URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2012, 09:55

Dinamită pentru romi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vi-l mai amintiţi pe interlopul Gabriel Tămăşdan, alias Gabi Dinamită, aşa cum e cunoscut printre durii oraşului? A fost încarcerat în urmă cu trei ani, după ce a încasat o condamnare de 5 ani şi jumătate fiindcă îl sechestrase pe hoţul de maşini Horia Chiş ca să recupereze o maşină de teren pe care respectivul a furat-o de la un lider al lumii interlope arădene.

Ei bine, Bihorel a aflat că, după trei veri şi două ierni petrecute după gratii, Gabi Dinamită a ieşit de la răcoare înainte de termen, fiind eliberat condiţionat după executarea a două treimi din pedeapsă datorită comportamentului bun de după zăbrele.

Asta spre disperarea poliţiştilor, care acum se aşteaptă la noi răfuieli între clanul ţigănesc Neguş şi gruparea lui Dinamită, răfuieli care erau la ordinea zilei înainte ca acesta din urmă să intre la închisoare. Bihorel apelează la noul ministru de Interne francez, dacă tot se dă mare specialist în problemele ţiganilor români, să vină el să facă pace.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
KAKA MAKA
DINAMITA LA PUTERE E E E E E ? ? ? UNDE ? ? EVENTUAL LA MASA IN NYOASCA ....... CE PUTERE MA CU CAPRE ? DUTE DRACU DA DUTE DRACU ! ! ! CAINE CE ESTI !
Postat 29 Noiembrie 2012, 09:52 de KHULI BULI
hmmmm
mai mereti dracului cu gabi dinamita* cine nu stie cu adevarat cine ii mai bine sa taca dracului k asta toata viata lui a fost un limbric eu o stiu pe fosta nev care mia povestit de gabi boschetaru ce valoare are .... ce tot vrb de el el este deja un om secondhend lasati dracului da k e asa smecher de ce nu a mere sal bata pe kali si pe bundea care ia taiat tupeu ? de ce ? EU ZIC STAI GABI IN TASAD SI MUKLES K ESTI UN BOSCHI AI MERS SA CERI BAN DE LA TIGANI NU TIE RUSINE DE CE NU LE AI ZIS K NU AI CE MANCA K TIGANI AU SFLET BUN SI ITI DA MANCARE SI DE NEPOTU TAU NU MAI ZIC CUM ATI LUAT PE COCOASA CUM ATI APELAT LA * LAURA GAL VAI SI AMAR ZDRENTELOR MAAAAAARS !!!!!!!!!!
Postat 29 Noiembrie 2012, 09:43 de hmmmm
DINAMITA LA PUTERE
SI BINE ZICE GABI! MAI LASATIL IN PACE SA ISI VADA DE VIATA LUI!NU VA MAI AMESTECATI IN VIATA OAMENILOR!BRAVO GABI!STIMA SI RESPECT PTR TINE!
Postat 21 Noiembrie 2012, 10:59 de anamaria25KAREY
DINAMITA LA PUTERE
GABI VA RAMANE LA PUTERE ORE ATI SPUNE!NU II ESTE FRICA DE NIMENI!A ARATAT ASTA DEALUNGUL ANILOR! ASA CA MUCLEEEES!!!
Postat 21 Noiembrie 2012, 10:55 de anamaria
oameni care ne depasesc...
eu sunt GABI DINAMITA si am puta mica de tgani imi este frica si de'ar fi sa'l scot la interval ma rupe'n doua NEGUS nu are rival asa ca am ajuns un BOSCHETAR mai bine stau in banca mea nu vreau sa supar TIGANIMEA au fost,sunt,si vor ramane ce'i mai tari se stie...
Postat 19 Septembrie 2012, 13:42 de unu care stie
pt.fraieru de asta care a scris provocand pa baietii grei!!!
eu sunt NEGUS se stie pa DINAMITA il rup in doua si pa cei ca el inca o mie...da ma enervez asa batran cum sunt acum il scot la interval si\'l bat ca nu am nici\'un rival,iar pa restu care comenteaza sa iasa in fata,stiti bine de atatia ani ORADEA nu a mai avut unu ca mine si de\'ar fi sa ma retrag las copiii mei cu drag sa ma urmeze sa ma copieze sa ajunga ca mine fara PUSCARIE !!!!
Postat 19 Septembrie 2012, 13:30 de unu care stie..
POLITIA ROMANA
Romi ia incendiat masina la Grecu si la Aurel Gavris ....
Postat 18 Septembrie 2012, 21:26 de LIVIU POPA
jupanu
Dinamita pisat mare de cand si-a luat in cap doua topoare de la BUNDEA fratioare ...Clanu Negus este cel mai tare Dinamita pisat mare :))))))))))))))
Postat 18 Septembrie 2012, 18:15 de bmv m6
benzina
Porcu, si Grecu ii smecher?acum doua luni au luat bataie oameni vostri la strandu iosia de la baieti lui ROMI NEGUS si a lui KAMAZ si ce ati facut cand v-ati intalnit cu ROMI pe alexandri ati zis ca pe voi nu va intereseaza daca au gresit,chiar asa frica va este de ROMI?pacat ca mai sta baieti langa voi la cat sunteti de tarani nu va bagati pentru oameni vostri sunteti niste papagali pe cine puteti bateti pe cine nu, dati la politie oricum nu sunteti uitati dupa ce trece suspendarea lui ROMI o sa aibe de discutat cu pizdulica de Grecu ...
Postat 18 Septembrie 2012, 03:11 de uzi
Porcu
Dinamita nu esti suparat pe Grecu ca ti-a dat bataie acum cativa ani in fata la trafic?ti minte cum urlai dupa politie?toti fraeri de langa tine au fugit cand a urlat odata Porcu la iei :)))))))))))))) nu esti primu care a primit de la Grecu si Alexandru Lungu si a primit si a fugit :))))))))))))))
Postat 17 Septembrie 2012, 23:00 de SECURITY
Gabi_Dinamita
Am avut niste certuri cu familia Negus, alea or trecut nu sunt cel mai tare nici nu vreau sa fiu ii las pe astea mai tineri sa fie ce am fost eu in tinerete ... nu am treaba cu nimeni vreau sa fiu lasat in pace si sa duc o viata linstita .Dinamita
Postat 17 Septembrie 2012, 22:00 de Gabi_Dinamit
ce porcarie
Ca sa vedeti cat e de idiot semnatarul acestui articol.....Dinamita cu Kale s-au certat (poate sau si impacat),timpul a trecut,poate fiecare vrea sa-si vada de ale lui.Dar apare un cretin cu un articol instigator si-i gata iarasi cearta. Bihorele,n-ai putea sa-i faci o strofa semnatatarului articolului?Dau o bere
Postat 17 Septembrie 2012, 21:51 de bravo
@fortele bihorului
@fortelebihorului: marsh ma in gaura de unde ai iesit. dinamita e cel mai tare! RUPE-I PE CIOROI !
Postat 17 Septembrie 2012, 20:29 de fan dinamita
spartan 66
Dinamita ascuta bine cand ti-ai luat 2 topoare in cap de la bundea ai fugit la politie si ai vrut dezpagubiri un miliard esti martalog stai jos pe puta ta cat esti bine ... fati niste bani ca esti boschetar ipotent si in legatura cu tigani sti bine ca n-ai sanse nici tu nici Grecu nici Lungu nimeni stati calmi daca nu vreti sa fiti luati pe sus de sefu orasului care i-o dat in gura la toti smecheri din oras deci ciocu mic Dinamita ca restu smecherilor din oras
Postat 17 Septembrie 2012, 19:56 de fortele bihorului
hai sa prostestam crima oribila a prostituatei ucise cere protest:legalizati prostituatia, aparati v
femeia a ajuns o vita in ochii Romaniei? tatii nu mai au responsabilitati se practica orgiile sexuale umane, ce facem ? sa iei viata cuiva ca nu ti face oral ? voi ce sunteti barbati sau gunoaie ca si Basescu?
Postat 17 Septembrie 2012, 12:17 de minciuna e viata
hai sa prostestam crima oribila a prostituatei ucise cere protest:legalizati prostituatia, aparati v
eu nu inteleg cum noi omenirea permite crima si mai grav dam din umeri? va rog sa ma loviti in cap sa fac amnezie sa uit in ce cosmar traiesc, orice dar noi traim cu criminali in libertate, Blaga este un criminal care a practicat nepotismul si pe noi ne a lasat vulnerabili la mila hotilor si criminalilor, i am platit cu banii grei , cu truda noastra ca sa fim ucisi cu bestialitate.De ce nu dati legii aspre in ce priveste crima , de ce nu lasati pe altii sa faca ordine in ce priveste prostitutia, codul penal permite ordinea in randul oamenilor dar cred ca si femeile in inchisoare sunt obligate la prostitutie asa de mare e mafia politica. femei obligate sa se prostitueze pentru un loc de munca ca ei sa se prefaca ca conduc Ministere, suntem victime colaterale politice.Hai sa prostestam crima oribila a prostituatei ucise cere protest:legalizati prostituatia, aparati va femeia indiferent ce munceste, copii abandonati de tai, sistemul social la fel abandoneaza ce vreti sa faceti cu noi?
Postat 17 Septembrie 2012, 12:12 de minciuna e viata
părerea mea
La mai mult de 35 de ani de viaţă beneficiind de o experienţă de viaţă apreciabilă am învăţat să fac diferenţa între bine şi rău, între corect şi incorect, între adevăr şi minciună, între inocenţă şi manipulare. Nu judec oamenii după origine, după culoare, după religie, nici măcar după famili, în schimb îi pot încadra foarte uşor în categoria oamenilor buni ori a oamenilor răi, a oamenilor bine intenţionaţi ori a oamenilor rău intenţionaţi, etc. Să nu o lungesc foarte mult, nu cred că rromii sunt genetic răi, predispuşi la furat, dornici să facă prostii, dar de aici până la a face apologia etniei e cale lungă. Părerea mea este că există doi vinovaţi pentru situaţia lor, sunt vinovaţi ce pot fi analizaţi doar împreună şi nici unul nu e mai mult ori mai puţin vinovat decât celălalt. Vorbesc despre stat şi ONG-urile care se ocupă cu integrarea rromilor. Statul este vinovat pentru că le permite să creadă că pot trăii foarte bine fără a munci, în vreme ce ONG-urile sunt vinovate deoarece sunt rupte de lumea pentru care “lucrează” la fel cum sunt rupţi guvenranţii (oricare ar fi ei) de lumea cetăţeanului de rând. Cei ce fură (nu doar rromii) nu fură pentru că nu au ce mânca ci pentru că astfel pot mânca mai uşor, au fost momente în care efectiv nu aveam bani de pâine ori nu aveam din ce să facem mâncare şi totuşi nu am furat.
Postat 17 Septembrie 2012, 11:50 de românul complex
nu avem rabdare si vrem imediat TOTUL de la ei.
rromi au fizicul mult mai placut decat al nostru au ceva mult mai divin ca inzestrare, privesc oamenii si raman socata ce urati suntem unii din noi compartiv cu ei de ce? ei au frumosul GRATIS !!!!! este o binecuvantare sa fi frumos natural.
Postat 17 Septembrie 2012, 10:36 de rabdare
nu avem rabdare si vrem imediat TOTUL de la ei.
logic rromi nu au locuri de munca nu au venituri si noi cei cu frica de D-zeu le acordam asa cul CARTA DREPTURILOR OMULUI cere RESPECT, ii umilim si batjocorim ne platim intre noi dar concret nu ne gandim ei ce manaca, unde dorm ne batem jooc de ei, EBA a miscat ceva ca sa castige in ELECTORAT dar in rest sunt ca NEGRII in scalvie, partea proasta este ca "BOIERI" clanurile isi asupresc fartii sa furi nu e o solutie , rromi sunt inteligenti si daca le dam sansa sa CLADEASCA ceva o vor face dar datorita saraciei in care traiesc considera ca ceva opulent si mare le va asigura tuturor ceva, dar nu este asa faceti ceva mic si confortabil si aveti grija si de altii cu multe rabdare, sunt doar copii nematurizati deact de rautatile noastre. NICI NOI CELELALTE etnii nu am stiut decat invatati fiind de altii, corect? ne au invatat ungurii putin, sasi si tot asa dar ei se doresc inca copii, mai copilaresc.RROMI nu sunt rai daca sunt STRUNITI, au un suflet foarte mare.
Postat 17 Septembrie 2012, 10:33 de rabdare
vanti mintiile criminale ale sistemului impus, executati si ve ti fi liberi in rest sunteti sclavi.
rromi sunt aruncati si lasati sa fure ca sa creeze o panica sociala toate fundatiile pe care le vedeti sunt doar politic, nu i putem acuza de ambuscada in care traiesc. Nu va prefaceti orbi ca ve ti plati pentru asta, rromul e obligat sa fure ca sa primesca altii salarii de bugetari :)))) nu exista om rau sau bun exista mintii criminale sociale care se joaca cu rabdarea noastra , astia trebuie ucisi si vantati fara mila. noi ne macelarim intre noi si ei rad , asti a trebuie ucisi nu rromi sau cei care fura ci cine te obliga sa furi.
Postat 17 Septembrie 2012, 10:17 de nu v ar fi rusine!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON