Un tânăr american, acuzat că ar susţine gruparea Stat Islamic (SI), a fost arestat miercuri, în statul Ohio (nord), pentru planificarea unui atentat contra Capitoliului, sediul Congresului american de la Washington, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA, citat de AFP.
Christopher Cornell, în vârstă de 20 de ani, este acuzat de tentativă de omor a angajaţilor din cadrul Guvernului american şi posesie ilegală de arme de foc, informează departamentul, într-un comunicat.
Potrivit procesului verbal al agentului FBI care l-a arestat pe Cornell, suspectul a deschis conturi de Twitter sub numele de Raheel Mahrus Ubaydah şi posta "comunicate şi înregistrări video" în favoarea grupării SI.
De asemenea, el şi-a exprimat susţinerea faţă de un "jihad violent şi atacurile comise de alţii în America de Nord".
Într-o discuţie cu un agent FBI sub acoperire, suspectul a mărturisit că îi "consideră pe membrii Congresului drept duşmani şi are intenţia de a efectua un atac asupra Capitoliului, la Washington".
Cornell a cumpărat miercuri "arme semiautomate şi peste 600 de muniţii, cu scopul de a se deplasa la Washington şi a ataca mai mulţi angajaţi din interiorul Capitoliului", informează departamentul. Suspectul a fost arestat imediat după cumpărarea armelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.