URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2016, 17:39

Aventură, western, dramă şi thriller: acestea sunt recomandările Cortina Cinema

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CINEMA CORTINA 23-29 septembrie

RECOMANDĂRI

Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi

Jacob, în vârstă de 16 ani, urmărește niște indicii care îl duc pe o insulă misterioasă, unde descoperă ruinele dărăpanate ale Școlii Domnișoarei Peregrine pentru Copii Ciudați. Pe măsură ce Jacob explorează dormitoarele și holurile abandonate, el descoperă că foștii ei ocupanți erau mult mai mult decât ciudați; aveau puteri incredibile. Și ar putea fi încă în viață şi chiar în pericol. 

Regia: Tim Burton

Distribuţia: Terence Stamp, Samuel L. Jackson, Judi Dench, Eva Green

Cei şapte magnifici

Filmul este o readaptare modernă a unui clasic western de acțiune ce redă povestea a șapte pistolari justițiari care eliberează o comunitate de sub teroarea unor bandiți. Localitatea Rose Creek din Mexic se află sub controlul dur al industriașului Bartholomew Bogue, iar oamenii sunt disperați și vor să se elibereze de sub tirania lui. Sub conducerea Emmei Cullen, ei caută protecție din partea unui grup de șapte pistolari, cunoscuți vânători de recompense și asasini plătiți.

Regia: Antoine Fugua

Distribuţia: Vincent D’Onofrio, Haley Bennett, Ethan Hawke, Denzel Washington, Chris Pratt

Câini

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Regia: Bogdan Mirică

Distribuţia: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu

Deepwater Horizon: Eroi în largul mării

O explozie de proporții a avut loc în 20 aprilie 2010, la 1.500 m în Golful Mexic, la 80 km de Venice. Puțul de petrol ce perfora platforma Deepwater Horizon a fost distrus de teribilul accident ce a ucis 11 lucrători, rănind alți 17. Mii de barili de petrol au început să fie eliberați zilnic din puț, iar „mareea neagră” ce a acoperit Golful și-a extins brațele distrugătoare spre restul apelor lumii, riscând să afecteze pe termen lung animalele, viața omului, chiar și industria.

Regia: J. C. Chandor, Peter Berq

Distribuţia: Mark Wahberg, Dylan O’Brien, Kate Hudson, Kurt Russell

PROGRAM

Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi 3D, avanpremieră, miercuri, joi 20

Deepwater Horizon: Eroi în largul mării avanpremieră, miercuri, joi 19.30

Cei şapte magnifici premieră, vineri-joi 13.20, 19.45, 22.20

Câini premieră, vineri-joi 12.10, 21

Berzele premieră, vineri, luni-joi 12.50, 17.35; sâmbătă, duminică 10.30, 12.50, 17.35 (dublat); vineri-joi 18.05 (subtitrat)

#Selfie 69 vineri-marţi 19.30, 21.50; miercuri, joi 21.50

Bridget Jones însărcinată vineri, luni-joi 16.30, 19.15; sâmbătă, duminică 10.45, 16.30, 19.15

Nerve: Adevăr sau provocare vineri-joi 13.15, 15.15, 21.45

Ratchet şi Clank. Cavalerii galaxiei 3D, dublat, vineri, luni-joi 13.20; sâmbătă, duminică, 10.55, 13.20

Pumni de piatră vineri-joi 14.15, 23.05

I.T. vineri, luni-joi 19; sâmbătă, duminică 10.10, 19

Sully: Miracolul de pe râul Hudson vineri-joi 15.55, 17.15

Uriaşul prietenos vineri-joi 15.15 (dublat)

Nouă vieţi vineri, luni-joi 17.55; sâmbătă, duminică 11.30, 17.55

Mecanicul 2 vineri-marţi 20, 22.30; miercuri, joi 22.30

Ben-Hur 3D, vineri-joi 15.10

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON