URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Martie 2012, 09:08

Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit! (FOTO)

Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit! (FOTO) PREMIANT NR.1. Pe lângă trofeul de "Bihoreanul Anului", Cseke Attila a primit şi o panglică tricoloră, pe o parte cu steagul României, pentru când merge la Senat, şi pe cealaltă cu steagul Ungariei, pentru când se prezintă la partid
Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit! (FOTO) RIDICĂ-MĂ LA CER! Proaspăt recăsătorit, liderul PDL Bihor, Ştefan Seremi, a fost încurajat de Bihorel în stilul propriu: cu un pix prins de un "buchet" de baloane cu heliu. Sistemul l-a recepţionat prefectul Gavriă Ghilea
Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit! (FOTO) OBIECTUL MUNCII. Pentru că atunci când Oradea a fost acoperită de zăpezi a ieşit pe teren, alături de utilajele RER, primarul Ilie Bolojan a fost cadorisit de Bihorel cu o lopată, ca să aibă cu ce lucra şi pe mai departe. Mai cu folos...
Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit! (FOTO) Răsplata lui Bihorel: Află de aici cine ce premiu a primit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Semne bune anul are. Deşi optimistă, este concluzia desprinsă în urma Galei Premiilor lui Bihorel, care, la fel ca aproape în fiecare an, a adus multe râsete, voie bună, mâncare şi băutură pe măsură.

Bihorel şi-a premiat, miercuri seară, laureaţii pe anul 2011, într-un show de zile mari, desfăşurat la Hanul cu Noroc, la care au participat 150 de persoane, politicieni, oameni de afaceri, avocaţi, poliţişti, procurori, şefi de instituţii, ziarişti, artişti, colaboratori sau, pur şi simplu, prieteni de-ai BIHOREANULUI.

Cu glume şi highidişi

În cursul unei festivităţi care a durat o oră şi jumătate, simpaticul personaj, "personificat" de Mircea Chirilă, a distins 21 de invitaţi cărora, pe lângă cadourile specifice premiilor date, le-au fost oferite şi diplome şi trofee de cristal care să le amintească de momentul special. Amfitrionul serii, Mircea Chirilă, a fost acompaniat, ca la nuntă, de "highidişi", care şi-au adaptat repertoriul la specificul premiilor, trecând de la populare bihoreneşti la ceardaşuri dedicate UDMR-ului.

O noutate absolută a fost premiul "Fraierul Anului", iar Bihorel a reînviat şi "Bihoreanul Anului", descoperind un merituos în persoana lui Cseke Attila, fost minstru al Sănătăţii, care a început descentralizarea spitalelor şi a direcţionat fonduri importante către unităţile din Bihor, dovedind astfel că, deşi ungur, este un bun român.

Ca să nu le stea premiile în gât, invitaţii au fost îmbiaţi cu bucate alese şi băutură tradiţională, la reuşita evenimentului contribuind Hanul cu Noroc, Forum Continental, Maestro Trading, Repcon, Dumexim şi TVS.

În cele ce urmează, lista completă a celor "pedepsiţi". În ce au constat premiile şi cum au reacţionat premiaţii, puteţi vedea şi într-o emisiune specială care va fi difuzată de TVS, respectiv în fotoreportajele de pe www.eBihoreanul.ro.

Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean, fost membru PDL, actual membru PNL, viitor membru PDL... şi lista rămâne deschisă. Dl Ţîrle a învăţat o lecţie de la bunicii săi: să se ferească de ruşi. Şi de atunci nu mai vrea să audă de Beni Rus. Prin măsurile administrative excepţionale, a descentralizat asfaltările şi deszăpezirile, şi iată că acum avem cele mai bune drumuri. E vorba de drumurile pe care domnia sa le face lunar în America. Şi cum e obositor să iei avioanele din Budapesta, a decis să refacă aeroportul din Oradea, motiv pentru care a şi trecut la PDL. Iar Guvernul i-a promis că o să-i dea foarte mulţi bani pentru pistă. (Era să greşim o literă)

crocodil.jpgBihorel i-a acordat premiul "Patru ani cu voinicie şi-a bătut joc de domnie"

"Şi de-o fi, şi-o fi să mor,
Pân' la vară vreau să zbor
Din Oradea, din Bihor.
Însă nu-mi va fi uşor.
Că îmi trebe bani de pistă,
Iar aceştia nu există.
Bani mai vreau pentru Muzeu,
Mă bazez pe Dumnezeu"

Cadoul pentru preşedintele CJ a constat într-un crocodil mic, de jucărie, cu băsmăluţă tricoloră. Motivul? Orice bun creştin taie de Crăciun porcul, iar de Paşte mielul, pe când dl Ţîrle, mai original, a decis să taie crocodilul... de pe lista de achiziţii pentru Muzeu.

Kuntz Aniko, director economic la Compania de Apă Oradea, şefa şefului ei, Ovidiu Gavra, şi conducătoare a proiectului "Aparegio trece, fraudele rămân". Motivaţia: dna Kuntz şi-a adus prietenul în firmă, şi încă fără concurs, pe considerentul că dacă faci dragoste la locul de muncă poate se consideră vechime la pensie.

Bihorel i-a acordat premiul "Nu-i cu toate, da-i cu toţi"

"Ia mai mergeţi, mă, de-aicea!
Şi ce dacă sunt cu Hicea?
Şi cu alţii am mai fost,
Nimeni ochii nu mi-a scos.
Din atâţia angajaţi
Mai găsesc câţiva bărbaţi,
Numai buni de saturnalii
Pe la apă şi canalii".

Cadoul: un papagal care să-i amintească dnei Kuntz de şeful său, maganerul CAO.

Petru Filip, senator PDL, vicepreşedinte al Senatului. Acuzat de BIHOREANUL că a furat din terenurile oraşului pentru a le da piloşilor, domnul senator de Ceica ne-a dat în judecată. La tribunal a declarat că oferă terenul în litigiul săptămânalului nostru, apoi s-a râzgândit şi l-a promis municipalităţii. Din păcate, transferul nu s-a făcut nici până azi, deşi procesul l-a pierdut demult. Păcat, după plecarea domniei sale la Bucureşti mai putea face o faptă bună pentru orădeni.

Bihorel i-a acordat premiul: "De când sunt şef la Senat nu mai am pământ de dat"

"Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt
Să vreau eu sânge, nu pământ,
Că la câtă sete am în mine,
Nu vă las strop de sânge-n vine!
Când nu veţi mai putea răbda,
Când, prea anemici, veţi cădea,
Tâmpiţi să fiţi de veţi vota
Persoana mea".

Cadoul, constând într-o pungă cu pământ de flori, care să-i completeze zestrea imobiliară, l-a ridicat Nicolae Hoduţ, şeful ITM, care a mai avut un mesaj de trimis colegului de partid de la Bihorel: "Dacă-i mai rămâne, să dea diferenţa la Maica Mina, să facă pe el un schit".

Gavril Grebenişan, conferenţiar la Universitatea Oradea, fosta mână dreaptă a primarului Ilie Bolojan, actualmente mâna lui moartă. Domnia sa a demonstrat că nu e nevoie să fii doctor în medicină pentru a ajunge să conduci o maternitate sau un spital judeţean, mai ales după ce ai acumulat experienţă la Registrul Auto Român, că doar şi acolo circulă şpăgile. A ajuns în colimatorul "Agenţiei de Integritate" a Universităţii Oradea, fiind primul care păţit aşa ceva, cu toate că nu are nici condamnare de 5 ani cu executare şi nici n-a creat instituţiei un prejudiciu de 25 de milioane de euro, ca şi clanul Maghiar.

Bihorel i-a acordat premiul "Berbecul lui Ilie de la Primărie"

"Pe la Universitate
Cioară m-a lovit din spate.
Însă omul cel mişel
N-a fost el, ci domn Cornel.
Iar pe la Maternitate
Am vrut să le fac pe toate,
Dar vă spun că, din păcate,
Erau toate-nsărcinate.
La Spitalul Judeţean
Am stat mai puţin de-un an,
Că mi-au luat gâtul uşor
Carp şi Ritli Junior"

Având în vedere că s-a pus rău cu foarte mulţi medici în perioada când a condus spitalele orădene, am rezolvat pentru domnul Grebenişan să aibă un medic de familie de încredere: dr. Gabriel Mihalache. Iar cadoul a constat într-o cioară de pluş, care să îi amintească de şeful comisiei de integritate de la Universitate.

Doru Crăiuţ, ministrul Sănătăţii pe judeţ din partea PSD Bihor, unul dintre cei mai mari corifei ai naşterilor şi chiuretajelor. S-a remarcat prin utilizarea de unul singur a unui laparoscop donat Maternităţii, de unde a şi rămas în folclor expresia: "laparoscopul scuză mijloacele".

doctor set.jpgBihorel i-a acordat premiul: "Daţi-mi un forceps şi-o să am succes"

"Ca ministru pesedist
Am ajuns un caz cam trist,
La maternitate chiar
Nu pot trece de portar.
Geaba-mi dau cu pumnii-n piept
Că am mândru cabinet,
Deja nu se mai rentează
Şi Chitulea jubilează".

Cadoul: o trusă de prim şi ultim ajutor, pe care i-a ridicat-o şeful pe linie de partid, senatorul PSD Ioan Mang. Deloc impresionat de critici, Mang l-a lăudat pe Crăiuţ, prezentându-l ca pe unul din cei mai mari specialişti în domeniu şi s-a întrebat, cu schepsis, de ce colegul său a fost catalogat doar "ministru pe judeţ"...

Ştefan Seremi, deputat, preşedintele PDL Bihor. Într-o lume care şi-a pierdut complet reperele morale, dl Seremi, după o lungă şi prodigioasă activitate politică, s-a decis să se aşeze la casa lui. Cei care l-au criticat au făcut-o exclusiv din invidie, pentru că nu-i la îndemâna oricui s-o iei de la capăt la vârsta la care alţii pun puşca jos. Om politic flexibil, a adaptat sloganul preşedintelui american Barack Obama. Acesta a câştigat alegerile sub deviza "Yes, we can", iar domnul Seremi a câştigat inima iubitei cu "Yes, I can". Se dovedeşte încă odată că politica este cel mai bun afrodiziac şi că pastila albastră e nimic pe lângă cea portocalie.

baloane.jpgBihorel i-a acordat premiul: "Şi-am întinerit şi iarăşi pot şi iarăşi ia pistolul foc"

"Cui nu-i place dragostea
Dumnezeu să nu i-o dea,
Să mi-o deie numai mie,
C-o ştiu din copilărie.
Că de când sunt deputat,
Uite că m-am însurat
Şi dacă mă enervez,
Vă invit şi la botez!".

Premiul a constat într-o invenţie de-a lui Bihorel, foarte gustată de public, chiar dacă nu s-a ridicat, la propriu, la înălţimea aşteptărilor: un pix prins de un "buchet" de baloane cu heliu. "Invenţia e folositoare de la o anumită vârstă tuturor bărbaţilor", i-a explicat Chirilă prefectului Gavrilă Ghilea, venit pe scenă pentru a recepţiona premiul prietenului său. Reprezentantul Guvernului a fost suficient de inspirat să nu răspundă...

Marcel Boloş, director de proiecte în cadrul Primăriei orădene. Artizan al stategiei energetice a Primăriei, dl Boloş a susţinut implementarea introducerii gazului în Oradea, deşi o tentativă similară de-acum 70 de ani a dat rezultate dezastruoase în întreaga Europă. În calitate de preot celib va introduce municipiul, cu ajutorul Maicii Mina cea făcătoare de şmenuri imobiliare, în "Reţeaua Energetică a Bisericilor Ortodoxe", acum şi-n vecii vecilor, amin!

Bihorel i-a acordat premiul: "CET-ul secolului XXI va fi pe gaz sau nu va fi deloc"

"Am vorbit cu Maica Mina:
S-a decis! Suntem Grădina
Maicii Domnului în care
Va fi multă bunăstare.
Gratis vom avea căldură,
După cum scrie-n Scriptură,
Iar factura orişicui
Pică-n plata Domnului".

Cadoul l-a reprezentat un crucifix cu leduri, ridicat de liberalul Florin Birta.

Adelina Coste, subprefect de Bihor. Văzând cât este doamna Adelina de mignonă şi cât de mare este prefectul, prima întrebare care-ţi vine pe buze este: "Cum e să fii subprefect?". În mod indiscutabil, numirea domniei sale este un câştig pentru instituţia prefectului pentru că, spre deosebire de predecesorul ei, dl Cristian Bitea, doamna Adelina Coste: nu fumează, deci nu dă foc biroului; vine zilnic la serviciu; când soseşte la lucru, nu vine cu prietena; nu se închide ore întregi în birou cu secretara Consiliului Judeţean; nu se joacă de-a telefonul guvernamental noaptea cu Alin Bobiţan; nu bea bere în pauza de masă cu jurnalistul Nicu Pop.

Bihorel i-a acordat premiul: "Decât unul ca Bitea mai bine una C-o stea"

"Poate nu totu-i perfect
Atunci când eşti subprefect.
Şeful mă mână mereu,
Doar eu ştiu cât e de greu.
Însă nu-i ca-n Bucureşti
Unde, ca să izbândeşti,
N-ajunge sudoarea funţii,
Tre să faci ce face Nuţi".

Adelina Coste a primit o găleată de metal, în caz că fostul subprefect Bitea revine la locul faptei să aibă unde stinge ţigările, şi un buchet de flori. Doamna subprefect, care a gustat gluma, fără să se supere, a avut şi o replică inteligentă: "Dacă vreţi să ştiţi cum e să fii subprefect, întrebaţi-l pe domnul prefect".

Călin Miron, preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Poporului Dan Diaconescu. Se spune că în orice ziarist zace un scriitor ratat. Şi că în orice politician zace un ziarist ratat. Domnul Călin Miron a intrat în politică direct din şomaj, iar alegerea a fost foarte bună. Aplicând politica şefului său Dan Diaconescu, a anunţat în direct la o conferinţă de presă că îl propune pentru postul de primar pe patronul firmei Selina, Beniamin Rus. Singurul care mai trebuia anunţat era însuşi candidatul, dar cum mai sunt trei luni până la alegeri, poate dl Rus va afla în timp util când trebuie să înceapă campania electorală.

Bihorel i-a acordat premiul: "Cu Beni la Primărie, asfaltează nea Ilie"

"Nu poate casa de nebuni
Să strângă atâţi oameni buni
Cum a făcut-o domnul Dan
Din faţa micului ecran.
Vă dăm şi Kent, vă dăm valută,
De vreţi vă dăm şi o bătută,
Numai ca voi să ne votaţi,
Popor credul de derutaţi".

Călin Miron a primit o pungă de medicamente menite să-i tempereze elanul politic şi a oferit la schimb BIHOREANULUI un stick cu strategia energetică a partidului, lansând, pe tema candidaturii lui Rus, şi o aluzie străvezie, cum că "până la alegeri se pot întâmpla multe". Chiar să candideze proprietarul Selinei la Primărie, ne îndoim...

Viorel Gavra, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Deşi nua tendinţă în justiţie este de a înlocui parchetul cu mocheta, totuşi există oameni care-şi practică meseria, indiferent de condiţiile vitrege de lucru. În calitate de prim-procuror, dl Gavra a instrumentat anul trecut aproape 600 de dosare, ceea ce înseamnă cam două cazuri pe zi. Şi, în loc să i se ridice statuie, nevasta îi e acuzată de trafic de influenţă...

gavra.jpgBihorel i-a acordat premiul "Viorel, procuror model"

"În luptă cu infractorul
Singur eu servesc poporul
Şi-n loc de recunoştinţă,
Am nevasta "în şedinţă".
Mulţi colegi nu ştiu ce-i frica,
Nu tu muncă, nu nimica.
Mai mult joacă popa prostu'
Şi în plus îmi vor şi postul".

Viorel Gavra a primit cadou o pereche de cărţi de joc Păcălici, recunoscându-se în personajul desenat pe copertă. În schimb, n-a reuşit nicicum să răspundă întrebării cu tâlc, ce făcea trimitere la un coleg procuror, dacă "se mai joacă şi Popa Prostu' în Parchet?". Sau n-a vrut să spună...

Gheorghe Carp, manager la Spitalul Judeţean. A trecut fără să crâcnească de la statutul de medic primar la cel de medic viceprimar. Dedicat muncii, în perioada în care s-a făcut şoseaua pentru trafic greu, a ajuns să stea pe Centură mai mult decât fetele care lucrau cu ora. După trei ani de rodnică activitate, a decis să părăsească Spitalul de Bolunzi care este Primăria pentru Spitalul Judeţean, care tot de Primărie ţine. Ca un element de culoare, ungurii spun despre el că e român, românii că e evreu, evreii nu spun nimic, şi cu toate astea există informaţii că la recensământ s-a declarat pur şi simplu carp.

Premiul acordat de Bihorel: "Cred că-n mai puţin de-un an fac minuni la Judeţean"

"După poduri şi şosele,
După proşti şi minţi tembele,
După pedelişti sonaţi,
După penelişti taraţi,
Am ajuns unde îmi place:
Bisturie, faşe, ace,
Stetoscoape şi chiurete,
Asistente şi chiuvete".

Carp a primit din partea lui Bihorel o chiuvetă în miniatură, fiindcă la Primărie nu avea aşa ceva, deşi el însuşi recunoscuse într-un interviu dat BIHOREANULUI că, doctor veritabil fiind, a urinat la viaţa sa în chiuvetă. Premiatul a mulţumit frumos, dar a asigurat asistenţa că are, la biroul din spital, necesara decoraţiune...

Kiss Alexandru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Gurile rele spun că dl Kiss pleacă de la serviciu încă înainte ca preşedintele liberal Crin Antonescu să se fi trezit, adică pe la amiază. La fel cum un om deştept doarme într-o oră cât un prost în 24, şi şeful UDMR a constatat că nu e nevoie să stai la serviciu, ci să lucrezi. Şi uite aşa i-a venit ideea unei amnistii fiscale, pentru că slujbaşii de la CJ trebuie să vină cu bani de acasă. Rezultatele sunt încă incerte, pentru că de obicei de fisc şi de moarte nu te poţi feri.

kiss.jpgBihorel i-a acordat premiul "La lucru nu vin cu dragu', de când şef îl am pe Radu"

"Ce spun eu nu-i o prostie,
Am cerut o amnistie.
Însă vreau ca toţi să ştie
Că nu-i pentru puşcărie,
Ci e una doar fiscală.
Fiindcă ne-au băgat în boală
Cei ce sporuri ne-au tăiat,
Şi ce spor era la stat!".

Dl Kiss a primit un porcuşor-puşculiţă, iar la schimb s-a plâns de faptul că anul acesta trofeul e de cristal, fiindcă cel primit acum vreo 3 ani, o plachetă de lemn, era numai bun ca suport pentru obiectele pe care le găureşte cu bormaşina.

Gheorghe Ionescu, adevăratul rector al adevăratei universităţi a adevăratului centru universitar Sorbonica. Dl Ionescu are dreptate: dacă legile s-ar respecta în ţara asta, actualul rector Cornel Antal n-ar fi acces la asemenea demnitate. Doar că nici domnia sa n-ar fi avut ce căuta pe un asemenea post. Cum probabil nici justiţia română, nici Ministerul Educaţiei nu vor putea tăia nodul gordian la Sorbonica, doar trupele NATO şi căştile albastre vor întrona ordinea firească în citadela universitară orădeană.

Bihorel i-a acordat premiul: "Asta e valoarea noastră, Sorbonica să trăiască!"

"Un turnător cu reactor
A ajuns mare rector,
Degeaba-şi zice Cornel,
De fapt el este Georgel.
Însă eu sunt mai curat.
Chiar de stau acuma-n pat
Cu un caz de plagiat.
Las' că nu e unicat".

Cadoul, după care dl Ionescu nu a binevoit să vină, a constat într-un dosar de informator cu numele de Georgel (numele conspirativ al rectorului Antal ca informator al fostei Securităţi), prezentat de Mircea Chirilă ca fiind "opera academică a contracandidatului dumneavoastră".

Horea Vuşcan, preşedintele Mişcării Verzilor. Chiar şi când nu se află la volan, Vuşcan tot conduce. Conduce opoziţia din Oradea direct din localuri, acolo unde-i vine inspiraţia, iar mai apoi şi expiraţia. Reuşeşte cu abilitate să speculeze nemulţumirile orădenilor, ba chiar şi ale locuitorilor din Ioşia. În luptă continuă cu primarul Bolojan, se deosebeşte de acesta prin faptul că are mai mulţi bani şi secui la activ.

vuscan primar.jpgBihorel i-a acordat premiul: "Doar cu gigacaloria poţi câştiga Ioşia".

"Crezi că-mi pasă de Transgex?
Gândul meu e doar la sex.
Nu vor drum pe Teodoroiu?
Bun motiv să mă înfoiu.
Lumea nu mai vrea parcare?
Hop şi eu cu gura mare.
De fapt, vreau la Primărie
Să-i mânc pita lui Ilie".

Horea Vuşcan a primit o eşarfă tricoloră de primar de Ioşia, şi a oferit, la schimb, un căţel de pluş, acuzând faptul că BIHOREANUL s-ar fi transformat "din câinele de pază al societăţii în căţelul Primăriei".

Alexandru Mudura, proprietar al Lotus Center. În viaţă, dacă vrei să ai bani şi femei, trebuie să ai ouă. Şi dl Mudura a avut vreo 80 de milioane de ouă pe care le-a vândut în lume. De cum a auzit că vine concurenţa, s-a apucat să extindă Lotusul, tot pe baza unei observaţii de viaţă: şi anume că mărimea contează. Dacă la fiecare nou mall de pe piaţă va mai face o extindere, Lotus Center va ajunge în curând până la gară.

Bihorel i-a acordat premiul: "Mărimea contează, dar şi şochează"

"De departe-s cel mai tare,
Am şi mall, am şi parcare,
Am şi ouă, am şi bani,
Am mai strâns şi ceva ani.
Şi dacă mă enervez
Mall-ul mâine îl dublez,
Va fi primu-n România
De mă lasă Primăria".

Patronul Lotus Center a primit o tavă pe care erau "ţintuite" un pătrunjel, un morcov şi un castravete, în "crescendo". Iată demonstraţia pe viu a sloganului: "Mărimea contează", a spus Chirilă, la care Mudura a replicat că se gândeşte serios să-şi mărească şi mai tare mall-ul.

Csomortanyi Istvan, lider al Asociaţiei Tineretului Maghiar şi al Partidului Popular Maghiar din Transilvania. În plus, este şi inginer constructor, semn că nimeni nu-i perfect. A luat atitudine împotriva demolării pasarelei de la Gară şi a semnalat că Moara Emilia se autodemolează. Personal a surprins numita moară când aceasta angaja un buldozer care s-o autodemoleze. Deşi este pe jumătate român, susţine că e aşa doar de la brâu în jos, pentru că el gândeşte şi simte ungureşte. Faptul că-l cheamă Csomortanyi Istvan şi nu Fane Ciomârtan demonstrează că la Oradea nu se aplică o politică dură de deznaţionalizare.

Bihorel i-a acordat premiul "Hai să conservăm măcar tot ce-i austro-ungar"

"Nu-s Ştefan, ci sunt Istvan,
Csomortanyi, nu Ciomârtan
Şi nu cred că-i o prostie
Centura-n Episcopie.
Pasarelă vreau la Gară,
Drum expres e o gargară,
Înc-un lucru n-aş mai vrea
Să moară Emilia".

Csomortanyi a primit cadou o cărămidă şi ceva mortar. "Ştiţi cum se spune: cărămidă şi mortar, numai bine la zidar", a spus Mircea Chirilă, adăugând că obiectul "e din Moara Emilia şi poate fi folosită ca fundaţie la şoseaua de centură din Episcopia". "Radicalul" nu a răspuns la provocări.

Domnului Adrian Bucur, viitor chestor de Poliţie, cu toate că nu-i din zona Beiuşului. Imediat după accidentul produs de Paprika, viteza şi alcoolemia au scăzut după nişte legi care sfidează atât fizica cât şi fizicul. Totuşi, omul a avut ghinionul să fie linşat mediatic, altfel raportul Poliţiei ar fi demonstrat că de fapt bolidul mergea cu spatele şi Tico-ul a fost aspirat din cauza vacuumului. Iar alcoolemia nu i-ar fi fost cu plus, ci cu minus, semn că interlopul ar fi avut nevoie urgentă de alcool.

adi bucur.jpgBihorel i-a acordat premiul "Alcoolemia salvează România", dedicat Poliţiei Rutiere

"Sunt organu' Tuzgureanu.
A venit un barosanu'
Cu maşina lui bengoasă
Şi-a ieşit o treabă groasă.
Omu' era mort de beat
Şi-a făcut un Tico praf.
Scopul meu atunci era
Să-l salvez pe Paprika".

Domnul Bucur a primit o sticlă mică de rom, pentru că a avut probleme cu romii, mai ales cu Romi Neguş, dar şi, pentru că e un bun înotător, o pereche de labe de cauciuc. "Sunt prea mici", a replicat şeful Poliţiei, pentru a scăpa de gura amfitrionului, care se lăuda că "e singurul orădean care poate spune că i-a dat două labe şefului Poliţiei".

Dorin Chorcheş, preşedintele organizaţiei municipale PDL. Un exemplu clasic de cum se construieşte, cu tenacitate, o carieră ascendentă în politică. Urmând pas cu pas gesturile şefilor săi ierarhici, domnul Corcheş a reuşit nu doar să-i egaleze, ci să-i şi întreacă. Dând dovadă de o precocitate ieşită din comun, a reuşit să divorţeze la o vârstă la care superiori din partid nici măcar nu se însuraseră.

Bihorel i-a acordat premiul "Cine azi nu divorţează sigur nu mai avansează"

"Legea este bagaboantă!
N-ai voie să ai amantă,
Nici să bei fără măsură,
Nici să poţi cât vrei să fură.
Dar ca politician
Poţi să bei ca un cârlan
Poţi să fii şi mare hoţ
Başca, poţi băga divorţ".

În premiul preşedintelui PDL Oradea, Bihorel a aplicat intenţionat în text gramatica folosită de PDL-işti la depunerile de coroane şi la certificatele de căsătorie. Corcheş a primit un certificat de căsătorie valabil pentru o zi, original, emis de tineretul democrat-liberal, pe care, în dreptul soţiei, erau înşirate mai multe variante, nu una singură. Corcheş a gustat gluma lui Bihorel, spunând că cel mai mare dezavantaj al căsniciei este că "durează prea mult".

Nicolae Alexandru Avram, fost inginer de proiect la Staţia de Epurare a Companiei de Apă. El a cucerit titlul de "Fraierul Oraşului Oradea pe anul 2001". Dând dovadă de devotament la locul de muncă şi de vigilenţă în exercitarea actului de control, a descoperit nereguli care puteau aduce companiei pierderi de peste un milion de euro. Pentru modul în care şi-a făcut datoria, dl Avram a fost recompensat. Adică i s-a desfăcut contractul de muncă pentru reducere de activitate, după care la CAO au fost angajaţi 6 ingineri fără concurs.

Bihorel i-a acordat premiul "Omul ăsta, vreau să spun, nu-i Avram, ci Acar Păun".

"Nici o faptă minunată
Nu rămâne netaxată,
Să trăieşti n-ai cum să poţi
Într-un loc mustind de hoţi.
Ştiţi mai bine ca şi mine
Ce e facerea de bine,
Iar acum eu sunt în aer
Merit premiul de fraier".

Premiul pentru Nicolae Avram a constat într-un porumbel şi o îngheţată, care ar putea fi şi steagul Companiei de Apă. Morala: "Cine nu linge, zboară"!

Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. Dacă vrei să pui o contrapilă cuiva, laudă-l primarului Bolojan. Te va privi printre sprâncene, gândind: "Mă, ăştia vor să-mi fure calul!". Cu multă încăpăţânare, domnul Bolojan şi-a urmărit ţelurile propuse în acest mandat, ţeluri aflate sub semnul celor patru P. P de la parcări! P de la parcuri! P de la poduri! Şi P de la Piramidă! "Ar mai fi un P, P... căldură în Ioşia", a completat Mircea Chirilă.

Bihorel îi acordă premiul "Deja se cam ştie, râmâi în Primărie"

"Ce mandat de patru ani!
Muncă multă, puţini bani.
Cu Ghilea ţinut-am sfada
Până mi-a căzut faţada,
Iar cu gigacaloria
Am pierdut complet Ioşia
Şi-n plus, l-am făcut duşman
Pe nebunul de Vuşcan.
Iar acum un alt necaz:
CET-u-i prevăzut pe gaz".

Primarul a primit ca premiu o lopată portocalie ca să aibă cu ce lucra la deszăpeziri, dar şi o umbrelă cu PDL, ca atunci când viscoleşte să se protejeze. Umbrela i-a plasat-o repede şefului Clubului Sportiv Crişul, Ionel Bungău, PDL-ist, cel puţin după acte.

Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, senator UDMR. Dl Cseke e unul din puţinii parlamentari de Bihor care, ajuns într-o funcţie publică, a direcţionat fonduri semnificative pentru judeţul de unde provine, demonstrând că, deşi ungur, este un bun român. În condiţiile în care numărul medicilor scade iar al deceselor creşte, bolnavii noştri măcar să se bucure de confort în ceasul al XII-lea. Pentru calmul, abnegaţia şi eficienţa muncii de ministru, Bihorel i-a acordat premiul "Bihoreanul anului 2011, cu spade şi tulipane"

"V-am dat bani pentru spitale
Iar voi m-aţi lovit la gioale,
Că degeaba avem scule
Dacă medicii sunt mule.
Dar eu nu am în dotare
Doctori buni cu faimă mare,
Vorbiţi cu fostul Rector
Pe-orice prost îl face doctor".

Cseke Attila a primit un Oscar de Oradea, adică un trofeu din cristal care are imprimat în interiorul lui, cu laser, figura sa, astfel că nici dacă ar vrea, n-ar mai putea să-l dea mai departe cadou. Precizând că a ajuns ministru "printr-o conjunctură politică", senatorul a mulţumit pentru premiu, apreciind că acesta este "în primul rând al bihorenilor" care l-au ales ca senator. UDMR-istul a fost aplaudat la scenă deschisă, de toţi cei prezenţi, semn că alegerea BIHOREANULUI a fost una inspirată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
leprele udemeriste
iata rasplata caratorului de valiza a lui kiss.
Postat 24 Noiembrie 2012, 23:04 de q.e.d.
spartu
Baă tu cretinule mustăcios împărţitor de aprecieri si premii. Te dai rotund că stii aprecia oamenii, te mai baga in seama cretini de realizatori TV, chipurile că le-ai face audienţă. Dar până sa faci aprecieri culturale, documentare si stiintifice despre bozgori cu merite deosebite, este cale lungă. Cine dracu te-a facut ziarist si ce analfabet te plăteşte ca să scrii rahaturi în munca lui, nu înteleg. Uita-te în oglindă şi zi: chirilă prostu, cainele nostru. Esti parvenitu de cazetar, fals erudit, care impune o denumire generica echivelenta sorbonelului, cherecheşului sau dorelului. Esti chirilu, o noua specie de cretinopitec din presă. Ăla care cu succes ar da un titlu unui capitol din cartea lui Paraschivescu. ŞŞŞşoooo javră împuţită de critică, cu accent de buchiseală!!!!
Postat 06 Martie 2012, 20:39 de Cucu
replica la articol
Altii rad si se distreaza pe spatele nostru al poporului roman al bihorenilor din Bihor.Redactia saptamanalului BIHOREANU multumim frumos ca asa ca si tine numai gasim de manipulare a opiniei publice bihorene,asteptam campania electorala ca sa vedem in ce directie de votare o sa manipulezi bihorenii ?in directia celui care va plati mai mult,nu-i asa ?:))=))Noah toate-s bune si frumoase si nimic la locul lor !:))=))Redactia saptamanlului Bihoreanul mai bine ati fi facut o campanie de ajutorare a unor cazuri sociale cu probleme grave din Bihor, dar asa ati dat sa manance si se bea si apoi si sa se distreze la bogatanii capitalisti singerosi ai judetului Bihor ,sa le stea in git mancarea si bautura,sa le fie ultima!:))=)) Asta este o uratura injuratura insulta la adresa lor ,RUSINE!Aceasta chermeza a fost pe spatele nostru al bihorenilor,o ofensa adusa cititorilor saptamanalului Bihoreanul,am crezut ,am sperat ca tineti cu noi sunteti alaturi de noi romanii simplii bihoreni care citim saptamanalul si care va dam subiectele pentru saptamanal ,dar nu sunteti alaturi de cei care isi platesc reclama si santajul in Bihoreanul !:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu .
Postat 06 Martie 2012, 09:30 de Romanul Simplu
PE BANI PUBLICI!
Toate aceste chermeze ,pe bani publici! Si de pe Luna se vede,acest ziar este aservit ,pupincurist,puterii! RUSINE Monser! RUSINE!
Postat 05 Martie 2012, 21:44 de moromete
Asta este România, dle Băsescu.
Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă! … Dar… Sa nu dea Dumnezeu cel sfant Sa vrem noi sange, nu pamant ! Cand nu vom mai putea rabda, Cand foamea ne va rascula, Hristosi sa fiti, nu veti scapa Nici in mormant !.....
Postat 05 Martie 2012, 19:29 de nu îndrăzniţi
attila, tuuu, pui de dac
fain chef, numa asta lipsea...lor, desigur. Ne bucuram ca va simtzitzi bine domnilor, glume faine, poante si mai tari, de la bihorel fuga la lions-ii de la la palazzo. N-aaaveti voi treaba. Auzi Bihorele... ia mai intreaba-l tu paaa aista, omu` of da` iiaahr, attila, de care colejiu zenatorial apartine ??!! intre 2 spritzuri si a arata noua gadjica la concurentu bihon, si-o pus intrebarea cei cu aia din biharia ?! datii un ajutor cu guggl mep...adica iar se apropie kampagnia. si lui si tuturor astora de aici, politicieni intreb: kiar veti avea tupeul sa mai promitetzi feis tu feis, chiar veti avea nesimtirea sa va uitatzi in okii lor in luna majica a campaniei ??!!!
Postat 05 Martie 2012, 16:49 de vida vaida voievod g
ne era dor de mizeeerii sociale :)
cu ei murim de foame :)))
Postat 05 Martie 2012, 13:34 de :))
pamflet
Textul din primul comentariu este un PAMFLET! Fiind o pură ficțiune nu are nici o legătură cu viața reală! Activitatea de la AIO din perioada 2004-2008 a fost una perfectă, ÎN SLUJBA CONTRIBUABILULUI ORĂDEAN!
Postat 05 Martie 2012, 09:57 de TDS
premiul meu
Pentru Marcel Ioan Boloș, Premiul pentru întreaga activitate:"Impact în Europa" La AIO cu mare tact/Am apărat firma IMPACT/Împreună cu Petrică/N-am ținut cont de nimică/Ce dacă n-au respectat/Prețul ce l-au licitat?/Cetățenii să plătească/Iar IMPACT-ul să trăiască!
Postat 05 Martie 2012, 09:54 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON