URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Februarie 2019, 12:32

Cum arată şantierul Autostrăzii Transilvania de sus în Bihor (FOTO / VIDEO)

Cum arată şantierul Autostrăzii Transilvania de sus în Bihor (FOTO / VIDEO) sursa foto: Facebook / Asociația Pro Infrastructura

Asociaţia Pro Infrastructură a publicat, la finalul săptămânii trecute, prima filmare din dronă realizată pe lotul de 5,35 km al Autostrăzii Transilvania în Bihor.

"Astăzi avem o mică premieră: prima filmare din dronă de pe mini-lotul de 5,35 km dintre graniţa cu Ungaria şi Biharia, parte din Autostrada A3 Suplacu de Barcău-Borş. În imagini puteţi vedea zona nodului rutier Biharia, intersecţia A3-DN19. Stadiu este unul incipient: decopertări, depozite de agregate/materiale, lucrări la organizarea de şantier, construirea drumurilor tehnologice", se arată pe pagina de Facebook a Asociaţiei.

Sursa citată publică şi imagini din dronă cu şantierul, precizând că "antreprenorul general (Trameco, parte din grupul Selina) nu a terminat încă proiectul tehnic şi autorizaţia de construire nu este emisă.

"Contractul a fost semnat abia pe 13.12.2018 şi prevede 4 luni de proiectare şi alte 15 de execuţie efectivă în teren. Tronsonul va fi gata prin vara anului viitor, în cel mai optimist scenariu", arată sursa citată.

După cum BIHOREANUL a mai scris, utilajele grupului de firme Selina, din care face parte şi Trameco, cea care în asocierea cu o firmă din Slovacia a câştigat licitaţia pentru reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania pe două subsecţiuni ale tronsonului bihorean. Organizarea de şantier a început în urmă cu circa două săptămâni. "Facem organizarea de şantier, deplasăm în teren materiale de construcţii pentru realizarea unor platforme şi compactarea pământului, şi pregătirea terenului, prin realizarea unor drumuri tehnologice de acces la şantier", declara atunci pentru BIHOREANUL, patronul Selina, Beniamin Rus.

Valoarea contractului se ridică la 28,5 milioane euro fără TVA, iar termenul de execuţie 19 luni.

Lucrările pentru acest tronson vor fi realziate de firma Trameco, în asociere cu compania Vahostav din Slovacia, care a câştigat licitaţia organizată anul trecut de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunii 3C3 a autostrăzii, între Borş şi Biharia (în lungime de 5,35 km), pentru care a şi semnat contractul.

De asemenea, asocierea a câştigat licitaţia şi pentru subsecţiunea 3C2, între Biharia şi Chiribiş (28,55 km), pentru care, însă, rezultatul a fost contestat de una dintre asocierile de firme competitoare, Strabag-Straco. Pentru subsecţiunea 3C1, între Chiribiş şi Suplacu de Barcău (26,35 km), CNAIR nu a încheiat nici în prezent analizarea ofertelor.

Patronul grupului de firme Selina afirma, în declaraţia făcută ziarului, că pe subsecţiunea dintre Borş şi Biharia proiectarea este în faza finală, urmând apoi să fie avizată de CNAIR. "Nici nu mă gândesc ca în primăvara asta să nu începem lucrările de execuţie propriu-zisă", a spus Beniamin Rus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cinoasteti vorba:
Soha-n veci. Ce se lucreaza acolo este de plans. Cu 7 utilaje nu se face autostrada...
Postat 25 Februarie 2019, 18:15 de alpi
De sus arată cumva ...
... dar problema e jos !?!
Postat 25 Februarie 2019, 17:38 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON