Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a încheiat vineri, cu proba la alegere.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Bihor, Claudiu Damian, 175 de elevi din cei 911 înscrişi la acest examen au absentat. De asemenea, un elev care susţinea examenul la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş Beiuş a fost dat afară din sală, pe motiv că a încercat să copieze. Bilanţul eliminaţilor la această sesiune de Bac se ridică astfel la 11.
Ca şi la sesiunea din vară, lucrările elevilor bihoreni vor fi corectate într-un alt judeţ, necunoscut.
Absolvenţii de liceu îşi vor afla notele marţi, până la ora 16. Între orele 16 şi 20 cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii, iar în data de 4 septembrie se vor afişa notele finale.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.