Stare de alertă în Copenhaga, după ce două atacuri armate au avut loc la interval de câteva ore şi la distanţă de câţiva kilometri. Trei oameni au murit şi cinci, toţi poliţişti, au fost răniţi, scrie digi24.ro.
O persoană a fost rănită în cap prin împuşcare şi doi poliţişti au fost răniţi la braţ şi la picior în apropierea unei sinagogi din Copenhaga, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunţat presa daneză, care citează poliţia. Ulterior, persoana rănită la cap - un civil - a decedat, a anunţat poliţia.
O eventuală legătură cu atacul soldat cu un mort şi trei răniţi, care a avut loc sâmbătă după-amiază, în timpul unei dezbateri asupra islamizării şi libertăţii de expresie, nu a putut fi stabilită deocamdată.
Noul atac, de la sinagogă, a avut loc la mai puţin de patru kilometri distanţă de locul primului atac. Presupusul autor a fugit pe jos. O gară şi o staţie de metrou din apropierea sinagogii au fost evacuate după ce au avut loc împuşcăturile. De data aceasta, au fost şase-şapte împuşcături.
În mai puţin de un minut, poliţia înarmată a venit la sinagogă. Un elicopter supraveghea zona din aer. Poliţia a reţinut un individ, căruia i-a pus cătuşe, dar ulterior acesta a fost eliberat.
Primul atac avut loc într-o cafenea din centrul capitalei daneze imediat după ce ambasadorul Franţei, prezent la eveniment, îşi încheiase discursul despre libertatea de expresie şi Islam. O persoană înarmată, cel mai probabil cu o armă automată, a început să tragă spre local. Geamurile cafenelei au fost ciuruite de gloanţe. Martorii povestesc că au auzit cel puţin 30 de focuri de armă.
Bilantul victimelor putea fi mult mai grav, dacă în imediata apropiere a localului nu s-ar fi aflat mai multe maşini de poliţie. Forţele de ordine au intervenit imediat ce au început să se audă împuşcăturile.
Ţinta atacatorilor ar fi fost unul dintre artiştii care participa la eveniment. Suedezul Lars Vilks, un cunoscut desenator, are printre lucrări mai multe caricaturi ale profetului Mahomed. El a scăpat cu viaţă din incident, dar presa scrie că organizaţia teroristă Al Qaida în Irak a pus o recompensă de 150.000 de euro pe capul lui, viu sau mort.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.