URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Octombrie 2014, 16:26

Liderii ACL, despre campania murdară împotriva lui Iohannis: PSD e disperat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poşta, "lacheul PSD"

Preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a condamnat joi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de omologul său de la PDL, Gavrilă Ghilea, şi de fostul ministru liberal Varujan Vosganian, campania murdară dusă de PSD împotriva candidatului ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis.

Popa a spus că, dată fiind murdăria propagandei cum că Iohannis va "tăia pensiile", singura surpriză pe care ar mai putea s-o facă Poşta Română, cea care a distribuit acest mesaj al PSD laolaltă cu cupoanele pentru pensii, ar mai putea fi "doar să aflăm că face şi transporturi de stupefiante", motiv pentru care consideră că această companie publică a devenit "lacheul PSD". Popa a mai spus că inclusiv factorii poştali sunt jenaţi să distribuie materialele de propagandă ale PSD, dar "sunt ameninţaţi de la Oradea" că în caz contrar vor fi daţi afară din serviciu.

De asemenea, şeful PNL Bihor a deplâns faptul că, spre deosebire de alte judeţe, Biroul Electoral Judeţean Bihor nu a dispus retragerea acestor materiale mincinoase, fapt pentru care PSD continuă, de altfel, să le răspândească, aşteptându-se "la noi mizerii mai ales în ultima noapte de campanie, când nici măcar nu mai putem da vreo replică". "Asta arată cât respectă Ponta şi PSD, de fapt, naţia română. Mă rog la Dumnezeu să-i ierte. Sper ca duminică bihorenii să le dea un vot de blam", a spus Cornel Popa.

Ponta, preşedinte "uneltitor"

La rându-i, preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, a declarat că în această campanie a constatat că "atât de mare este disperarea PSD încât ar fi păcat să nu răspundem printr-o mobilizare pe măsură" pentru a sancţiona prin vot minciunile PSD şi ale candidatului său, Victor Ponta.

"Modelul de preşedinte pe care îl propune Klaus Iohannis românilor este unul bazat pe seriozitate şi respect, pe competenţă şi rezultate, iar misiunea sa va fi aceea de a construi, împreună cu românii, o ţară a lucrurilor bine făcute. Putem acum, prin votul nostru, să decidem că viitorul preşedinte al României nu mai trebuie să fie "jucător", "judecător", "spectator" sau "uneltitor" ci doar un preşedinte mediator şi integrator care să reprezinte garanţia celor mai cordiale relaţii cu cancelariile Europei şi ale lumii", a mai spus Ghilea, insistând asupra ideii că o prezenţă masivă a cetăţenilor la urne încă din primul tur de scrutin va da "un semnal" puternic pentru schimbare.

PSD, sinonim cu sărăcia şi manipularea

Invitat de onoare al celor doi lideri locali ai ACL, vicepreşedintele liberal Varujan Vosganian a afirmat că PSD cultivă intenţionat sărăcia românilor deoarece numai în acest fel îi poate manipula. "Pentru PSD, sărăcia este politică de stat, e obligatoriu ca paradigma socială să fie sărăcie pentru cei mulţi şi privilegii pentru cei de la putere. Noi vrem un electorat emancipat, oameni liberi, nedependenţi de stat, oameni întreprinzători", a spus Vosganian.

Liderul liberal a invitat publicul să se convingă singur de adevărul afirmaţiilor sale: "Luaţi Anuarul Statistic al României şi veţi vedea că niciodată acest partid, PSD, nu a terminat un mandat la guvernare cu mai multe locuri de muncă faţă de cele existente la începutul mandatului său". "A alege între Klaus Iohannis şi Victor Ponta înseamnă a alege între emancipare şi sărăcie", a concluzionat Vosganian.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
CINE e BOLOJAN ?
mie imi place PONTA , e mai OK decat TOTI LUMEA vorbeste la GREU numai PROSTII :)))daca nu faceti DREPTUL oricum nu intelegeti NIMICCC
Postat 01 Noiembrie 2014, 17:33 de CINE E BOLOJAN ??
ytr@yahoo.com
politica e fain!!Popa masura acum 3 ani gropi pe dn 76 si acuza PDL.Acum PDL e cel mai bun!Cata ipocrizie mai suportam ???VOTAM PONTA!!! Apropos Blaga nu vine???Ne e dor de el la cate a facut pentru Bihor.Mai ales in zona unde a muncit si s-a nascut. Penibililor ..nu va e rusine...????????????
Postat 31 Octombrie 2014, 15:46 de Jos mafia
Pt. ciudati.
''Ciordele', tu si toti parvenitii tai, ganditiva la retrocedarile padurilor, taierile ilegale, care le-ati protejat cu ''vrajitoarea'' de la paduri, de '' control'', dar ''DUMNEZEU'' nu culcate, vorba ungureasca si va va plati, precum ati facut. Ne antrebam ce tupeu ordinar mai aveti sa iesiti public, dupa ce ati mintit judetul antreg...... Punem judetul pe primul loc, dar l-ati adus pe ultimul, in doar 2 ani......''BRAVISIMO, OMBRE''
Postat 31 Octombrie 2014, 13:26 de Florin
PDL si PNL fura bine in BIHOR
Lasati TINERII nascuti in ORADEA sa se IMPLICE ce vin TARANII paraveniti, DOMNII falsi sa ne dea noua la ORAS sfaturi de SATE ?!!! De ce insista BOLOJAN IOHANNIS stie bine ca nu ramane PRIMAR pana moare , din respect pentru ORADEA ar trebui sa spuna VOTATI cu cei care va SPRIJINA , el NU , faceti orice sa va fie RAU !! votez PONTA cu incredere pentru ca PDL si PNL ne au mintit , au furat bine si asta PONTA o va dovedi in mandatul lui , in calitate de FOST PROCUROR va MEDIA corect in ROMANIA . Voi nu intelegeti ca sunt ORGOLII idioate politice, noi vrem URA si dezbinare !! NOI pentru asta muncim si platim TAXELE !!
Postat 31 Octombrie 2014, 11:58 de JJEEGUURI PDL si PNL
psd murdar si disperat
este foarte disperat PSD si va dau motivele disperarii: 1.foarte multi puscariasi sunt in partidul acesta si acestia trebuie sa fie scapati, gratiati, daca Ponta nu iese presedinte, acestia si alti vor sta la inchisoare 2.trebuie sa ramana acoperite sursele de unde furau, altfel ies la suprafata si ne vom ingrozii cu totii, vezi padurile defrisate de Hrebenciuc & Co. Vedeti ca in disperarea lor arunca cu noroi numai, discrediteaza prin minciuna, nu au alt mesaj, dar nici nu au cum sa aiba, pt ca nu poate spune natiunii ce vor face in actul de guvernare daca pana acum nu au putut decat sa duca tara in recesiune. Pacat ca unii romani se vand ieftin, pe o plasa de pomana electorala, pt ca atat poate PSD-ul, in rest vom lua toti ,,plasa,, daca Ponta ajunge presedinte. Oradenii vor vota Iohanis!!!
Postat 31 Octombrie 2014, 09:16 de oradeanul de bine
SAD
eu unde scuip ling...asta sunteti voi mai pacalicilor...acum juma de an va injurati de mama focului..acum vreti la ciolan..hai sictir!!!
Postat 31 Octombrie 2014, 08:20 de RYE
vai,vai..
..cita disperare la pedelisti!Incredibil cite minciuni scot acesti politicieni...vai,vai..VICTOR PONTA PRESEDINTE ..ASA VOR ROMANII!VVPONTA-PRESDEDINTE,pregatiti puscaria pt cei care si-au batut joc de popor !!!
Postat 31 Octombrie 2014, 07:35 de Nea taticu
psd hartuieste orasul cu pomeni electorale
toata saptamana am fost sunat eu si familia plus colegii de la birou de persoana din psd bihor, care se recomandau din partea lui victor ponta. asta inseamna hartuire si momeala pt prosti. nu va lasati pacaliti de o cana si 5 tricouri psd-iste, nu va vindeti tara pentru nimic! transilvania a dat mereu cultura, educatie si standarde, trebuie ales un transilvanean, un johannis. de acord ca e sprijinit puternic de pdl si pnl bihor, nu ne prea laudam cu specimenele astea, insa ponta nu trebuie sa aiba absolut nici o sansa sa ajunga in turul 2. fiti hotarati, oameni buni, si alegeti intelept!
Postat 30 Octombrie 2014, 23:05 de roger
Opinie
Daca nu-i avea in spate pe Blaga Vasile / Popa Cornel si alte personaje similare cu imaginea patata, JOHANNIS ar fi avut sanse sa fie ales presedinte din primul tur. Cunosc multe persoane care au reserve pt votarea lui JOHANNIS tocmai datorita acestor personaje, inclusiv eu.
Postat 30 Octombrie 2014, 20:00 de Petcu
Poza istorica !!!
Vosganian e in vizita de studiu, pentru cartea care o sa o scrie pe perioada sejurului de la Rahova, despre un jucator de carti si un cotor de revista, la marginea tarii !!!
Postat 30 Octombrie 2014, 19:46 de WinDos
impostori = P.S.D
Domnule GHILEA ar trebui sa ai demnitate si sa spui public cum iti cara geanta acest parvenit de MURESAN. La ce sa ne asteptam mai mult de la acest viceprimar. Singura lui misiune a lui acolo este sa-l injunghie pe BOLOJAN pe la spate, caci vorba aia, pesedistii la asta se pricep cel mai bine
Postat 30 Octombrie 2014, 17:43 de ALEX
rusine institutiilor
Pai voi nu stiti cine este sefa postei din ORADEA???!!!! Atunci haideti ca va spun eu: doamna MURESAN, sotia viceprimarului oradean, MURESAN, cica mare pesedist, care doar chestii din astea a facut de cand si-a inceput mandatul. Astea sunt problemele orasului pentru acest parvenit de viceprimar. Rusine sa va fie P.S.D cu toata cloaca voastra
Postat 30 Octombrie 2014, 17:24 de florin
Decaderea PNL-ului
De ce naiba sa fie disperat PSD-ul? SONDAJELE arata altceva! Imi pare rau ca fostul meu coleg de studii(bun altfel, sef de promotie!)a putut pactiza cu PDL-ul! E ceva aproape similar(fortand evident nota) cu o pactizare intre armeni si turci! PS Si V.V. detine o vila IMPACT ca si Elena Udrea, de altfel! Urmariti presa germana! Vor mai urma si alte dezvaluiri!
Postat 30 Octombrie 2014, 16:40 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON