturile de care beneficiază actorii independenți: pe un actor independent nu ai voie să îl plătești pe ziua de repetiție (chiar dacă plimbă o tavă prin scenă) sub 160 euro (sunt impozabili), iar maximumul este nelimitat. Pe spectacol suma minimă a unui actor este 200 euro. Un scenograf (pentru că este artist este plătit pe proiect și nu pe numărul de repetiții), chiar dacă are doar 4 costume, are suma minimă de 3.500 euro. Regizorul, pentru că el scrie proiectul de finanțare și regizează, se plătește cât dorește sau cât îi mai rămân din banii primiți. Dacă la un spectacol se fac repetiții o lună și jumătate, se poate socoti cu cât e plătit un actor pe acea perioadă (în jur de 4 sau 5.000 euro brutul). Nu ai voie prin lege să plătești sub această sumă minimă. Sigur că noi nu ne comparăm cu Austria, dar din păcate la noi teatrul independent nici nu este luat în considerare.

Iar dacă vorbim despre teatrul de proiect, la noi în țară devine imposibil: avem experimentul Deva care de 10 ani funcționează pe acest sistem. În teatrul din Deva sunt angajați doar aparatul administrativ și câțiva la tehnic: actorii sunt luați doar pe colaborare la spectacol. Fiind plătiți foarte prost, familiști cu copii, cu rate în bănci etc., unii dintre ei au fost nevoiți să se reprofileze pe alte meserii, iar alții au luat drumul bejaniei prin țară sau pe-afară.

La ora actuală Teatrul din Deva face doar spectacole mici cu distribuție mică: joacă și regizează în general directorul (care este regizor), plus vreo 4 - 5 actori angajați în teatru pe post de sufleur, secretar literar etc. Mai invită 2 sau 3 actori din alte teatre, că mai mulți nu poți, deoarece mai mult de două teatre din localități diferite nu se pot sincroniza în programarea repetițiilor și a spectacolelor. Acestor actori invitați trebuie să le plătești transport, cazare și onorarii de repetiție și spectacol: probabil în București, unde sunt vreo 10 teatre (în același oraș) ar fi posibil. Uite cum s-a scufundat teatrul din Deva, care cândva era un teatru puternic de revistă și dramatic; să lucrezi cu actori colaboratori devine mult mai costisitor decât dacă i-ai avea ca angajați.

În Austria sau Germania, la câți bani sunt destinați culturii, ei pot susține și promova peste tot în în lume dramaturgia locală, teatrul de repertoriu, teatrul independent și teatrul de proiect. Noi suntem prea săraci să stricăm și ordinea lucrului bine făcut și să încercăm fel de fel de experimente teatrale, numai pentru a face economie în cultură.

Iar în privința angajării actorului pe contract determinat, consecințele într-un sistem care nu își permite să finanțeze cultura se vor vedea în timp. Actorul nu va putea să-și cumpere nimic cu bani din bancă, va rămâne sărac lipit și îl va astepta la bătrânețe azilul, plus că este la mâna managerului, care la noi este numit politic, nu printr-un concurs cinstit bazat pe valoare și competență.

În Austria și nu numai, când vine noul manager, care poate avea maximum două mandate, se schimbă absolut toată echipa de actori și de secretari literari (sau dramaturgi, cum sunt numți dincolo). Actorii iau drumul bejaniei și caută angajare în alte teatre, din alte orașe: vă dați seama că în general ei nu sunt familiști, deoarece nu îi schimbi școala și orașul copilului tău tot la 4 ani. Am cunoscut actori care o viață întreagă au trăit din teatru independent, dar care pe la 50 de ani devin drepesivi, bântuți de spectrul bătrâneții și de teama că vor fi aruncați într-un azil; motiv pentru care s-au construit aziluri speciale doar pentru artiști.

Sigur că și dincolo o parte din actori, cam 15%, sunt angajați în teatre pe contracte pe nedeterminat. Actorii noștri din Oradea sunt o trupă puternică și în timp și-au câștigat dreptul de fi angajați pe nedeterminat. Domnilor edili ai orașului Oradea, doriți să-i treceți și la noi pe determinat? Să nu uităm că dincolo se pompează bani la greu pentru a-i susține. Doriți să nenorociți familii întregi care sunt cu rate la bănci, doar pentru a prelua un model prost din occident dar care nu se poate implementa într-o Românie săracă? Dacă da, înseamnă că mai bateți un cui la sicriu, și generațiile viitoare nu vă vor ierta că nu ați reușit să contribuiți la o Românie educată.

Acestea fiind spuse, vă las pe domniile voastre să trageți concluziile. Sper din tot sufletul ca Domnul Președinte al Consiliului Județean Bihor să revizuiască cu mai multă indulgență și generozitate organigrama de funcționare a Teatrului Regina Maria – altfel, nu mai jucăm nici măcar în teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco, ci ne vom rinoceriza cu toții, încetul cu încetul.

Și vă mai spun ceva, Domnule Președinte Ilie Bolojan – SĂ NU UITAȚI SĂ IUBIȚI ARTIȘTII! FĂRĂ EI, LUMEA ASTA AR FI MULT MAI SĂRACĂ.

Vioara Bara
Președinte Uniunea Artiștilor Plastici Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Totusi...
... consider ca si cabotinii"trebuie sa mâncă si gura lor ceva".
Postat 11 Noiembrie 2021, 09:01 de marginan
Imi starnesti mila, marginan
Daca tu compari teatrul cu filmul (banuiesc ca nu te uiti la spectacole de teatru in "mediile de comunicare") atunci e mai bine sa stai acasa. Iar daca esti din Bucuresti (sau nu) si ti-e mila de provincie, de asemenea stai acasa, pentru ca "producerile" intelectului tau imi spun clar ca nu mi-as dori sa te intalnesc in vreo sala de teatru (provincial sau nu). Te-ar pune in dificultate pana si "Preșul" lui Baieșu. Nopte buna, noaptea mintii!
Postat 11 Noiembrie 2021, 02:37 de 1978
Imi starnesc mila
In nici un caz admiratie, "artistii" de la teatrul de provincie imi starnesc mila. Sunt victimele pornirilor adolescentine de a epata, caracteristice varstei si se trezesc ostaticii meseriei pentru care nu au talent. Acum, cand mediile de comunicare ne permit sa putem viziona performantele actorilor colosali, vizionarea producerilor penibile ale provincialilor imi preduce, cum ziceam, tristete si compasiune pentru nefericitele situatii in care se afla.
Postat 11 Noiembrie 2021, 00:05 de marginan
Erata
Corectie: Bihor GDP (PPP) US$ 7,037 ...
Postat 31 Octombrie 2021, 02:41 de CucuBanana
Oradea - Graz
Ok, hai sa vedem : Graz GDP (PPP) US$34,300 (2015) Oradea GDP (PPP) US$ 7,037 (2015) Mda... Va las pe voi sa trageti concluzi
Postat 31 Octombrie 2021, 02:24 de CucuBanana
KP
Ti nu stii unde e teatrul in Oradea, dar comentezi despre cultura. Ai culturabta de Aur Sosoaca, bolnavi cu capul. Apropo cu e la 6 sa fi 6 ??
Postat 24 Septembrie 2021, 23:13 de Sandu2100
Concluzia e la vedere.
De când tribul PNL Bihor cu Bolojan în frunte a invadat și ocupat orașul, de peste 13 ani, Oradea nu a redevenit "mica Vienă" cum i se spunea cândva, ci "marele Birtin" cum i se va mai spune mult de acum înainte. Orădenii merită asta, pentru că au închis ochii și au votat ca orbii din 2008 încoace, lăsând puterea locului pe mâna fiilor și ficelor unor muncitori agricoli de la fostele CAP-uri.
Postat 24 Septembrie 2021, 10:24 de KP
@1976
Sa-nteleg atunci ca ai o problema doar cu ratele la banci si cu sederea in acelasi loc o viata-ntreaga. In cazul asta nu stiu daca esti in topicul potrivit. Aici e vorba despre altceva. Ratele sunt doar un element extrem de secundar in toata discutia.
Postat 23 Septembrie 2021, 22:27 de 1978
@1978
repet prima propozitie: "e bine ce zice doamna. "
Postat 23 Septembrie 2021, 21:57 de unu
Tovarașe unu,
Nu cere nimeni mariri de salariu si bani moca. Oamenii au pretentia sa nu schimbe onor to'arășu' Bolojan regulile in timpul jocului, ca la români. A scris doamna Bara mai sus, dar iti trebuie cap sa procesezi. Actorii si-au castigat dreptul la nedeteminat dupa ani de contract determinat. Pentru ca asa e legea peste tot in Europa. Contractul agreat este cel pe perioada nedeterminata. Exista si o speta celebra in care ducatul Luxemburgului a pierdut in fata Europei pentru ca n-a respectat aceast tip de contract. Daca tot comentezi, fa-o pertinent, documentat si motivat, n-o face ca sa-ti vezi numele pe internet (asta daca si in buletin te cheama tot "unu", sa ne-ntelegem)
Postat 23 Septembrie 2021, 20:24 de 1978
Ok Neok
Domnule... nihil, eu n-am inteles ca doamna Vioara recomanda sa primeasca teatrul banii pe care-i dau austriecii. Dar deocamdata, teatrul nostru, comparativ cu Gratz (un oras comparativ cu Oradea, ca populatie) primeste finantare de cătun. Iar paralela cu Gratz a fost facuta de Bolojan intâiași dată. El a spus ca vrea sa copieze modelul Gratz. Ce n-a spus, e ca vrea sa ia doar ce-i convine de-acolo. Adica contractele determinate. Nu conteaza celelalte lucruri pt ca... el e inginer. Poate tu consideri ca locuiesti intr-un catun. Eu as vrea cultura finantata decent. Ai spus ca nu ti se pare ok ce se intampla acum. Pai sa vedem: cu bruma de bani pe care o primeste teatrul acum, avem actori si spectacole premiate UNITER. Spectacolele din orasul nostru se pot bate oricand cu cele din Bucuresti sau Austria. Dar nu cred ca ai fost la teatru in ultimii 20 de ani. Altfel ar trebui sa stii asta si n-ai mai fi nemultumit de teatrul din Oradea. Ai fi nemultumit de un primar care pana acum n-a facut altceva dacat sa cheltuiasca bani primiti moca din afara si sa sustina clientela politica si pe cei care l-au sustinut cu bani sa ajunga unde a ajuns. Cand s-au terminat banii nerambursabili si a trebuit sa se descurce singur, ce sa vezi? Ne dam seama ca habar nu are cum s-o faca. Hai sa prădăm nițel cultura ca sa mai facem rost de niste firfirei pentru un podeț la Bulz. "Prietene" nihil, salariile in Bihor sunt jenante. Suntem la coada tarii. Isi bate joc de oradeni si bihoreni si, culmea, e si aplaudat de ei pentru bataia asta de joc. Asta ca sa sa vezi cam care e nivelul acestui oras. Eu zic ca in momentul in care Bolojan se va ridica la nivelul teatrului din orasul asta, putem sta de vorba. Pana atunci (adica niciodata) parerea mea e ca ar trebui sa lase asa un lucru care functioneaza bine.
Postat 23 Septembrie 2021, 20:04 de 1978
citesc si trag o alta concluzie
e bine ce zice doamna. Dar ratele la banca te leaga intr-o cursa de soareci ca pe un caine in lant. Nu primeste nimeni bani de pomana, marire de salariu extra doar pentru ca a ales sa isi cumpere mai mult decat si-a permis.
Postat 23 Septembrie 2021, 19:52 de unu
Doamna Bara Vioara
Vioara Bara, o artista de exceptie, se lupta cu morile de vant!! Galeria "Reperaj" din Cetate este pe muchie de cutit, rod al unor interese meschine, materiale... oneroase!! E o galerie in care au fost realizate, prin efortul preponderent al Doamnei Bara Vioara, expozitii de exceptie, pe care unele "capete patrate" le considera "mazgaleli"!! Da, sunt capete patrate care influenteaza catastrofal factorii de decizie din Oradea. Ce destinatie vreti sa dati acelui spatiu, NEstimati domni decidenti intru non-cultura si indobitocirea maselor de aplaudaci si votanti??!! Mai asasini culturali bihoreano-oradeni, voi aveti habar de faptul ca membrii UAP filiala Oradea au dus renumele urbei in care vietuim noi, cei dornici de cultura, precum si voi cei cu ciomagul in LABE, pe TOATE CONTINENTELE??!! Pai nu stiti ca aveti cu totul alte interese!! Va adresez un blestem: Fie ca tot ce faceti pentru distrugerea culturala a urbei Oradea, sa se intoarca impotriva vostra si sa va cufundati intr-un abis al ignorantei si uitarii, de unde sa nu va mai scoata nici macar masele de votanti, manati la vot de "efectul de turma"!! AFERIM!!!
Postat 23 Septembrie 2021, 17:07 de AnaConda
ok
E prea mult de comentat dar am inteles obida. ati face mai bine sa dati cartile pe fata(adica si in fata oamenilor) si sa spuneti cum ati dori sa se restructureze si de ce suma e nevoie. Altfel vorbim baliverne, auzi tu comparatie cu graz si viena care sunt centre universitare si avangarde culturale. Hai sa ne vedem lungul nasului. Ne comparam cel mult la fatade de cladiri, dar nici acolo. Aia cu 'mica viena' vine de la microbisti si jurnalisti, noi nu credem asta. Deci sa stim si noi transparent cam cum propuneti sa se desfasoare activitatea, pana in amanunt. Sa vedem cat si ce fel de angajati sunt necesari conform planului si ce obtinem totusi. Repet, intr-un sistem transparent. Si daca e ceva ok mergem noi si-l urechem pe Bolojan sa i-l puna in practica ca are majoritate. Dar pana una alta nu ne-ati convins pe noi ca organizati cum trebuie 'cultura'. Abia in vara asta v-am mai vazut cand ati iesit prin oras si ati strigat mai tare. Asa ca nu va maniati ca Bolojan zice: va fac un teatru si o filarmonica noua(ca organizare) iar noi dam din umeri a 'sa vedem ce iese'. Deocamdata eu unul nu imi dau seama daca functioneaza corect, eficient. Deci daca Bolojan nu asculta spuneti-ne noua planul(asa cum e acum NU e ok, nu ne convine nici noua nici voua). Dar fara comparatii din alea, zica Ionesco ce-o vrea.
Postat 23 Septembrie 2021, 16:12 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON