URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 August 2016, 15:35

Casa de Pensii atrage atenţia: Biletele de tratament pot fi folosite doar de titular

Casa de Pensii atrage atenţia: Biletele de tratament pot fi folosite doar de titular sursa foto: www.ziarulunirea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa Judeţeană de Pensii Bihor le atrage atenţia pensionarilor care beneficiază de bilete de tratament balnear că nu pot să le vândă sau să le înstrăineze unor alte persoane, ci doar să le folosească ei personal.

De bilete de tratament balnear pot beneficia persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale ce necesită tratament balnear şi sunt cuprinşi în categoriile de beneficiari prevăzute de lege. "Având în vedere că diferenţa dintre contravaloarea prestaţiilor privind tratamentul balnear şi contribuţia bănească suportată de către beneficiar se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, orice formă de comercializare a biletelor de tratament de către titular este interzisă, această faptă constituind infracţiunea de înşelăciune împotriva bugetului asigurărilor sociale de stat şi fiind pedepsită conform legii", se arată într-un comunicat transmis marţi de Casa de Pensii Bihor. Titularii care nu folosesc biletele de tratament pot doar să le restituie Casei.

Pentru cea de-a 14-a serie de trament, care va începe din 10 septembrie, Casa Judeţeană de Pensii are 433 de bilete de tratament în diferite staţiuni: Felix, Buziaş, Căciulata, Amara, Covasna, 1 Mai, Neptun, Stâna de Vale, Eforie Nord, Geoagiu, Herculane, Lacu Sărat, Sângeorz, Saturn, Slănic Prahova, Sovata, Ocna Şugatag, Tinca, Turda, Tuşnad, Olăneşti, Vatra Dornei şi Moneasa.

Biletele se pot ridica de la sediul instituţiei de luni până joi, între orele 8 şi 14, iar vinerea între orele 8 şi 13, până cel târziu pe 5 septembrie. "Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear", mai precizează Casa de Pensii.

Tichetele neridicate vor fi redistribuite începând cu 6 septembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ce banc ...
Treaba cu titularul e apa de ploaie. Sunt nenumarate persoanele ce merg de foarte multe ori intr-un an, fara a fi titulare. Este o cheltuiala a statului pe care o suportam cu totii, fara a se face o verificare minimala. Pe cand o astfel de verificare, macar prin sondaj ?!
Postat 30 August 2016, 15:59 de oradea_mea_si_a_ta
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON