URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2019, 12:10

Spital bolnav? Un bebeluş de 7 luni e în stare gravă, părinţii acuzând că s-a îmbolnăvit de rujeolă chiar în Spitalul Municipal

Spital bolnav? Un bebeluş de 7 luni e în stare gravă, părinţii acuzând că s-a îmbolnăvit de rujeolă chiar în Spitalul Municipal FAMILIE ÎN LACRIMI. Soţii Ioana şi Vasilică Bălan nu mai au linişte. Mezinul lor, Antonio, de doar 7 luni, este în comă în spital, iar medicii sunt rezervaţi asupra şanselor de supravieţuire. Supărarea părinţilor e cu atât mai mare cu cât sunt convinşi că vina îmbolnăvirii bebeluşului o poartă personalul medical
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Epidemia de rujeolă din România nu doar că pare de neoprit, ci se agravează pe săptămână ce trece. Iar Bihorul nu face excepţie. Un sugar de 7 luni zace, în comă, în Spitalul Municipal, cu pneumonie şi rujeolă, iar medicii sunt rezervaţi în ce priveşte şansele lui de supravieţuire.

În timp ce părinţii acuză doctorii, spunând că Antonio a fost infectat în spital, reprezentanţii unităţii susţin că micuţul n-a intrat în contact cu nicio persoană bolnavă de rujeolă. Direcţia de Sănătate Publică a declanşat o anchetă care, deocamdată, a confirmat că alţi bebeluşi au luat virusul în spital...

De la bronşită, în comă

Antonio Bălan a ajuns la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” în Ajunul Crăciunului, fiind internat cu diagnosticul de bronşită pe secţia Pediatrie III. „A stat nevastă-mea cu el în spital până pe 31 decembrie. Copilul încă tuşea când a fost externat, dar au zis că e normal”, a declarat BIHOREANULUI tatăl micuţului, Vasilică Bălan (foto).

Starea copilului nu s-a îmbunătăţit, astfel că pe 11 ianuarie părinţii l-au dus din nou la spital, unde a fost reinternat, de data aceasta la Terapie Intensivă, cu diagnosticul de pneumonie, dar şi de rujeolă. Starea i s-a agravat, iar lunea trecută a intrat în comă. „Medicii ne-au spus să fim pregătiţi de orice, că are 30% şanse de supravieţuire”, a spus tatăl.

Unde s-a îmbolnăvit?

Vestea că bebeluşul are rujeolă i-a debusolat pe părinţi, care se jură că nu au mers nicăieri cu copilul, astfel că putea fi infectat cu virusul numai în spital. „Nimeni nu ne-a spus că în spital sunt cazuri de rujeolă, dar am vorbit cu o mămică al cărei copil s-a îmbolnăvit şi el. Aşa am aflat că a fost un copil de etnie romă, bolnav de rujeolă, pe aceeaşi secţie cu noi. Nu pot să înţeleg de ce nu au pus carantină şi de ce nu ne-a spus nimeni nimic”, zice Vasilică Bălan.

Cei doi părinţi sunt convinşi că starea copilului lor a fost agravată atât de rujeolă, cât şi de nepriceperea asistentelor. „Copilul e plin de vânătăi de la cum s-au chinuit să-i pună branule. Au zis că nu i se văd venele, dar există aparate pentru aceste cazuri”, spune bărbatul. Ulterior, el însuşi a dus un asemenea aparat la spital, astfel încât asistentele să-i pună bebeluşului perfuziile fără să-l chinuie.

Nu de la noi!

Reprezentanţii Spitalului Municipal au negat că Antonio ar fi luat aici rujeola. „Nu am avut cazuri de rujeolă pe secţie în perioada în care a fost internat pacientul”, a declarat managerul Dacian Foncea (foto), marţi, într-o conferinţă de presă, dând asigurări că tratarea lui Antonio este o prioritate: „Echipa medicală are preocuparea de a salva, dacă reuşim, acest pacient”.

Întrebat de BIHOREANUL dacă au existat îmbolnăviri în alte secţii, managerul n-a răspuns franc, ci a spus că asemenea posibile situaţii nu-l puteau afecta pe micuţul soţilor Bălan. „Sugarul nu avea cum să fie mobil de unul singur prin spital. Pe secţia Pediatrie III nu au fost cazuri de rujeolă. Teoretic şi practic, nu putea exista o formă de contact cu un posibil suspect de rujeolă”.

Doar prin contact direct

Spusele lui Foncea au fost întărite de epidemiologul Anca Hnatiuc (foto), care a explicat că transmiterea rujeolei se face prin contact direct: „E o transmitere aerogenă şi trebuie să am maximum 2 metri de la omul bolnav. Nu există stare de purtător sănătos în rujeolă, în sensul că m-am întâlnit cu o mamă al cărei copil este bolnav de rujeolă şi mama mi-a transmis mie”.

Pe de altă parte, dr. Adriana Dobrescu, şefa secţiei de Terapie Intensivă şi medic curant al lui Antonio, a afirmat că înrăutăţirea stării acestuia poate avea legătură cu faptul că este un bebeluş născut prematur, deci vulnerabil la infecţii. Dar părinţii resping ipoteza. „S-a născut la 8 luni, dar a recuperat. Avea 6 kilograme şi jumătate la internare, acum are abia 5”, spune Vasilică Bălan, arătând filmuleţe în care, înainte de îmbolnăvire, băieţelul era vesel şi sănătos.

DSP face anchetă

Direcţia de Sănătate Publică a declanşat la Spitalul Municipal o anchetă epidemiologică, pentru a afla dacă aici s-a îmbolnăvit Antonio, iar verificările de până acum par să confirme poziţia conducerii spitalului. „Din 24 decembrie, când copilul a fost internat, nu au fost cazuri de rujeolă în unitatea spitalicească”, a precizat dr. Daniela Rahotă (foto), şefa DSP Bihor.

În schimb, aceasta a dezvăluit că alţi trei bebeluşi s-au îmbolnăvit de rujeolă în timp ce erau internaţi la Municipal. Tot în luna decembrie şi tot pe secţia Pediatrie III, dar înainte de internarea lui Antonio, au fost trei pacienţi infectaţi de la alţi doi copii, care nu fuseseră izolaţi. „Este vorba de trei bebeluşi între 3 şi 6 luni, internaţi în perioadele 12-19 decembrie, 14-19 decembrie şi 18-21 decembrie. În aceste cazuri am concluzionat că este o infecţie nosocomială (intaspitalicească – n.r.)”, a declarat şefa DSP.

Managerul Foncea n-a pomenit nimic despre aceste infecţii nosocomiale, dar nici nu le-a negat când BIHOREANUL l-a întrebat despre ele. „Între cele două subiecte nu este nicio legătură. Anul trecut, Spitalul Municipal a avut 103 cazuri de infecţii asociate actului medical, toate raportate Ministerului Sănătăţii”. În schimb, a recunoscut Foncea, din pricina acestor „neglijenţe” l-a demis, în 9 ianuarie, pe directorul de îngrijiri medicale, asistentul Călin Barabaş.

Caz similar

Totuşi, îmbolnăvirile confirmate ar putea să nu fie cazuri izolate. Aflând din presă despre drama familiei Bălan, o altă orădeancă a declarat că şi copilul ei, în vârstă de 1 an, a luat virusul rujeolic tot din spital!

Femeia, care preferă să rămână anonimă, susţine că a ajuns cu copilul la compartimentul de primiri urgenţe al Spitalului Municipal în 24 decembrie, la fel ca soţii Bălan. Micuţul a fost diagnosticat cu bronşită, dar mama a refuzat internarea. Ulterior, întrucât copilul nu s-a vindecat, a revenit la CPU de mai multe ori, iar pe 9 ianuarie a fost diagnosticat şi cu rujeolă. „Îmi amintesc că în 24 decembrie am stat de la ora 12 la 18 la urgenţă, aşteptând. Era plin de lume. Doar acolo s-a putut îmbolnăvi, pentru că n-am dus copilul absolut nicăieri, am stat doar acasă”, a spus femeia. Din fericire, copilul ei s-a vindecat, fără complicaţii.

Acuzele femeii sunt confirmate, în principiu, şi de specialişti. „Există o legătură între aceste vizite la spital şi îmbolnăvirea cu rujeolă”, a spus dr. Rahotă, precizând că DSP Bihor investighează parcursul tuturor copiilor care au trecut în acea perioadă pe la CPU al Spitalului Municipal, inclusiv al celor care nu au rămas internaţi, pentru a afla dacă mai sunt şi alţii îmbolnăviţi după prezentarea la urgenţe.

Greu de evitat

Confruntat cu această situaţie, şeful Spitalului Municipal nu a exclus îmbolnăvirile transmise în CPU, dar afirmă că acest compartiment nu este în subordinea sa, ci a Spitalului Judeţean. Pe de altă parte, Foncea spune că astfel de îmbolnăviri sunt greu de evitat, ţinând cont că în România epidemia de rujeolă se răspândeşte de peste un an. „Nu ştiu cât de mult putem evita contactul între pacienţi, dar a lua rujeolă în spital nu este un motiv cauzator de moarte”, a declarat Foncea.

Între timp, Antonio a rămas internat la Terapie Intensivă, într-o stare precară, iar părinţii, defel încrezători în medicii orădeni, speră să-l poată transfera la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. „Fac orice pot ca să-mi salvez copilul. Şi ca să se facă dreptate, sunt dispus să mă duc până în pânzele albe, şi la CEDO dacă e nevoie”, ameninţă Vasilică Bălan. Rugându-se, însă, ca întâi de toate să-şi ducă băieţelul acasă, sănătos...


EPIDEMIE CU VECHIME
Vaccinarea, singura scăpare

Boală contagioasă, determinată de un virus, rujeola se transmite prin strănut, tuse sau apropierea fizică. Simptomele expunerii la virusul rujeolic sunt erupţiile cutanate, tusea, secreţiile nazale, ochii iritaţi şi febra. Cunoscută şi cu numele de pojar, boala poate fi prevenită prin vaccinare, însă reticenţa părinţilor a determinat în România o epidemie fără precedent, declanşată în februarie 2016.

Până vinerea trecută, în toată ţara s-au înregistrat 15.671 îmbolnăviri, din care 59 soldate cu decesele pacienţilor. Numai în acest an, în Bihor au fost semnalate 26 de îmbolnăviri, 8 confirmate chiar săptămâna trecută.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, din 4 persoane care fac rujeolă, una necesită spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi infecţia este mortală. Singura formă de imunizare împotriva acestei boli rămâne vaccinarea.


Din pricina unei greşeli, numele şefei secţiei ATI din cadrul Spitalului Municipal a fost notat în acest articol ca fiind Anca Dobrescu, în realitate fiind vorba de dr. Adriana Dobrescu, corectură făcută ulterior publicării materialului. Dr. Anca Dobrescu nu a avut nicio legătură cu acest caz medical.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON