URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iunie 2023, 20:06

Recomandările DSP pentru perioada caniculară: De ce nu trebuie să beți apă foarte rece și ce beneficii are consumul de iaurt

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În aceste zile căldurile sunt dogoritoare, iar Direcția de Sănătate Publică le face bihorenilor o serie de recomandări despre cum pot să-și protejeze sănătatea, inclusiv prin metode mai puțin cunoscute.

Printr-un comunicat de presă trimis vineri dr. Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor, precizează că transmite aceste sfaturi „având în vedere condițiile meteorologice din zilele următoare caracterizate atât prin instabilitate atmosferică, cât și prin creșterea temperaturilor, ce pot determina disconfort termic”. 

„Canicula este definită ca o creștere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius față de temperatura medie a zonei respective şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută. Pe lângă morbiditatea determinată de efectele directe ale căldurii, temperaturile crescute sunt asociate cu creșterea poluării atmosferice, cu frecvența crescută a evenimentelor extreme (inundații, secetă, tornade) și cu riscul mărit de transmitere a bolilor infecțioase prin intermediul vectorilor (rozătoare, insecte ) şi al apei contaminate”, se arată în comunicatul DSP.

Cetățenii trebuie să știe că expunerea la temperaturi ridicate reprezintă o agresiune, un stres asupra organismului.  „Astfel există riscul unei deshidratări severe, agravării unei boli cronice sau declanșării unui atac de căldură”, arată specialiștii, care adaugă o serie de recomandări ce ar trebui respectate când temperaturile sunt ridicate. De pildă, nu se recomandă consumul apei „prea reci” fiindcă „se elimină înainte de a hidrata organismul”, în schimb este indicat consumul de ceaiuri călduțe sau la temperatura camerei, precum și consumul de iaurt. „O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă”, arată medicii de la DSP. 


Lista completă a recomandărilor DSP Bihor pentru perioada caniculară:

- Consumați cel puțin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe şi legume) fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 min. 

- Lichidele nu trebuie băute prea reci pentru că în acest caz se elimină înainte de a hidrata organismul. Foarte bune sunt ceaiurile de mentă, soc, mușețel, sunătoare, urzici, călduțe sau la temperatura camerei, ușor îndulcite.  

- O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă. 

- Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii. 

- Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola, energizante) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. 

- Alimentația trebuie să fie una ușoară, să conțină alimente proaspete, fără prea multe calorii - recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale și vitaminele pe care le conţin, asigură în mod constant hidratarea organismului. 

- Evitați sau măcar limitaţi consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate. 

- Încercați să staţi cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră. 

- Evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11-18. Este indicat ca plimbările să se facă dimineaţa şi seara. Dacă este necesar să ieșiți, încercați să stați sau să mergeți mai mult prin zonele cu umbră. Protejați-vă capul, fața şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare. Purtaţi haine de culoare deschisă, subţiri, comode; de preferat sunt cele din in şi bumbac; evitaţi-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună aerisire a corpului.  

- Faceţi cât mai des duşuri cu apă călduţă.  

- În interiorul locuinţei staţi în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveţi o cameră răcoroasă, apelaţi la un ventilator sau la un aparat de aer condiţionat pentru a răcori atmosfera. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine). 

- Evitaţi expunerea la soare (plaja) între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte puternice. Nu uitaţi de protecţia capului, a ochilor, a buzelor. În cazul în care suferiţi de anumite afecţiuni cereţi sfatul medicului înainte de a vă expune la soare. Utilizați produse de protecție solară cu factor de protecție adecvat. 

- Cei care muncesc trebuie să cunoască faptul că au anumite drepturi. Astfel angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii propice de muncă salariaţilor în vreme de caniculă, să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, în care există curenţi de aer, să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice. Dacă temperatura exterioară depăşeşte 37 o C cel puţin 2 zile consecutiv, pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, angajatorii sunt obligaţi să asigure: apă minerală – 2 - 4 l/persoană, echipament de protecţie, ventilarea locului de muncă, posibilitatea de a face duşuri (în anumite situaţii). Dacă nu este posibilă realizarea acestor condiţii, se va stabili reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea acesteia până la orele 11 şi după orele 17 şi chiar întreruperea colectivă a lucrului, cu menţinerea activităţii doar acolo unde ea nu poate fi suspendată. 

- Aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. 
Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate. Persoanele cele mai vulnerabile la efectele caniculei asupra organismului sunt copiii, vârstnicii şi bolnavii cronici. Asigurați-vă ca sunt bine! 

- Nu lăsaţi niciodată copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, în  încăperi insuficient ventilate sau în maşini expuse la soare. 

- Evitaţi deplasările pe distanţe lungi cu copiii în maşinile fără posibilităţi de climatizare. 

- Luaţi cu dumneavoastră cantităţi suficiente de apă în cazul unei deplasări cu un autovehicul.  

Limitaţi creşterea temperaturii în locuinţe:  

- închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; 

- ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este    

  superioară celei din locuinţă;  

- deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând    

  curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din  locuinţă; 

- stingeţi lumina artificială  sau scădeţi intensitatea acesteia; 

- închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie. 

În cazul în care unei persoane i se face rău din cauza căldurii excesive, primul ajutor ce i se poate acorda constă în: 

- aducerea și așezarea persoanei într-un loc umbrit şi răcoros, stropirea cu apă rece; 

- favorizarea respirației şi a circulației sângelui prin descheierea nasturilor, a șireturilor, curelei, sutienului, slăbirea nodului cravatei etc.; 

- administrarea de lichide - doar dacă persoana este conștientă  

- solicitarea ajutorului medical în caz de nevoie prin apelarea numărului de urgență 112. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON