URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2013, 12:22

Oreste, reţinut de jandarmi la scandalul de la Pungeşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Realizatorul de televiziune Oreste Teodorescu a fost reţinut sâmbătă de jandarmi, la Pungeşti, unde acesta a mers la mitingul de solidaritate cu locuitorii comunei care se opun exploatării gazelor de şist.

În urma reţinerii sale, Oreste a ales să meargă la sediul Poliţiei Vaslui pentru a face o plângere penală împotriva şefului Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, care i-a agresat pe protestatarii aflaţi în faţa sediului IPJ, informează adevarul.ro.

De la incidentele din Pungeşti, jandarmii au dus la IPJ Vaslui 22 de protestatari. 14 din aceştia sunt acuzaţi de ultraj şi unul de port ilegal de armă albă. Ceilalţi şapte au primit amenzi între 500 şi 5.000 de lei, pentru participare la o adunare publica nedeclarată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Presa este dezinformata propagandistic
Cineva dezinformează presa! Oreste nu a fost nici bătut, nici arestat, nici nu a formulat vreo plângere penală Însuşi Oreste povesteşte pe blogul lui la http://codulluioreste.ro/ce-vazut-la-pungesti/ cum s-au întâmplat lucrurile. Deci, să fim înţeleşi: Nu a fost bătut sau arestat, ci el s-a luat de un poliţist în civil, în fată sediului IJP Vaslui. S-a dus singur acolo să se intereseze de un prieten al sau, reţinut (şi căruia i s-a făcut dosar penal pentru posesie ilegală de armă, luni trebuind să fie audiat la Parchetul din Vaslui). Se pare că nici nu ajunsese la Pungeşti, căci trăsese de joi la Vaslui şi se degustase cu vin roşu! Nu conducea un grup de oameni, ci a mai găsit acolo alţi 20 de prieteni ai celor reţinuţi, pe care nu el i-a adus, insinuându-se însă la un moment dat ca un fel de lider al acestora. Reiese că nici plângere penală nu a mai făcut Oreste împotriva poliţistului, cum a scris toată presa şi cum reiese că urma din filmuleţul acţiunii, căci, după un pahar de vorbă cu comisarul şef de Poliţie Mihai Carp, care l-a primit cu toată solicitudinea, s-au împăcat cu poliţistul pretins „beat“ iniţial de către Oreste (un poliţist cu pregătire serioasă, despre care presa a scris că a prins în trecut mai multe reţele de traficanţi de droguri şi prostituţie) şi s-au împrietenit cu toţii. Acesta este „eroul“ Oreste, care vrea să se propulseze în politică la viitoarele alegeri parlamentare şi pe care unii naivi (sau prieteni) îl vor Preşedintele României. În schimb, ar trebuie să îi salutăm şi să îi apreciem pe ceilalţi, adevăraţii eroi ai evenimentelor, în frunte cu Claudiu Crăciun, dar mai ales pe dârzii localnici! Filmarea evenimentului este postată pe Youtube la https://www.youtube.com/watch?v=drLOs4H4Tcg#t=21 şi se poate constata, nu numai că Oreste nu a fost bătut, dar este cel ce se înfige in politist, acuzând-l de agresiune „verbală“.
Postat 09 Decembrie 2013, 11:46 de Mihai Delamare
pt s.
bai dejectie si la ungurrica, e tot asa
Postat 08 Decembrie 2013, 23:23 de pt s.
mda
ai vrut sa spui singurul ziarist care a luat partea celor oropsiti. cat despre politicieni, nici urma de ei prin zona.
Postat 08 Decembrie 2013, 23:21 de @s
Ca la mezat !
Singurul cat de cat cunoscut care a luat partea celor oropsiti. Dovada clara ca toti politrucii rRomaniei s-au vandut si ne-au vandut ca pe porci la piata , macelarie !!!!
Postat 08 Decembrie 2013, 22:22 de s.
criminali din USL
Romani trezitiva si nu lasati acesti criminali sa ne mai conduca tara??Cum au dat autorizatii laPungesti si in alte parti in tara asa au dat autorizatie si in STATIUNEA BALNEO DIN BAILE FELIX,vreau sa o distruga cum au distrus toata tara/?/?
Postat 08 Decembrie 2013, 22:06 de pavel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON