URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2012, 16:07

Ministrul Sănătăţii vrea taxă pe fast food şi pe berea cu alcool

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.

"Prin noua lege încercăm introducerea taxei pe produsele nesănătoase tip fast food care aduc prejudicii sănătăţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool", a spus ministrul Sănătăţii.

Vasile Cepoi a precizat însă că este vorba despre proiectul legii sănătăţii, aflat în curs de elaborare, iar aprobarea acestei propuneri este o decizie politică.

"Există o morbiditate crescută pe anumite boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă şi ar fi firesc ca aceste produse să fie suprataxate pentru a reduce consumul lor. De asemenea, berea este produs alcoolic şi, aşa cum celelalte produse alcoolice sunt suprataxate (taxa pe viciu), e firesc ca şi berea cu alcool să intre în această categorie", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Introducerea taxei pe fast food a mai fost în atenţia autorităţilor şi în 2011, însă, după mai multe dezbateri contradictorii, a fost amânată, pe motiv că este foarte greu de implementat.

Ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, declara în aprilie 2011 că Ministerul Sănătăţii nu a avut un proiect în acest sens, ideea privind taxa pe fast food apărând într-o conferinţă de presă, ca soluţie la creşterea sumelor la bugetul de stat.

Ministerul Sănătăţii intenţiona atunci să introducă taxa pe fast food pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate.

Secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel spunea atunci că lista produselor alimentare nerecomandate ce ar putea fi taxate ar putea include produsele cu o cantitate foarte mare de grăsimi, dulciurile hiperconcentrate şi băuturile carbogazoase, fiind exceptate lactatele, carnea, pizza, shaorma şi apa minerală.

Patronatele atenţionau însă că introducerea taxei pe fast food ar putea duce la creşterea preţului alimentelor în medie cu peste 20 la sută, dar şi la disponibilizarea a 36.000 de salariaţi, respectiv 20 la sută din personalul din industria alimentară.

Sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
pop
DOBITOCI PROSTI ce sunteti acolo sus,unu si unu parca express ati fi fost alesi dupa prostie!!!!!!!toata pres si televiziunile vorbesc si scriu despre salam de plastic crenvusti ce nu au vazut carne ,piine numai din eu ri....iar voi prostii prostilor va legat de fastfud si bere!!!!!nu aveti de unde fura?????furativa unu pe altu ca aveti de unde.....DACA ACUMA SAR INTERZICE CA MAI MULT DE 3 EU RI SA NU FIE VOIE IN NICI O MINCARE...AM MURII DE FOAME....IN LOC SA II AMNDATI PE EI.....opa!!!!!!dar nu ne putem amenda sefii si neamurile.....tata tara asta sa dus pe pu..a ce am fost si ce am devenit......lingem orice cur in care vedem ceva afacere....
Postat 19 Mai 2012, 10:32 de pip
sa puna taxa pe RESTAURANTE si meniuri LUX
PROTEST: JOS VICTOR PONTA face discriminari grave tot SARACUL plateste taxe, JOOOS VICTOR PONTA!
Postat 18 Mai 2012, 13:40 de PROTEST
true
si acum de ce nu iese nimen iin strada?o duce mai bine lumea? in plus nici nu e ger sau cine stie ce calamitate sa te tina in casa,nu iese nimeni? declara usl ca nu vor mari taxe si nici nu vor reinventa alte taxe,uite ca au uitat ce au spus,taxa pe fast food,bere,combustibil...si urmeaza.. acum cu taxele astea nu vor mai fi loviti numai o categorie de oameni sau doua,vom fi cu toti loviti,de la mic la mare..si totusi nu iese nimeni in strada la univeristati?ciudat?
Postat 18 Mai 2012, 12:26 de realy
FAST FOOD sunt pentru SARACI , cum protejeaza USL saraci ?
sa puna taxa si pe Kurul lui ca se vor desfinta si vor face RESTAURANTE :))) mare lucru ! va creste CONCURENTA OMUL tot ce doreste va manca si in PLUS ministerul sanatati sa nu ne ia banii si SERVICII nule privind pastrarea sanatatii .Precis ca USL are multe RESTAURANTE si li s a pus pata pe FAST FOOD , ROMANI nu intrati in RESTAURANTE cu asociati din USL sa inteleaga cine CONDUCE in ROMANIA :SOCIETATEA CIVILA:)))FAST FOOD sunt pentru SARACI , cum protejeaza USL saraci ?
Postat 18 Mai 2012, 11:28 de extraordinar!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON