URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Martie 2022, 20:33

(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin

(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin (foto: president.gov.ua / NEXTA / CNN)
(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin (sursa foto: president.gov.ua)
(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin (foto: Nexta)
(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin (foto: Nexta)
(FOTO/VIDEO) Războiul din Ucraina: Rusia ignoră decizia Tribunalului de la Haga, SUA trimite Ucrainei drone kamikaze, Zelenski le-a spus nemţilor că finanţează invazia lui Putin (sursa foto: CNN)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina a continuat, joi, cu atacuri asupra ţintelor civile, în urma cărora s-au înregistrat decese, incendii şi distrugeri. Deşi Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat Rusiei să suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina, ruşii au anunţat clar că nu se conformează. 

"Sunt animale"

"Nu vom putea ţine cont de această decizie", a transmis, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Peskov a subliniat în declaraţia sa că cele două părţi, Rusia şi Ucraina, trebuie să ajungă la un acord pentru ca decizia să fie pusă în aplicare. 

Joi, mai mulţi supravieţuitori ai bombardamentelor asupra teatrului din oraşul Mariupol au ieşit în viaţă din adăpostul aflat în subsolul clădirii. În Teatrul Dramatic din Mariupol se adăposteau 1.000 de persoane în momentul în care clădirea a fost bombardată, conform ziarului The Kyiv Independent. 

Publicaţia ucraineană a publicat o fotografie aeriană care arată că la sol ar fi fost scris lizibil din aer cuvântul "copii", în încercarea de a opri forţele ruse să arunce bombe asupra construcţiei. "I-au bombardat oricum! Sunt animale!", a scris Illia Ponomarenko, jurnalist al The Kyiv Independent, pe Twitter. 

În Kiev şi-n alte oraşe din Ucraina au continuat atacurile asupra clădirilor şi zonelor civile, înregistrându-se pierderi de vieţi umane şi izbucnind incendii. Sunt informaţii potrivit cărora ruşii ar fi tras în roţile unor maşini de pompieri pentru ca acestea să nu poată interveni pentru stingerea focului. 

100 drone kamikaze de la americani

În acelaşi timp, sunt numeroase pierderi şi în rândul armatei ruse. Pentagonul estimează că 7.000 de soldaţi ruşi au murit de la începutul conflictului, iar de două sau trei ori mai mulţi sunt răniţi. Autorităţile din Ucraina, în schimb, susţin că morţii din tabăra rusă ar fi şi mai mulţi. 

Apărarea Ucrainei rezistă încă asediului rus comandat de Vladimir Putin, însă se înregistrează mari distrugeri, iar peste 3 milioane de ucraineni au părăsit ţara de la începutul războiului. 

Politico.com scrie că Statele Unite ale Americii vor trimite Ucrainei 100 de drone kamikaze de tip Switchblade în cadrul ajutorului militar suplimentar de 800 milioane de dolari, anunţat de către preşedintele Joe Biden.

Switchblade este o aşa-numită "dronă hoinară" sau dronă kamikaze, care poate sta în aer până la 30 de minute deasupra unei anumite zone, până când este direcţionată să atace o ţintă anume, de către un operator care dirijează aparatul de la distanţă, notează Digi24.ro.

Dronele americane sunt mult mai rapide decât cele turceşti Bayrakatar (folosite deja de ucraineni în cele trei săptămâni de război) şi pot evita mai uşor sistemele de apărare antiaeriană ruseşti, conform NBC News.

"Distrugeţi acest zid"

Joi, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit în direct în Parlamentul Germaniei, transmiţându-le nemţilor că prin afacerile care le au cu Rusia finanţează războiul pornit de Vladimir Putin, care a făcut deja numeroase victime.

În faţa Bundestagului, Zelenski a vorbit despre un "zid", amintind îndemnul fostului preşedinte american Ronald Reagan din Berlin, care a cerut să fie dărâmat zidul Berlinului. De data aceasta, a spus preşedintele ucrainean, este vorba despre un zid între libertatea şi servitute. 

"Dragă domnule cancelar Olaf Scholz, distrugeţi acest zid, daţi-i Germaniei rolul de lider pe care îl merită (...) Acesta nu este un zid al Berlinului, ci un zid în Europa centrală, între libertate şi servitute, şi acest zid se înalţă cu fiecare bombă lansată asupra unui oraş ucrainean", a subliniat Zelenski printr-o legătură video de la Kiev.

Preşedintele Zelenski şi-a exprimat, de asemenea, regretul cu privire la relaţiile economice strânse stabilite în ultimii ani între Berlin şi Moscova, în special în domeniul energiei. "Dragă popor german, cum este posibil ca, atunci când noi am spus că Nord Stream 2 (n.r. - gazoductul dintre Rusia şi Germania, suspendat în prezent de Berlin) este un fel de pregătire pentru război, am primit drept răspuns: este vorba doar despre economie, economie, economie...?", a precizat Zelenski.

Tot joi, preşedintele Ucrainei a vizitat mai mulţi răniţi în spitalele din Kiev. Pe pagina oficială a administraţiei prezidenţiale au fost publicate imagini cu Zelenski în spitale, inclusiv dând mâna cu o fetiţă care a fost rănită de ruşi. 

(sursa foto: president.gov.ua)

Putin continuă delirul

Pe de altă parte, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a numit, miercuri, pe ruşii pro-occidentali "trădători naţionali" din "coloana a cincea", care "nu pot trăi fără stridii şi libertatea de gen", în cadrul unui discurs televizat, relatează CNN şi News.ro.

"Occidentul va încerca să se bazeze pe aşa-zisa coloană a cincea, pe trădătorii naţionali, pe cei care câştigă bani aici, cu noi, dar locuiesc acolo. Şi când spun 'trăiesc acolo', nu mă refer în sensul geografic al cuvântului, ci la mentalitatea lor, la conştiinţa lor sclavă", a spus Putin.

Hotnews.ro notează că termenul "a cincea coloană" se referă de obicei la simpatizanţii inamicului şi are originea în perioada Războiului Civil Spaniol.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi aka KP
Dacă umblat la școală, acum nu era nevoie sa faci propagandă Rusa, aveai un loc de muncă, zugrav, instalator ceva, la PZD ai lins nu ai primit nimic, acum lingi la Putin, poate devi oligarh ::::))))
Postat 18 Martie 2022, 00:31 de Sandu2100
Că Rusia ignoră un ordin, al unei curți de justiție care nu-i recunoscută nici măcar de SUA, arată nivelul de inteligență la nivel juridic european.
Dar cea mai tare treabă e că Zelensky, actorul anului, le spune nemților să-și închidă caloriferele, din spirit de solidaritate pentru "valorile europene" din capul lui.
Postat 17 Martie 2022, 21:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON