Pandemia de Covid-19 a generat nu doar probleme de ordin sanitar, ci este și o amenințare pentru mediu. Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția că echipamentele medicale folosite, inclusiv acele, testele și măștile, prezintă un pericol pentru sănătate, dacă nu sunt bine gestionate.
De asemenea, din cauza pandemiei, au crescut deșeurile de ambalaje, ceea ce a pus sub presiune și sistemele de gestionare a gunoaielor, iar o ineficientă tratare a acestora amenință sănătatea oamenilor.
Într-un raport dedicat gestionării deșeurilor generate de pandemie, OMS a cerut producătorilor de echipamente folosite intens să utilizeze mai multe materiale biodegradabile și ambalaje din materiale reciclate.
Raportul a mai constatat că majoritatea celor 1,5 miliarde de articole medicale distribuite de ONU în primele luni ale pandemiei au ajuns la gunoi, volumul lor echivalând cu 262.000 de avioane jumbo.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.