URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2021, 16:00

Este oficial: Din 28 septembrie începe vaccinarea cu doza a treia de ser anti-Covid. Cine o poate primi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comitetul care coordonează campania de vaccinare în România a decis miercuri că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-Covid va începe din 28 septembrie, "având în vedere situaţia epidemiologică severă din România". Nu vor fi categorii prioritare, doza a treia putând fi primită de toate persoanele care au primit-o pe cea de-a doua, în urmă cu cel puţin 6 luni. 

Pandemia, faza "severă"

"Având în vedere evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitarea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager", se arată într-o informare oficială transmisă de Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

La şedinţa de lucru în care s-a luat decizia, cu unanimitate de voturi, au participat şi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, alţi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS), Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). 

Să fi trecut 6 luni de la doza a doua

Conform specialiştilor CNCAV, doza 3 este ferm recomandată:

-  persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;

- persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

"Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ", precizează coordonatorii campaniei. 

Totuşi, accesul la vaccinare este permis şi altor categorii de populaţie, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Doar cu vaccinurile pe bază de ARN mesager

Este important de ştiut că doza de rapel (a 3-a) se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. "Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna)", se arată în comunicatul CNCAV.

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice.

Cum te poţi vaccina

Potrivit CNCAV, programarea pentru administrarea dozei a treia "se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare". 

Pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost se va utiliza aceeaşi modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti.

Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

"Reiterăm cetăţenilor necesitatea şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual şi al sănătăţii publice, prin reducerea cazurilor severe şi a deceselor. Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european", încheie CNCAV informarea.

Miercuri, în România au fost raportate 7.045 de cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2, descoperite după testele prelucrate în 24 de ore.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@mitru
uite cam asa sunt majoritatea victimelor "directe" asa cum le spui tu https://www.ebihoreanul.ro/stiri/un-oradean-cu-covid-a-murit-in-izolare-la-domiciliu-166053.html
Postat 23 Septembrie 2021, 22:43 de Neutryno
@georgemarian
Pe ce ma bazez stiintific/statistic ca vaccinul scade gravitatrea bolii? Pai din studii din cam toate partile lumii: CDC (SUA), MinSanatatii Israel sau RKI (Germania). Un exemplu: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/EpidBull/Archiv/2021/35/Art_01.html PDF-ul e in germana, dar ma gandesc ca esti istet. Sau, uite ce zic israelienii dupa ce i-a lovit delta: https://www.cnbc.com/2021/07/23/delta-variant-pfizer-covid-vaccine-39percent-effective-in-israel-prevents-severe-illness.html Pot sa continui, iti trebuie doar net, si un motor de cautare. Pe mine ma lasa rece abordarea si comunicarea guvernantilor nostri, te rog sa nu ma asimila cu ei, dar da, mi-e clar ca afecteaza deciziile multora dintre noi. Sunt constient ca exista reactii chiar si fatale in umra vaccinului, si imi pare rau pentru cei care din pacate le au. Nu stiu din ce localitate esti, eu sunt din Oradea, iar cunoscutii din jurul meu care s-au vaccinat (adica aproape toti), inclusiv eu, am avut reactii absolut normale postvaccinare (dureri locale, unii o zi de oboseala, f putini febra). Doar pe sotia mea a avut dureri de cap vreo 2 sapt dupa rapel. In contrast, tot intre cunoscutii mei, inainte de vaccinare am numarat 5 decese (din care unul de 42 ani), si foarte multi cu tot felul de sechele respiratorii sau musculare. Nu sunt expert in vaccinuri, dar sunt convins ca elaborarea unui vaccin clasic (cu vector viral) dureaza mult nu din cauza dezvoltarii lui, ci din cauza finantarii, testarii si aprobarii. Or la Covid, finantarea nu a fost o problema, candidati pentru teste s-au gasit repede, si nici nu au trebuit platiti, iar aprobarea a durat cam 2 luni. La mARN, care e complet sintetic, si se foloseste in scopuri veterinare de ani buni, procesul dezvoltarii e si mai scurt. In concluzie, eu apreciez ca vrei sa fii altruist, dar parerea mea ferma este ca faci mai mult rau!
Postat 23 Septembrie 2021, 22:29 de mitru
Pt Mitru
In primul rand n-am nici o virulență impotriva vaccinarii in general, ca produs medical elaborat si analizat pe baza unor studii clinice consistente. Am împotriva acestui asa zis vaccin făcut pe genunchi, deoarece efectele lui secundare se văd în imagini și filmulețe pe tot internetul. Am cunoștință care a murit deja de la el, alta care nu se simte bine de când s-a vaccinat: dureri intrene, usturimi de piele, articulații, acuma-i bine, acuma nu. Scopul meu este eminamente altruist deoarece prin citirile acestor articole și dacă trezesc 10 oameni să nu-si pună viața în pericol am făcut totuși un lucru bun. Întrebare: pe ce te bazezi științific / statistic că vaccinul scade gravitatea bolii? Pe declarațiile de la TV? Arata-mi un document public, elaborat de statul român, în urma unor studii clinice. Dacă îmi arați mă vaccinez mâine. Sa-mi las viata in mainile lui Arafat, în ale lui Gheorghiță? Mortalitatea zilnică în România este între 750-815 persoane în funcție de an. Înmulțeste cu 365. Atatia oameni mor în Romania in fiecare an. După bolile cardiovasculare si cancer, pe locul 3 vin bolile respiratorii. Gripa e una dintre ele. Oamenii batrani mor mulți din cauza pneumoniilor în fiecare an. Protocolul medicamentos din România, astăzi în timp ce eu scriu, omoară oamenii cu bună știință: spun americanii, spun englezii etc. Am avut cunostinta care s-a dus cu peste 90% oxigenare la spital, pe propriile picioare, panicat de televizor și într-o saptamana a fost in comă, după care a murit. Cum îți explici? Să nu-mi spui că de la virus. Noi ne-am imbolnăvit toți din casă și neamurile toate, iar o bunică în jur de 90 de ani nu s-a imbolnăvit defel. La mine în localitate n-a murit nimeni deși au fost bolnavi majoritatea. Am ma explicat matematic că mortalitatea Covid este sub 0,15%. Nu mai revin. Datele de pe VAERS sunt acum de pe finalul injectărilor deoarece la inceput nu s-au stresat să raporteze, și medicii au fost păcăliți (cum îs și acuma) că totu-i roz. Ies acuma fosti angajati Pfizer care spun public ce ingrediente are vaccinul, sunt informații pe net, dar asta dacă vrei să cauți și să te dezlipești de televizor. Îți dau un link să te lămurești suplimentar, o conferință de la FDA (America) de zilele trecute, unde de la ora 4 si 20 minute poți urmări ce spune un participant și anume: "vaccinul la 1 om salvat omoară 2", "1 regiune din India a reușit să termine cu pandemia în proporție de peste 90% (datorită Ivermectinei)", "doza a 3-a este inacceptabila", "Pfizer nu ne-a oferit toate informatiile" etc. Linkul: https://www.youtube.com/watch?v=WFph7-6t34M&t=27790s Este interesant că linkul este chiar pe youtube (încă). Eu cred că și dacă s-ar pune un panou publicitar mare în centrul Oradiei în care să fie poză lui Arafat cu mesajul VACCINUL TE POATE OMORÎ SAU SĂ TE LASE HANDICAPAT PE VIAȚĂ oamenii la cât i-au panicat tot se vor duce să se vaccineze pe motivul: CA SĂ SE TERMINE CU PANDEMIA sau CA SĂ NU FACI FORME GRAVE. Cine are ochi să vadă va vedea, cine nu, va merge înainte cu ochii închiși!
Postat 23 Septembrie 2021, 20:13 de georgemarian
@georgemarian
Este foarte corecta sinteza de pe VAERS (unde apar toate vaccinurile, dar hai sa zicem ca toate sunt de covid), si sa zicem prin absurd ca e asa cum zici tu, sunt raportate doar 10% din reactiile adverse, deci mai punem un 0 la final. Asa, si? Vrei sa ascunzi masina in spatele unui stalp? Cifrele alea sunt nimic comparat cu victimele covid. Victime directe (decese sau efecte pe termen lung), cat si victime indirecte, care nu au putut beneficia de servicii medicale sufocate de o pandemie. Da, virusul nu va disparea, si da, vaccinul nu te face imun, la fel cum nu-l face nici pe cel trecut prin boala. Pur si simplu SCADE INCIDENTA CAZURILOR GRAVE, adica mor mai putini oameni, sau raman mai putini cu sechele pe termen mediu/lung, scade necesitatea masurilor care ne strica societatea. Asa ca prin virulenta ta si a celor antivaccinare nu faceti decat sa adanciti si mai mult criza.
Postat 23 Septembrie 2021, 18:21 de mitru
Sinteză pe America
Conform raportării în sistemul medical VAERS (oficial de stat - în America) până în 10 septembrie 2021 (dar numărătoare continuă) s-au raportat: - 701,559 de reacții adverse datorate vaccinului dintre care: - 60,741 internări spitalicești pe termen neprecizat - 80,393 intervenții de urgență - 6,637 infarcturi - 5.985 - socuri anafilactice - 15,765 miocardite / pericardite (inflamații ale inimii) - 1,862 pierderi de sarcină - 19,210 invalidități permanente (nu temporare) - 14,925 decesuri (dintre care peste 600 la copii). Concluzia: vaccinurile sunt foarte eficiente! 100% protecție! Foarte bune la adulți dar mai ales la copii. Arafat și Gheorghiță sunt cei mai mari oameni de știință de pe planetă, ascultați de ei! Sunt doar vaccinuri obișnuite, ca cele care le făceam când eram mici! Concluzie la concluzie: se estimează că raportările medicale în sistemul VAERS sunt doar de 10% din ceea ce se întâmplă cu cei vaccinați! Nu vă lăsați viața nici a voastră nici a celor dragi pe mâinile unor incompetenți și mincinoși!
Postat 23 Septembrie 2021, 12:39 de georgemarian
Nu-s povesti ci realități
https://theexpose.uk/2021/09/22/over-150000-people-have-died-due-to-the-covid-19-vaccines-in-the-usa/
Postat 23 Septembrie 2021, 12:23 de georgemarian
Pt cei care mai cred în iluzia vaccinului
https://theexpose.uk/2021/09/17/1-2-million-reasons-why-you-should-not-allow-your-child-to-get-the-covid-19-vaccine/
Postat 23 Septembrie 2021, 12:19 de georgemarian
Nerecomandată de FDA nici de EMA
Interesant este că atât FDA (americanii) cât și specialiștii britanici cât și EMA (Autoritatea Europeană a Medicamentelor) nu recomandă a 3-a doză dar ai noștri îs mai deștepți la pachet cu italienii, britanicii. Dacă nici cele mai înalte autorități n-o recomandă cum îndrăznește Statul Român să dea o potențială otravă populației. Au făcut ai noștrii studii suplimentare pe Pfizer, Moderna etc? Ar trebui să-și dea demisia și instituțiile abilitate să ia atitudine deoarece pun în pericol viața cetățenilor. Ar trebui să se lase cu ceva condamnări totuși. Strigător la cer. Conform ultimelor statistici din America de zilele trecute se estimează că 150.000 de americani si-au pierdut viața din cauza vaccinului. Din toată istoria vaccinurilor și chiar dacă ai cumula mortalitatea tuturor vaccinurilor nu ajunge nici pe departe mortalitatea cauză de aceste vaccinuri Covid (concluziile specialiștilor - lucru făcut public în parlamentul britanic de un senator săptămâna trecută).
Postat 23 Septembrie 2021, 11:59 de georgemarian
In plina PLANDEMIE esti in viata,sanatos,nevaccinat(se presupune ca ai respectat toate indicatiile lui Arfat) aceasta este datorita IMUNITATII NATURALE
Daca nu am CovrID si nu am anticorpi,inseamna ca am respectat toate indicatiile lui Arfat si pentr asta sunt pedepsit?Daca nu respectam indicatiile lui Arfat si ma infectam faceam boala si aveam anticorpi.Asa ca cum e mai bine?Scopul oricarei interventii medicale este sanatatea,NU poti vaccina peste IMUNITATEA NATURALA.
Postat 23 Septembrie 2021, 11:51 de spaima_trepadusilor
O poate primi orice tontălău veșnic conectat la statutul de slugă.
Adică cei din seria fraierilor de primă serie, care nu s-au prins că vaccinarea și imunizarea sunt lucruri total diferite. An de an, sezon de sezon după cum vrea BigPharma să facă profit.
Postat 23 Septembrie 2021, 09:46 de KP
kek
m-as vaccina si eu doar ca sa-mi fac selfie cu o asistenta :3 ;> :X
Postat 23 Septembrie 2021, 02:24 de User anonimizat
Ipocrizia
Cui nu i-au spalat bine creierii urmeaza a treia doza si asa mai departe pana la infinit!
Postat 23 Septembrie 2021, 00:52 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON