URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Octombrie 2014, 19:11

Cu Filip şi oamenii lui alături, Mang vrea ca PSD să câştige Bihorul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat, joi, schimbările petrecute la conducerea filialei, în urma unei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean al PSD, ce a avut loc vinerea trecută.

Aşa cum BIHOREANUL a arătat marţi, fostul primar PDL al Oradiei, în prezent senator PSD de Vrancea, Petru Filip a devenit preşedinte executiv al PSD Bihor, iar apropiaţiii acestuia, Adelina Coste şi Vasile Petruţ, migraţi şi ei la PSD, au primit funcţii de vicepreşedinţi judeţeni.

În plus, Coste a devenit şi preşedinte executiv al PSD Oradea, filială condusă de Ovidiu Mureşan. Tot o funcţie de vicepreşedintă a primit şi Alina Popa, fosta şefă a Partidului Poporului Dan Diaconescu Bihor, la fel, mutată în PSD.

"Eu am făcut propunerile", a declarat Mang, spunând că a interpretat decizia BPJ ca un vot indirect de încredere pentru el. "Toate deciziile sunt menite să întărească echipa PSD Bihor. Peste doi ani, dorim să câştigăm alegerile locale în Bihor", a mai spus Mang.

Citeşte pe această temă şi articolul "Petru Filip şi oamenii lui au intrat în conducerea PSD Bihor: Fostul primar PDL - preşedinte executiv, Adelina Coste şi Vasile Petruţ - vicepreşedinţi"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
28 Comentarii
jos comunistii
MANG si cu FILIP vor sa distuga orasul si judetul Bihor. Oradenii au puterea de a opri acest lucru care ne-ar intoarce in anii 199............ sub tirania lui FILIP. Amintitiva numai cum si-a luat el toate spatiile din ORADEA si prin ce mijloace
Postat 14 Octombrie 2014, 13:24 de FLORIN
Felicitari
Felicitari pentru mutarile facute.
Postat 11 Octombrie 2014, 21:20 de Costi
nerusinati
Manca-v-ar langa! Pe toti politicienii de kkt!
Postat 10 Octombrie 2014, 19:36 de pompierul atomic
cel mai putin rau
Bolojan are si el greselile lui dar mai fratilor decat niste hoti si nenorociti care nu vor decat sa puna mana pe ciolan mai bine actualul primar.
Postat 10 Octombrie 2014, 17:38 de soso
rusine PSD
Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajunga acest partid sa puna mana pe judet si pe ORADEA. Oare sa fie blestemati oradenii chiar in asemenea hal????!!!! Aminititiva cum zacea orasul fara locuri de munca, trafic greu pe centuri, fara curatenie in oras, debandada totala cu parcarile, parcari amenajate, fluidizarea traficului, pe vremea mandatelor lui FILIP. Intrebarea este, oare ne dorim sa revenim in trecut sau sa performam.
Postat 10 Octombrie 2014, 17:36 de coco
Re: orădean
Poate nu stii ca in primul mandat, Bolojan i-a dat afara toti cei care stiau ce inseamna admnistratie publica locala, inlocuindu-i cu niste amatori care au determinat rezultatele din al doilea mandat !!! Asa ca primul mandat a fost mai rau decat al doilea !!!
Postat 10 Octombrie 2014, 11:33 de WinDos
filip si mang trebuiau sa fie deja in puscarie
in mod normal, atat filip cat si mang trebuiau sa fie la ora asta in pushcarie si cu averile nejustificabile confiscate. asta e. ashteptam cu nerabdare si dosarele lor. :)
Postat 10 Octombrie 2014, 09:23 de veghe
E CLAR
CEI din Bucuresti il vor pe FILIP SEF la BIHOR.
Postat 10 Octombrie 2014, 09:22 de UNSU
VICTOREEEE
,,Mincinosi ,Tradatori.Astia pentru citiva lei VAND si pe tatsu'. "A patit-o si Geoana.GRIJA MARE.
Postat 10 Octombrie 2014, 09:11 de Gaga
Forta PSD. Tineti minte 3 cuvinte: Victor Ponta Presedinte!!!!!
Forta PSD. Tineti minte 3 cuvinte: Victor Ponta Presedinte!!!!!
Postat 10 Octombrie 2014, 03:04 de Vladimir
Vai de noi
Doi hoti mana de mana; le-ar sta bine legati cu lanturi !!! Vai de oradeni daca in hoti cu acte isi pun nadejdea !!!!!
Postat 09 Octombrie 2014, 23:51 de AntiBolovan
Cu filip???????
Mang asta s-a tampit de tot...:))) E mai ridicol decat coiotul ala de la Disney :))) Filip nu intra in categoria desenelor animate ci la National Geografic.
Postat 09 Octombrie 2014, 23:42 de daisycutter
psd
dezastru national ii psd o noua definetie a incompetentei si prostilor sa speram ca acesti minicinosi exemplu cel mai drumu de beius care va fi gata peste vreo 2000 ani si restu de alte probleme gen taxa pe stalp si supracciza la combustibili incapacitatea de avea de oameni in cunostinta de cauza pentru reindustrializarea tarii ca am ajuns in ultimii 20 ani la nivelu din 1880
Postat 09 Octombrie 2014, 23:36 de someone
Comentariu
E un lucru bine venit pentru Oradea si judetul Bihor.
Postat 09 Octombrie 2014, 23:35 de Cineva
Bihorul e liber de prostie!
Votam Iohannis! Interzis PSD! Mergeti in Rusia Filip &Co.!
Postat 09 Octombrie 2014, 22:43 de aa
REPLICA
` Un partid social democrat PSD NU este un partid de sefi si patroni ,ci este UN partid de militanti social democrati care lupta pt drepturile si libertatile celor multi si saraci citat Ion Iliescu , dar cu acestia traseisti centuristi venituri cheretiti de la PDL putem canta deja ` Verde innourat` imnul PDL, Petru Filip traseistuslobozeanul olteanui veneticul care sa imbogatit prin hotie in Oradea, Adelina coste care ne-a ponegrit si batjocorit pe membri PSD Bihor, Vasile Petrut care tot consilier PDL e , Alina Popa traseista centurista amanta lu Lascau si totul DE CE? Pentru ca Ioan Mang PLAGIATORUL PSD sa ramana in functie de vicepresedinte CJ si presedinte le filialei PSD Bihor. Oricum dupa ;legeri oricum functiile date de la Bucuresti vor fi , Mang pierde!,RUSINE PSD Bihor ai adus traseisti PDL care sa ne conduca pe simpli membri PSD fanatici saraci si cinstiti cu n camanii lelectorale facute pentru PSD Bihor ! Copacul libertati( PSD) mai trebui udat uneori cu sangele patriotilor si al tiranilor... Thomas Jefersson . Deputatul PSD Ioan Sorin Roman al colegiului 6 Salonta Tinca presedintele PSD Bihor. Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 09 Octombrie 2014, 22:39 de Romanul Simplu
STEI
In primul rand draga anonimule care vrea sa castige steiul, acum votati pentru presedintele tarii nu pentru primarul steiului. In al doilea rand o sa aveti sansa sa votati un nou primar in 2016 si atunci sa votati pe cel mai bun, poate sa fie de la alt partid nu neaparat PSD, PNL sau PDL, partide cu care ati luat teapa in steiul vostru. Aporpo Miara ala ii tare nesimtit. Nu are respect pentru cei aflati in trafic si de fiecare data cand merg la Stei, pentru acest nesimtit nu exista culoarea rosie de la semafor. Hai daca era doar odata, dar a trecut pe rosu de cinci ori. Ce respect poti sa ai pentru un nemernic ca asta. Sau faptul ca este si el un directoras in oradea si este din PSD ii da dreptul sa-si faca propria lege????
Postat 09 Octombrie 2014, 22:22 de MIAAARRA
Victorie PSD
Victoria PSD va fi clara. Va fi fara tagada.
Postat 09 Octombrie 2014, 22:11 de Ioan Mang
Sa traiasca domnu Mang
Sa traiasca domnu Mang. Putere de munca si forta de convingere.
Postat 09 Octombrie 2014, 22:09 de george
adio Popa
Adio Popa. Toate lucrurile merg impotriva ta. Oamenii tai loiali iti pleaca. Ne vedem si ne auzim intr-o alta viata. Un nou mandat nu mai ai cum sa castigi.
Postat 09 Octombrie 2014, 22:07 de Popa Prostu
Forta PSD
Forta PSD. Tineti minte 3 cuvinte: Victor Ponta Presedinte!!!!!
Postat 09 Octombrie 2014, 22:06 de pesedist
Jos Bolojan
Jos cu acest primar comunist si dictator. Jos Bolojan. Nu te mai vrem in Oradea. Esti o pacoste din Alesd venita aici ca sa distrugi. Ce ai facut bun, ai facut in primul mandat. Al doilea mandat, deja te depaseste. Dispari
Postat 09 Octombrie 2014, 22:02 de orădean
vom castiga
Nu stiu daca vom castiga Bihorul dar in mod sigur vom castiga Steiul, si asta pentru ca avem aici un primar care a dezamagit pe toata lumea si a facut ca nimeni sa nu mai vrea sa auda de pnl ca de pdl oricum s-a saturat. Aproape zilnic se mai inscrie cineva in psd si asteptam cu nerabdare data de 16 noiembrie.Si va scrie un om da rand,membru psd de ceva timp.Asa ca Vali, Horica,d-le Valentin Junc,d-le Moldovan si toti ceilalalti haideti sa profitam de antipatia totala fata de primarul pnl din stei,si sa castigam in Stei,in Bihor si in tara.
Postat 09 Octombrie 2014, 21:47 de anonim
sssss............
chiar ca-i disperare in Bihor!!! n-avem pe cine alege peste 2 ani ....toti sint hoti , doar ei au fost pe posturi si pregatesc allte jigodii...eu unul va spun ca nu mai merge
Postat 09 Octombrie 2014, 20:33 de sandu
muriti jegosilor
Sa muriti in chinuri de mafioti hoti jegosi ce sunteti. Nu o sa lua-ti nmk aci in bihor ma jegosilor. Mars
Postat 09 Octombrie 2014, 20:11 de ionut vlad
Mormintele striga, altii fac politica
La astia nu li frica de faptul ca ii prinde moartea in functie? Nu li frica de faptul ca poate fac infart la primarie say consiliul judetan. Bosorogi ordinari cu figuri pe cap. La varsta asta?
Postat 09 Octombrie 2014, 20:08 de ioan filip
De 25 de ani socialistii sunt la coada Bihorului !!!
Cu o floare nu se face primavara ... ha, ha, ha ... petalele sunt Adelina iar lujerul e Filip !!!
Postat 09 Octombrie 2014, 19:47 de WinDos
A dracu pilea pe el
Orice face Mang numa sa isi asigure inca un mandat in fruntea PSD Bihor. Sansele sunt mari pentru ca nu prea are contracandidati,pe Roman l-a rezolvat, Ghita Bogdan se cam teme de el, Sonia Draghici nu conteaza, Bodog vrea sa stea deoparte pentru moment sa se uite treaba cu publicitatea aia si sa loveasca ceva direct la Bucuresti (ministru ar vrea si are sanse f mari daca se face un nou guvern PSD pentru ca Banicioiu e destul de probabil sa vrea alt minister). Problema mare ar putea fi Pop daca PSD-ul pierde alegerile si dreapta isi face o majoritate care sa le asigure guvernarea, ceea ce inseamna ca Pop pleaca de la prefectura si stim prea bine ca nu-l lasa Andrei pe drumuri. Ideea e ca daca maine vine Bolojan sau Popa la PSD sun cei mai buni, cei mai curati, cei mai minunati, numai sa iasa bine Mang
Postat 09 Octombrie 2014, 19:38 de Vasile
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON