URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Ianuarie 2022, 16:43

Masca medicală sau FFP2, obligatorie în România, în spaţii închise ŞI în aer liber. Varianta Omicron se transmite rapid, şi prin aerosoli (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul României a aprobat introducerea de noi măsuri de prevenţie a răspândirii Covid-19, în contextul în care cazurile de infecţie cresc vertiginos în ţară, iar în lume varianta Omicron, mult mai contagioasă, a provocat apariţia a milioane de noi îmbolnăviri. 

Mască, dar nu de orice fel... 

Una dintre cele mai importante măsuri este introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie atât în spaţii închise, cât şi în spaţii deschise. Pe deasupra, masca nu poate fi de orice fel, ci trebuie să fie fie mască medicală, fie mască de tip FFP2, care oferă un nivel mai ridicat de protecţie. 

Această măsură se va aplica imediat ce va fi publicat un ordin comun în acest sens al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne.

Într-o conferinţă de presă care a urmat şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut precizări pe marginea noii măsuri. 

"Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe. Masca pe care o port eu este masca medicală cu trei straturi. Nu e niciun fel de mască deosebită, ea e recomandată, dar sigur că cine doreşte poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP 2, o mască cu un nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască. Deci nu există niciun fel de impunere, doar este vorba de trecerea de la măştile textile care (...) sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente către uniformizarea utilizării", a declarat Alexandru Rafila.

Risc şi pentru economie

Excepţiile de la purtarea măştii sunt puţine. Spre exemplu, nu trebuie să poarte masca de protecţie copiii cu vârste de până la 5 ani şi nici persoanele care fac sport în aer liber, spre exemplu jogging. "Masca de protecţie nu se poartă doar în situaţia în care esti singur în parc şi faci sport, de exemplu. În rest, porţi mască, pentru că riscul de contaminare este foarte mare", a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, dr. Raed Arafat, şeful DSU. 

Acesta a explicat că din cauza răspindirii mult mai rapide a variantei Omicron a Covid ar putea fi afectat şi sectorul economic, aşa cum deja se întâmplă în alte ţări din lume unde această tulpină face ravagii. 

"Unul din lucrurile grave ale acestei variante nu este numai un eventual impact pe sistemul sanitar, este impactul ei pe sectorul economic, care deja se vede în mai multe ţări. Şi anume, închide activităţi economice, prin îmbolnăvire în masă a personalului şi trimiterea lor la izolare, la domiciliu. Dacă colegii într-un birou nu poartă mască şi unul este infectat şi stau opt ore împreună, fără mască, la sfârşitul zilei sunt toţi infectaţi şi s-ar putea ca peste două zile să fie toţi trimişi la izolare şi biroul respectiv s-a închis. Acelaşi lucru într-un restaurant, acelaşi lucru într-un magazin...", a detaliat Arafat. Şeful DSU a insistat pe luarea măsurilor de decalare a programului de lucru, astfel încât să fie cât mai puţine persoane în acelaşi spaţiu. 

Noi reguli 

Odată cu prelungirea stării de alertă se introduc şi alte restricţii privind organizarea de competiţii sportive, concerte, spectacole de teatru. Una dintre principalele măsuri este aceea că aceste tipuri de activităţi vor putea fi ţinute cu public (vaccinat, trecut prin boală sau negativ) în limita de 50% din capacitatea totală a spaţiului doar în localităţile în care incidenţa Covid este mai mică de 1 la mie, respectiv în limita a 30% când incidenţa este mai mare de 1 la mie. La concertele în aer liber vor putea participa maxim 500 de persoane faţă de 1.000 până acum. 

Aceste măsuri vor intra în vigoare de sâmbătă, 8 ianuarie.

Sute de mii de cazuri

Atât ministrul Alexandru Rafila, cât şi dr. Raed Arafat şi col. dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful campaniei de vaccinare în România, au subliniat că varianta Omicron este mult mai contagioasă decât cele precedente, astfel că valul al cincilea al pandemiei va provoca multe cazuri de infecţie şi la noi în ţară. 

Ministrul Sănătăţii a spus că, în valul cinci, România va avea între 800.000 şi 1 milion de cazuri de COVID-19: "Am văzut ţări cu rată foarte mare de vaccinare, cu sute de mii da cazuri pe zi. Numărul de cazuri poate pune o problemă legată de funcţionarea sistemului de sănătate". 

"Eludează răspunsul imun"

Col. dr. Valeriu Gheorghiţă a explicat, la rându-i, importanţa vaccinării şi a purtării măştilor. El a afirmat că varianta Omicron "eludează destul de mult răspunsul imun" inclusiv în cazul persoanelor vaccinate cu schema completă şi booster. 

În schimb, a subliniat Gheorghiţă, din datele adunate până în prezent în lume, vaccinul anti-Covid protejează bine, şi în valul Omicron, împotriva unor forme grave de boală şi spitalizare. 

De asemenea, potrivit acestuia, "persoanele vaccinate şi cu doza booster au o susceptibilitate faţă de infecţia cu Omicron de două ori mai redusă faţă de persoanele care au doar o schemă primară de vaccinare", conform unor date recente publicate în Danemarca. 

Coordonatul campaniei de vaccinare a spus că "timpul de dedublare a cazurilor (n.r. Omicron) este de două-trei zile pentru că perioada de incubaţie este mai scurtă". "Infecţiozitatea acestei variante este de cel puţin 3-4 ori mai mare decât varianta Delta, ceea ce înseamnă un număr mult mai mare de cazuri", a spus acesta. 

Omicron se transmite şi prin aerosoli 

El a mai subliniat că este imperios necesară purtarea corectă a măştii medicale sau FFP2 şi schimbarea destul de des a acesteia. "După 4 ore de folosire, o mască poate fi considerată contaminată şi trebuie să o schimbăm". 

Col. dr. Valeriu Gheorghiţă a pus accent pe faptul că spaţiile trebuie aerisite periodic mai cu seamă în această perioadă. De ce? "Varianta Omicron nu se transmite doar prin acele picături de secreţii respiratorii, care sunt mai grele şi care stau foarte puţin suspendate în aer. Varianta Omicron se transmite şi aerogen, adică prin aerosoli, care rămân mai multe ore suspendaţi în aer. Şi atunci, într-o atmosferă închisă, neaerisită, ne putem infecta foarte uşor mai ales când numărul de persoane din acea încăpere este mare", a avertizat coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medic epidemiolog. 

Prevederile hotărârii CNSU, aprobate şi de Guvern: 

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Buna si pandemia la ceva!
Daca tot aveau cateva milioane de masti pe stoc, de ce sa nu le bage pe gat la fraieri?!
Postat 06 Ianuarie 2022, 05:35 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON