URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2019, 22:59

Kovesi a primit interdicţie de a vorbi cu presa şi de a părăsi țara: "Îi deranjez pe cei care vor să fure liniștiți"

Kovesi a primit interdicţie de a vorbi cu presa şi de a părăsi țara: 'Îi deranjez pe cei care vor să fure liniștiți' captură Digi24
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secției de anchetare a magistraților şi i s-a dat interdicția de a părăsi țara, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei.

Fosta șefă a DNA a fost audiată, joi, timp de aproximativ șase ore și jumătate, iar la ieșire a confirmatcă procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată. "Nu am voie să spun nimic, este o măsură de a-mi închide gura", a afirmat Kovesi.

Plasarea sub control judiciar ar fi fost luată pentru o perioadă de 60 de zile, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa. Potrivit Mediafax, lui Kovesi i s-a comunicat că are calitatea de inculpat în acest dosar.

Una dintre interdicții este aceea de a părăsi țara, în condițiile în care Kovesi se află în procedura de desemnare a procurorului șef european, care implică și prezența sa la Bruxelles.

La ieșirea de la audieri, Kovesi a afirmat că prezența sa, din nou, la secția pentru anchetarea magistraților face parte din campania de hărțuire cu care deja s-a obișnuit.

"Nu am voie să vă spun absolut nimic din ce s-a întâmplat astăzi aici și nici despre acest dosar. Mi s-a interzis de către procurorul de caz să vorbesc cu presa despre acest dosar. Este o măsura de a-mi închide gura, de a ne hărțui pe toți cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba".

Kovesi a mai spus că se încearcă reducerea sa la tăcere pentru că, probabil, "disperarea unora" că ea ar putea fi numită procuror-șef european a ajuns la anumite cote.

Laura Codruța Kovesi a afirmat că îi deranjează candidatura sa la șefia Parchetului European și care vor să fure liniștiți în România. „(îi deranjez, n.r) pe cei care nu-și doresc acest lucru (candidatura sa la șefia Parchetului European - n.r.), pe toți cei care vor să fure liniștiți în această țară, care vor ca procurorii să stea la birou și, dacă se poate, să investigheze fapte mărunte, să nu mai investigheze fapte de corupție, să nu mai recupereze prejudicii”, a declarat fosta șefă a DNA.

Legat de candidatura sa la conducerea Parchetului European, Kovesi a spus că s-a înscris în această procedură singură, s-a pregătit singură, fără să aibă sprijinul Guvernului sau al altei instituții. "Este evident că tot ce se întâmplă în ultima perioadă de timp are legătură cu candidatura în această poziție. Atacurile în mod repetat, campaniile false, zilnic sunt zeci de știri false. Nu reușesc să răspund la toate știrile false, ele apar atât de des și atât de mult”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Ea mai spus că proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea codurilor penale este îngrijorător, subliniind că, în cazul în care actul normativ va fi adoptat, "anumite persoane" vor fi ajutate să scape de consecințele urmăririi penale. "Sunt modificări care vor afecta posibilitatea de investigare a faptelor de corupție. Tot ce s-a spus și de către CSM, și de către colegii din DNA, și de către ceilalți procurori și judecători este întemeiat și, într-adevăr, putem să fim îngrijorați că astfel de modificări vor fi adoptate. Ele vor fi adoptate pentru a ajuta anumite persoane să scape de consecințele urmăririi penale”, a spus Kovesi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Felicitări DNA
PSD, Ocna Mureș, sau Târgoviște??
Postat 30 Martie 2019, 01:24 de Sandu1206
Pedeapsa mare
Mare pedeapsa, mare, nu cred ca dintr-o cifra. Și șanse mari de arestare, vedem intr-o săptămâna, doua.
Postat 29 Martie 2019, 20:16 de User anonimizat
Declaratii politice
Doamna doctor a scapat ieftin. Ea punea catuse pentru mult mai putin.
Postat 29 Martie 2019, 10:47 de 1x1
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON