URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2022, 20:30

Șantiere pe șoselele din Bihor: Încep lucrările la drumul dintre Salonta și Tinca și o bandă nouă pe DN 1, la Topa Criș

Șantiere pe șoselele din Bihor: Încep lucrările la drumul dintre Salonta și Tinca și o bandă nouă pe DN 1, la Topa Criș Bihorenii se plâng de ani de zile de gropile de pe drumul dintre Salonta și Tinca (fotografie din arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Drumul Județean 795, care face legătura între orașul Salonta și comuna Tinca, va intra în reparații.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat, vineri, într-o ședință extraordinară de îndată a forului, că proiectul trebuie ajustat, la cererea Primăriei Salonta. Mai precis, pe tronsonul care străbate orașul, se va realiza și o pistă de ciclism și un sistem nou de iluminat, investiții care vor fi suportate de primăria orașului.

Consilierii județeni și-au dat acordul, în unanimitate.

„În data de 17 octombrie vor începe lucrările la drumul județean Tinca-Salonta, săptămâna viitoare vom da ordinul de începere”, a precizat Bolojan.

DJ 795 va fi în șantier pe o lungime de 23,3 kilometri, executantul lucrării fiind firma Diferit SRL din Cluj-Napoca. Valoarea contractului este de 86 de milioane lei, fără TVA.

Starea precară a acestei șosele a fost semnalată public de mai multe ori, în ultimii ani. În 2019, BIHOREANUL a arătat că drumul care duce de la Salonta la Tinca este plin de gropi, iar vicepreședintele CJ Bihor din acea vreme, PSD-istul Ioan Mang, dădea vina pe opoziția din PNL, care a refuzat să aprobe modificări în proiectul de reabilitare.

Măsuri anti-accidente

În aceeași ședință, aleșii bihorenilor și-au mai dat acordul pentru reamenajarea intersecției între DN 1 și DJ 108 O, la intersecția cu satul Topa de Criș.

CJ Bihor va cumpăra de la mai mulți proprietari diferite suprafețe de teren, între 220 și 41 mp, pentru care va plăti în total 50.400 de lei, astfel încât Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să poată amenaja o bandă de decelerare și una de accelerare.

„Avem o înțelegere cu Direcția Regională de Drumuri Naționale Cluj ca acolo unde sunt înregistrate frecvent accidente de circulație, în principal pe Drumul Național 1, dar și pe celelalte drumuri naționale, la intersecția cu drumuri comunale sau județene, să încercăm într-o formulă de parteneriat să amenajăm benzi de accelerare-decelerare pentru viraj dreapta și bandă de stocare pentru viraj stânga, peste axul drumului, așa cum este de exemplu la virajul înspre Ineu de Criș.

S-a rezolvat această problemă la Săcădat, și mulțumesc primăriei din Săcădat și DRDP Cluj pentru că primii au pus la dispoziție acel teren gratuit, iar DRDP-ul a amenajat acea intersecție. Mai avem această situație la ieșirea drumului județean la Topa de Criș și de asemenea în alte puncte din județ, începând de anul următor, vom încerca să rezolvăm acest tip de probleme, pentru a reduce numărul de accidente și pentru o fluență mai bună în trafic”, a explicat Bolojan.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Realizari.
Mi se pare ciudat ca nici un consilier, in numele “interesului public” desigur, nu pune problema intarzierilor la drumul Alesd-Beius (de departe cel mai important ca durata si complexitate), inceput de vechea administratie si ce trebuia finalizat in iarna trecuta. De asemenea, nimeni nu sesizeaza starea dezastuoasa a drumului Marghita-Suplac de Barcau! Inteleg reticenta jurnalistilor in conferintele de presa, multi avand parti-prisuri politice, dar “opozitie” mai exista cu adevarat? Nu de alta, dar trece timpul si ne vom trezi cu afirmatii de genul: judet de mana a treia (inspirata de afirmatia: oras de mana a treia, facuta dupa 12 ani la conducere).
Postat 08 Octombrie 2022, 09:56 de User anonimizat
Alo PSD
Oamenii din zona au avut speranțe în voi, ați și spus ca faceți drumul dar nu si când ::::))))
Postat 07 Octombrie 2022, 22:58 de Sandu2100
ambele sunt vesti bune si demult asteptate
drumul Salonta-Tinca era deplorabil si necesita renovarea cu siguranta! Pe DN1 benzile pentru viraj stanga sunt o investitie minora cu efecte majore si pentru prevenirea accidentelor, si ptr fluenta traficului. CNAIR demult trebuia sa faca astfel de mici investitii punctuale!
Postat 07 Octombrie 2022, 21:30 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON