URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2016, 12:15

Atenţie la lucrări! O orădeancă şi copilul ei au căzut într-o groapă nesemnalizată pe strada Moscovei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şantierele fac victime! O orădeancă s-a rănit serios la un picior, după ce a căzut într-o groapă săpată pe strada Moscovei şi neacoperită corespunzător de muncitorii care execută lucrări la reţeaua de canalizare.

Întâmplarea s-a petrecut marţi după amiază, în jurul orei 15, în dreptul imobilului cu numărul 13. Femeia îşi ţinea copilul în vârstă de 2 ani şi 4 luni în braţe când, la un moment dat, a călcat pe o scândură nesigură şi a căzut, într-o zonă în care nu exista nici un indicator care să avertizeze asupra pericolului. 

Pericol de cădere!

"Muncitorii care lucrează la canalizare au săpat nişte gropi foarte mari, pe care le-au acoperit cu scânduri. Problema este că scândurile acelea nu sunt fixate sub nicio formă. Eu eram cu piciorul stâng pe trotuar, pe asfalt, iar piciorul drept l-am pus pe o scândură, care scândură a basculat şi am căzut cu piciorul drept în groapă", a povestit BIHOREANULUI orădeanca Oana J.

Ca norocul, femeia a reuşit să se oprească la timp şi nu a fost "înghiţită" cu totul. "Groapa în care am căzut eu trebuie să aibă vreo 3 metri. Norocul e că se adânceşte treptat şi că m-am oprit cu celălalt picior. Copilul s-a speriat, dar el nu s-a lovit. În schimb genunchiul meu e "avariat". Am două hematoame imense. Bine că a fost numai atât, căci putea fi mult mai rău".

Imediat după căzătură, Oana a pozat şi a filmat locul evenimentului. S-a prezentat la medicul legist, care i-a acordat 3 zile de îngrijiri medicale, şi este hotărâtă să facă plângere în instanţă împotriva celor care se fac vinovaţi de incident, cu atât mai mult cu cât pietonii nu sunt avertizaţi asupra pericolelor la care se expun.

"E salutar că se fac aceste lucrări, este foarte bine, dar eu cred că se pot face şi bine! Nu cred că e nevoie ca cineva să îşi rupă gâtul pentru asta", a spus orădeanca.

Contactaţi pe această temă, reprezentanţii Companiei de Apă au declarat că răspunderea pentru incident este a antreprenorului care execută lucrările de canalizare în zonă, respectiv firma Gavella. 

Problemă rezolvată

BIHOREANUL a făcut, joi dimineaţă, o vizită pe şantier şi a constatat că problema se remediase. "Ne pare rău de ceea ce s-a întâmplat şi am luat toate măsurile posibile ca un astfel de incident să nu se mai repete. Am rigidizat scândurile cu platbandă, ca să nu se mai poată mişca individual. Dacă ar fi călcat pe mijlocul grinzii, nu se întâmpla nimic, dar probabil a călcat într-o margine şi grinda s-a mişcat", a declarat, în teren, inginerul Radu Bogdan, de la Gavella. Acesta a explicat că groapa e în trotuar pentru că muncitorii lucrează în prezent la racordarea canalizării oraşului la casă. 

Întrebat de ce în zonă nu există indicatoare care să avertizeze pietonii despre pericolul la care se expun, inginerul a spus că nu este loc pentru ele, dat fiind că trotuarul în zonă este foarte îngust. "Nu avem cum să evităm săparea acestor gropi de acces. Nu avem cum să izolăm sau să semnalizăm aceste gropi pentru că sunt chiar pe trotuar, iar pe lângă ele se parchează. Ar însemna să blocăm trotuarul", a mai declarat inginerul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON