URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2016, 14:32

Micuţii de la Grădiniţa cu Program Prelungit 46 au marcat Sărbătoarea Recoltei într-un mod inedit (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Micuţii din grupele cu predare în limba germană de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 46 din Oradea au sărbătorit, zilele trecute, cu mare fast Ernte Dankfest, adică Sărbătoarea Recoltei, printr-un spectacol inedit.

Evenimentul s-a desfăşurat pe 19 octombrie, la centrul comercial ERA Park, unde copilaşii au susţinut un frumos spectacol ce a cuprins un dans german, cântece şi poezii în limbile română şi germană, dar au fost şi martorii unui moment surpriză, organizat în colaborare cu trupa "Eduard şi Bianca" - "Clipe de magie a toamnei", respectiv au devenit protagoniştii unei expoziţii culinare şi de lucrări artistice.

Inedit a fost că fiecare grupă de copii s-a putut bucura, alături de părinţi, de surprizele pregătite de colegii din celelalte grupe. Părinţii şi copiii grupei mici, de pildă, au pregătit dintr-ale toamnei bunătăţi, sandviciuri, salate, zacuscă din legume şi zarzavaturi, din care s-au înfruptat cu toţii. Grupa mijlocie a venit cu deserturi delicioase oferite din coşul toamnei, ca de exemplu prăjituri, tarte, salate de fructe, iar grupa mare a adus must dulce şi gustos, dar şi o expoziţie de lucrări inspirate din natura şi culorile anotimpului.

Copiii au fost îndrumaţi de educatoarele lor - Nicoleta Ursuţ, Andreea Marincaş, Dalia Vedinaş, Andreia Klein, Adina Flore şi Szitko Klara, alături de directoarea Rodica Ştef.

Potrivit acestora, scopul acţiunii de la ERA Park a fost în primul rând unul educativ, de evaluare a cunoştinţelor copiilor despre caracteristicile specifice toamnei, dobândite pe parcursul derulării proiectului tematic "Toamna noastră cea bogată" - "Der herbst ist ale", dar şi recreativ, de întreţinere a bunei dispoziţii, de trăire a unor momente frumoase împreună cu părinţii. Nu în ultimul rând, demersul "grădinarilor" a fost şi unul ecologic, în care au învăţat că trebuie să protejeze natura şi frumuseţile ei, dar şi unul caritabil, pentru că este esenţial ca micuţii să înveţe că e frumos să îi ajute pe cei care au nevoie de acest ajutor.

De altfel, în urma vânzării lucrărilor executate de copii, sumele strânse au fost donate către Asociaţia "Smiles", sub coordonarea profesoarelor Diana Draguş şi Ligia Matra.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON