URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2013, 19:44

Rămâne cum am stabilit! Instanţa a hotărât că înlocuirea magistralelor I şi III va fi făcută de Construcţii Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Lucrările de înlocuire a celor 15,5 kilometri de conductă din magistralele de termoficare I şi III, aflate într-o stare deplorabilă, vor fi executate de asocierea firmelor Construcţii Bihor şi Energomontaj.

Curtea de Apel Timişoara a respins miercuri recursul făcut de Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii împotriva deciziei municipalităţii de a acorda lucrarea asocierii din care face parte firma deputatului Gavrilă Ghilea.

"Îndată ce am aflat soluţia instanţei i-am rugat pe colegii de la Compartimentul Achiziţii să urgenteze formalităţile de semnare a contractului cu asocierea de firme declarată câştigătoare. De asemeni, am luat legătura cu reprezentanţii Energomontaj, cărora le-am cerut să înceapă cât mai rapid posibil execuţia lucrărilor", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Pentru că sezonul de termoficare a început deja, iar lucrările ar putea afecta încălzirea apartamentelor orădenilor, după toate probabilităţile, peste iarnă va fi făcută doar legătura dintre magistralele I şi III din zona străzii Şirul Canonicilor. Lucrare complet nouă, legătura va face posibilă alimentarea populaţiei cu agent termic chiar şi în condiţiile în care una dintre cele două magistrale este oprită din cauza unei avarii.

Mircea Mălan spune că această lucrare ar fi putut fi deja în faza de finalizare asigurând orădenilor alimentarea cu încălzire în cazul unei avarii la una dintre cele două magistrale, dar lucrările au fost întârziate cu aproape o jumătate de an ca urmare a contestării în instanţă a rezultatelor licitaţiei. Iar acest lucru nu va rămâne fără consecinţe.

"Fiecare dintre firme au depus o garanţie pentru a putea participa la licitaţie. Suntem hotărâţi să aplicăm de acum înainte, de fiecare dată, maximum de penalizare în cazul celor care ne contestă fără temei rezultatele licitaţiei pentru că, până la urmă, întârzierea lucrărilor afectează orădenii", a spus edilul.

Penalităţile la care face referire Mălan se calculează procentual din garanţia depusă, iar în cazul de faţă depăşesc suma de 35.000 lei. Pentru că rezultatele licitaţiei au fost contestate de nu mai puţin de patru asocieri de firme, bugetul local va încasa peste 140.000 lei de pe urma procesului.

Perdanţii procedurii de achiziţie au fost cu atât mai motivaţi să conteste rezultatele licitaţiei cu cât toate cele patru asocieri au ofertat preţuri mai mici decât Construcţii Bihor şi Energomontaj care au cerut pe lucrare 48,9 milioane lei.

Prin comparaţie, asocierile de firme Romib, Consix Construcţii, Romterm şi Cemis Proiect a cerut pe lucrare doar 43,9 milioane lei; Trustul de Instalaţii Montaj Construcţii Cluj Napoca, CONEST, INCOM, TMUCB şi ATH Termoexpert - 46,5 milioane lei; Construcţii Erbaşu, Selina şi Termoproiect - 47,6 milioane lei şi Aquaterm, Hidroterm, Teoval, Elsaco, Florconstruct, Expro T&T - 48,7 milioane lei.

Asociaţii Porr Construct şi Cooperativa Viridia, cu o ofertă de 60,4 milioane lei, au fost singurii care nu au contestat rezultatul licitaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
vai,vai..
..domn senator Ghilea ..iar a cistigat..Urmeaza Beni cu alte muilioane de euroi!2 nenorociti ce jupuiesc Oradia mare si Bihoru...!
Postat 30 Noiembrie 2013, 11:41 de gheorghe//sandor
Ghilea e scump dar numai bun de blat cu liberalii
.
Postat 28 Noiembrie 2013, 20:21 de Copy
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON