Comuna Roşia va găzdui duminica viitoare, pe 7 octombrie, cea de a șaptea ediție a Târgului de bunătăți, meșteșuguri și voie bună intitulat ”Straiță Plină”. Evenimentul va avea loc între orele 10.00 și 19.00, în locul numit “Între râuri”, la intrarea în Roșia, dinspre Beiuș, pe drumul spre satul Lazuri.
Evenimentul își propune să aducă împreună producătorul local de alimente naturale, pregătite în mod responsabil, cu cumpărătorul informat, aflat în căutarea unor produse de calitate, cum nu se găsesc în supermarketuri. Pe lângă clasica zacuscă, gemuri, murături sau siropuri, vizitatorii vor putea degusta sau cumpăra produse proaspete din carne de porc, brânzeturi, produse apicole, pateuri din păstrăv sau păstrăv afumat și multe altele.
Potrivit organizatorilor, C.A.P.D.D. Bihor, la fel ca în fiecare an, în târg va funcționa și școala de meșteșuguri, unde atât copiii cât și adulții pot deprinde tainele unor meșteșuguri tradiționale ca olăritul, țesutul în război, confecționarea zgărdanelor de mărgele, încondeiatul de ouă, împâslitul și diferite tehnici de pielărie, alături de meșteri populari cunoscuţi ai Bihorului, precum Raul Bocșe, Florița Codoban sau Dorina Hamza.
Vor mai fi organizate și ateliere de sculptură în piatră, tricotat, pictură, instrumente muzicale, povești cântate, cățărat pe lăzi de bere și tir cu arcul, iar pe scena din târg se va desfășura un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Codrenii Bihorului” din Roșia și invitații lor. De asemenea, va fi amenajat un stand de informare și promovare a destinației de ecoturism Pădurea Craiului, unde doritorii vor putea găsi publicații turistice (broșuri, pliante, hărți, cărti etc.), precum și produse locale sau suveniruri din Pădurea Craiului: ceramică pictată, ii pictate, podoabe, tricouri etc.
„Fiindcă ziua e lungă, vizitatorii se vor putea așeza, în zona ”curtii de ospăț”, la o porție de sarmale tradiționale sau cu păsat, cu laște cu varză sau nucă, sau sarmale în pită, la o degustare de bunătăți din porc sau pur și simplu la o plăcintă coaptă pe lespede. Cei însetați vor putea găsi aici cocktailuri cu sau fără alcool, cu ingrediente naturale, și bere artizanală”, mai anunţă organizatorii.
Pentru a-i putea primi pe toți turiștii veniți la Roșia, în ziua evenimentului, Peștera Meziad și Peștera cu cristale din mina Farcu vor lucra cu program prelungit, între orele 10.00-17.00, ultima intrare în peșteră fiind la ora 17.00.
În premieră la acest eveniment Aventura Trekking va organiza duminică, de la ora 10 și de la ora 15, două ture de speoturism în Peștera Gruieț din comuna Roșia.
”Încă de la început, cuvintele cheie ale evenimentului Straiță Plină au fost: local – responsabil – sustenabil. Anul acesta ne-am hotărât să punem accentul pe responsabilitate, așa că, alături de Asociația Piticot din Oradea, vor fi propuse vizitatorilor patru cazuri sociale deosebite, pentru care sperăm să putem câștiga susținerea celor prezenți. Detalii despre modul în care oricine se poate implica se găsesc pe pagina evenimentului sau, la fața locului, la standul Asociației Piticot”, spune Angela Szabo, unul dintre organizatorii evenimentului.
Și în acest an, evenimentul este organizat de Asociația ”Orizont Verde”, Primăria comunei Roșia, C.A.P.D.D. Bihor și co-finanțat, în cadrul proiectului „Pădurea Craiului - un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun în care să trăiești”, implementat de C.A.P.D.D. Bihor, în cadrul programului Green Entrepreneurship, o inițiativă comună a Romanian American Foundation și a Fundației pentru Parteneriat. Ediția din acest an se bucură și sprijinul financiar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor și a GAL Pădurea Craiului.
Vezi cum a fost la târgul de anul trecut aici: Toate straiţele s-au umplut! Târgul de la Roşia, magnet pentru bihoreni (FOTO/VIDEO)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.