URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2012, 14:55

Jurnalul orădencei Eva Heyman, exterminată la Auschwitz, va fi reeditat de Centrul de cercetare a istoriei evreilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înfiinţat oficial în decembrie 2011, Centrul de cercetare a istoriei evreilor Eva Heyman, aparţinând Universităţii din Oradea, şi-a prezentat obiectivele pe acest an, într-o conferinţă de presă susţinută luni de directorul centrului, istoricul Antonio Faur.

Un jurnal pentru toţi orădenii

Potrivit spuselor lui Faur, prioritatea nr. 1 a Centrului este reeditarea jurnalului Evei Heyman, tânăra evreică de 13 ani care, internată în ghetoul din Oradea înaintea deportării la Auschwitz, în 1944, şi-a descris povestea într-un jurnal ce i-a supravieţuit.

Jurnalul a fost publicat prima oară în 1948, în limba maghiară, iar în 1991 a apărut şi o ediţie în limba română, dar istoricii orădeni sunt convinşi de necesitatea unei noi ediţii. "Orice orădean trebuie să cunoască acest jurnal", a spus Antonio Faur.

Colectivul acesteia a luat deja legătura cu traducătorul cărţii, care şi-a dat acordul pentru reeditare, urmând să mai primească şi acceptul editurii.

Eva Heyman a început să-şi scrie jurnalul în februarie 1944, relatând cum evreii orădeni erau duşi în ghetoul oraşului şi exprimându-şi teama că va ajunge şi ea tot acolo, ceea ce avea să se întâmple în luna mai. Jurnalul fetei a ajuns în mâinile servitoarei familiei, care l-a dat ulterior mamei Evei, scăpată de Holocaust deoarece fugise în Ungaria. "O fetiţă martir care a surprins toate realităţile cu deosebită inocenţă şi acurateţe, lăsând o mărturie foarte importantă asupra ce s-a întâmplat în Oradea", a descris Faur jurnalul.

Un prim volum

carte contributia evreilor.JPGPână la re-editarea jurnalului, istoricii Centrului Eva Heyman au pregătit o altă carte, "Contribuţia evreilor la dezvoltarea urbană în Europa Centrală", scrisă de 19 autori, ca rezultat al unei sesiuni ştiinţifice internaţionale desfăşurate la Oradea în toamna anului trecut. Cartea are trei capitole: arhitectura, învăţământul şi cultura evreilor, restituirea unor fragmente din istoria acestora şi activităţi economice ale întreprinzătorilor evrei.

Potrivit lui Faur, cartea nu se va găsi în librării, însă orădenii o vor putea consulta la bibliotecă sau la Centrul Eva Heyman, care funcţionează în aceeaşi clădire cu Centrului de Cercetări Geotermale din incinta Universităţii.

Tot pentru acest an, cei opt istorici ai Centrului Eva Heyman şi-au propus să realizeze o bibliografie cu lucrări româneşti şi străine despre evreii din Bihor şi Transilvania de Nord, să cerceteze documente cu privire la Holocaust, să organizeze activităţi educative în şcoli şi să pregătească un documentar despre centrele de cercetare a istoriei evreilor din România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
fuga din ungaria in ungaria?
"Jurnalul fetei a ajuns în mâinile servitoarei familiei, care l-a dat ulterior mamei Evei, scăpată de Holocaust deoarece fugise în Ungaria. " - as vrea s astiu cum de a sca[at mama fetei fugind in Ungaria si d eund ea fugit? nu de alta dar daca v-ati interesat mai in amanunt ati putut afla faptul ca Oradea se afla la acel; moment in Ungaria si ghetoul + deportarea evreilor din ardealul de nord au avut loc exclusiv in perioada in care aecasta zona apartinea de Ungaria (dupa diktat). Nu vreti sa clarificati de unde a fugit si inspre ce loc?
Postat 07 Februarie 2012, 07:04 de ady
Conferentiar
Profesor univ. Antonio Faur şi nu conferenţiar la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinte Politice şi Ştiinţele Comunicării...
Postat 06 Februarie 2012, 18:34 de Jurnalist
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON