Premierul României, Florin Cîţu, a prezentat, joi, măsurile de relaxare care au fost aprobate de Guvern pentru a intra în vigoare începând din data de 1 iunie.
Între acestea se numără posibilitatea organizării de evenimente în aer liber cu până la 1.000 de participanţi, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi sau negativi, precum şi redeschiderea cluburilor şi barurilor. De asemenea, locurile de joacă vor putea primi copii în limita a 50% din spaţiu.
Tot din 1 iunie vor putea fi organizate nunţi şi alte evenimente private, dar cu număr de persoane limitat.
În conferinţa comună ţinută alături de dr. Raed Arafat, şeful DSU, premierul Florin Cîţu a subliniat că vaccinarea are folos, iar aceste măsuri se datorează tocmai creşterii numărului de persoane vaccinate, care a dus la scăderea infectărilor.
70% în restaurante şi cafenele
Conform celei mai noi hotărâri, în privinţa restaurantelor şi cafenelelor: crește gradul de ocupare, la 70% din capacitatea maximă spațiilor închise pentru restaurante și cafenele, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori; Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toate acestea să facă dovada vaccinării și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
De asemenea, pe litoralul Mării Negre, începând cu data de 01.06.2021, creste gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora, în statiunile de pe litoral; Administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă, dacă toate persoanele fac dovada vaccinării.
Spectacole cu 1.000 de persoane
În ceea ce priveşte spctacolele în aer liber, acestea pot fi organizate cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Atenție: Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2!
Pentru spectacole la care participa DOAR persoane vaccinate, este permisă participarea mai mare de o mie de persoane, subliniază G4Media.ro, citând documentul autorităţilor.
În privinţa nunţilor, botezurilor şi altor evenimente festive, ele se pot face în limita de 70 de persoane în exterior, 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară.
Şi în aceste cazuri, organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.
Înapoi la club
Potrivit noii hotărâri de Guvern, locurile de joacă în spații închise pot functiona cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale.
De la 1 iunie se pot redeschide barurile şi cluburile şi pot funcţiona între orele 5 şi 24, "cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori". În baruri sau cluburi se pot distra DOAR persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Pe de altă parte, hotărârea prevede şi că în birourile cu puţine persoane, dacă toate sunt vaccinate, masca nu mai e obligatorie: "Exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune".
Citeşte mai jos toate prevederile care intră în vigoare de la 1 iunie:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.