URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Noiembrie 2022, 11:28

Scala Development pregăteşte demararea lucrărilor pentru ansamblul rezidenţial Scala Cetate, amplasat pe platforma fostei fabrici ROVEX (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scala Development, compania de dezvoltare imobiliară clujeană deţinută de antreprenorul Dan Pitic a finalizat achiziţia platformei industriale ROVEX în octombrie anul acesta şi a obţinut autorizaţia de construcţie pentru ansamblul rezidenţial ce va purta numele Scala Cetate.

Ansamblul situat pe strada Griviţei este primul proiect imobiliar dezvoltat de Scala Development în Oradea şi va avea o suprafaţă totală construită de 25.645 mp, 6 corpuri de clădire, 164 de apartamente cu 1, 2, 3 şi 4 camere, 209 parcări subterane şi 11 spaţii comerciale.

"Acest proiect este foarte important pentru noi deoarece marchează intrarea noastră pe piaţa din Oradea, lucru pe care ni-l dorim de foarte mult timp. Lucrăm împreună cu foştii proprietari de aproape 2 ani la autorizare şi ne bucurăm că deşi este un proiect complex, cu o însemnată încărcătură istorică, am colaborat foarte eficient cu autorităţile locale şi toate părţile implicate, astfel că am reuşit luna aceasta să obţinem autorizaţia de construcţie.

Am păstrat configurarea iniţială a proiectului şi echipa de arhitecţi care a gândit de la început ansamblul şi vom păstra şi restaura corpurile de clădire care nu au prezentat probleme din punct de vedere structural.

Ne dorim foarte mult să redăm orădenilor această zonă istorică de care să se poată bucura cu adevărat şi ne propunem să conservăm elementele arhitecturale caracteristice zonei cetăţii. Este un proiect complex, poate printre cele mai complexe pe care le avem în derulare în acest moment, dar este în acelaşi timp un proiect de suflet pentru mulţi dintre membri echipei noastre care au fost implicaţi încă de la început în creionarea lui şi ne dorim să livrăm un ansamblu de care să fim mândri atât noi cât şi locuitorii oraşului şi viitorii locatari.

Cele mai frumoase proiecte sunt cele care au o poveste şi o istorie în spate şi ne simţim onoraţi să facem parte din acest nou capitol, sperăm ca şi orădenii să împărtăşească această bucurie alături de noi", a declarat omul de afaceri Dan Pitic (foto jos).

Ansamblul imobiliar va beneficia şi de un supermarket, un restaurant şi alte funcţiuni comerciale şi are în centrul său amplasată o piaţetă elegantă ce va face legătura directă în Parcul Cetăţii. Dorinţa dezvoltatorilor este de a revitaliza zona şi de a o transforma într-o destinaţie elegantă şi cosmopolită care să se integreze cu peisajul arhitectural din zona centrală a oraşului.

Mixul de apartamente şi spaţii comerciale propus este foarte primitor atât pentru familiile care îşi doresc o locuinţă centrală cât şi pentru persoanele din mediul de business care au nevoie de proximitate faţă de toate punctele de interes.

Legătura cu Parcul Cetăţii va transforma zona într-un ecosistem vibrant şi social şi va deschide noi oportunităţi de petrecere a timpului liber pentru locuitorii oraşului.

Începerea lucrărilor va avea loc în primăvara anului viitor, finalizarea fiind planificată în prima parte a anului 2025.

Biroul de vânzări va fi amplasat pe str. Griviței și va fi deschis la începutul lunii noiembrie, pentru cei dornici să își rezerve o locuință în ansamblu.

Pentru mai multe detalii se poate vizita site-ul www.scaladevelopment.ro/cetate iar echipa de vânzări a dezvoltatorului este disponibilă la telefon 0754 320 320 sau cetate@scaladevelopment.ro.

Scala Development este una dintre principalele companii de dezvoltare imobiliare din Cluj-Napoca și este listată la Bursa de Valori București, având finalizate și în dezvoltare peste 1000 de apartamente, clădiri de birouri și centre comerciale în diferite orașe din țară.

Antreprenorul Dan Pitic este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri clujeni, fondator al grupului AX Perpetuum, un business de familie ce a luat ființă în 1994, cu activitate în distribuţia şi instalarea de ma­teriale de amenajări interioare.

Pentru Ax Perpetuum lucrează peste 250 de angajaţi, compania ajungând în 2021 la afaceri de peste 200 de milioane de lei. De asemenea, Dan Pitic este acţionar şi în cadrul producătorului de mase plastice Napochim, unde deţine, prin intermediul Ax Perpetuum Impex, circa 25% din acţiuni.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6156 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON