Locuitorii cartierului Oncea nu vor mai fi obligaţi să se aventureze peste liniile ferate pentru a putea ajunge la autobuz. Cartierul va fi legat de Bulevardul Ştefan cel Mare printr-un pasaj subteran, care va fi construit pe sub şinele de tren din spatele benzinăriei Mol din cartierul Rogerius.
Primarul Ilie Bolojan a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că, deşi îşi pun viaţa în pericol, mulţi locuitori ai zonei preferă să traverseze trei rânduri de linii de cale ferată pentru a ajunge în Bulevardul Ştefan cel Mare, de unde au o legături mai bune la mijloacele de transport în comun, decât să aştepte autobuzul în staţiile amenajate pe străzile Ion Bogdan sau Bihorului.
Pentru a evita accidentele municipalitatea va finanţa construirea unui pasaj subteran, pe sub liniile ferate, cu o lungime de 48 metri, o înălţime de 2,4 metri şi o lăţime de 3 metri, după modelul subtraversărilor pentru pietoni şi biciclişti de sub podul Sovata.
În pasaj vor fi montate camere video pentru a creşte gradul de siguranţă al cetăţenilor şi pentru a împiedica persoanele fără adăpost să se stabilească aici.
"În această toamnă vom face studiul de fezabilitate al investiţiei, pe care îl vom înainta spre aprobare Consiliului Local, iar în primăvară vom organiza licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajului", a spus edilul.
Potrivit estimărilor municipalităţii, investiţia se ridică undeva la 220.000 euro, fără TVA, şi va trebui finalizată până la sfârşitul anului 2015.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.