URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iulie 2016, 08:13

Diabetul zaharat (V)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Diabetul zaharat este în prezent o afecţiune nevindecabilă, de aceea este foarte importantă profilaxia primară a bolii. Chiar dacă există cazuri sporadice în care hiperglicemia poate regresa sau chiar să dispară, azi se cunoaşte că diabetul odată instalat şi netratat evoluează spre complicaţiile cronice invalidante cunoscute (în aceste condiţii, când diabetul este diagnosticat, prevenirea complicaţiilor reprezintă profilaxia secundară).

Profilaxia primară se referă la evitarea abuzului de dulciuri şi a stresurilor psihice. În timpul ultimului Război Mondial, cazurile de diabet au scăzut masiv datorită lipsurilor alimentare, în contrast cu creşterea numărului de cazuri de boală la populaţiile care au acces la produse alimentare bogate în glucide rafinate; de asemenea, boala este mai frecventă la obezi, unde aportul alimentar este exagerat.

Nu este de neglijat nici sedentarismul şi stresul cotidian caracteristic populaţiilor urbane. Ca urmare este importantă "educaţia alimentară" a populaţiei, cu accent pe conştientizarea încă din copilărie a pericolelor alimentaţiei incorecte. Abuzul de dulciuri şi produse rafinate din zahăr este dăunător, proporţia acestora în raţia alimentară trebuind să fie redusă. Prevenirea obezităţii este de asemenea utilă, consumul crescut global de alimente determinând şi creşterea aportului de glucide.

Stresul psihic este considerat ca factor de risc, de aceea evitarea situaţiilor conflictuale sau modificarea reacţiilor la astfel de stări este importantă (la noi, după cutremurul din 1977 s-a constatat o creştere semnificativă a cazurilor noi de diabet în Bucureşti). Profilaxia secundară a diabetului constă în respectarea cu stricteţe a dietei şi a tratamentului indicat de medicul specialist diabetolog, cu monitorizare permanentă în vederea depistării şi tratamentului cât mai precoce al complicaţiilor.

ATENŢIE! Diabetul zaharat este o afecţiune care necesită fonduri mari pentru tratament şi dispensarizare, de aceea bolnavul trebuie să fie în evidenţa Centrului de Diabetologie, medicii specialişti de aici fiind singurii în măsură să pună diagnosticul corect şi să recomande măsurile terapeutice specifice. Boala nu se tratează la întâmplare şi nici de către neavizaţi, tratamentele de altă natură fiind dăunătoare, apariţia complicaţiilor şi a infirmităţii fiind grăbită. Reamintim că la noi tratamentul este gratuit şi sunt disponibile medicamente de ultimă generaţie.

REŢINEŢI! Bolnavul diabetic trebuie instruit de către medic privind unele aspecte medicale ale bolii şi ale complicaţiilor sale, va trebui să cunoască obiectivele tratamentului, posibilitatea de îndulcire a alimentelor cu edulcoranţi sintetici, principiile alimentaţiei sănătoase şi ale celei specifice bolii, autocontrolul glicemiei şi, un lucru deosebit de important, controlul stării emoţionale, ştiut fiind faptul că mulţi diabetici sunt deprimaţi, conştientizând că sunt vulnerabili la complicaţiile tardive şi că speranţa lor de viaţă este scurtată (uneori este necesară consilierea psihologică a bolnavilor). 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON