URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2022, 09:10

Anunț lansare proiect Liceul Tehnologic "Horea" Marghita, judeţul Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comunicat de presă

martie 2022

Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii şi cadrele didactice din cadrul Liceului Tehnologic "Horea" Marghita, judeţul Bihor

Liceul Tehnologic "Horea" Marghita, în calitate de beneficiar al proiectului "Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii şi cadrele didactice din cadrul Liceului Tehnologic "Horea" Marghita, judeţul Bihor", COD SMIS 146676, conform contractului de finanţare nr. 1083 din 25.02.2022, anunţă lansarea acestui proiect finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL INFRASTRUCTURĂ MARE 2014-2020, Axa prioritară 10, Obiectivul specific 1, operaţiunea Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale.

Autoritatea de Management pentru P.O.I.M. 2014-2020 este Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Proiectul îşi propune ca obiectiv general protejarea sănătăţii populaţiei prin limitarea răspândirii virusului/infecţiei SARS-COV-2 la nivelul unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic "Horea" Marghita, ca urmare a asigurării condiţiilor igienico-sanitare minime necesare în acest context – condiţii obţinute prin implementarea acestui proiect.

Scopul proiectului este consolidarea capacităţii Liceului Tehnologic "Horea" Marghita în vederea gestionării situaţiei de pandemie generată de virusul/infecţia SARS-COV-2.

Obiectivele specifice ale proiectului, care vor duce la atingerea obiectivului general sunt:

1. Dotarea în nouă luni a unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic "Horea" Marghita cu dispozitive şi echipamente de protecţie medicală necesară pentru a preveni şi diminua răspândirea coronavirusului SARS-COV-2.
2. Dotarea în nouă luni a unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic "Horea" Marghita cu consumabile medicale, antiseptice şi dezinfectanţi necesari pentru a preveni răspândirea SARS-COV-2.

Rezultate aşteptate:

Achiziţionarea de echipamente şi consumabile medicale, dintre care amintim: Măşti de protecţie, Mănuşi de protecţie, Poartă detectare temperatură umană, Coş de gunoi cu pedală, Termometru non contact, Covoraş dezinfectant pentru intrare (70*50*3cm), Dozator pentru gel sau lichid dezinfectant, Uscător de mâini, Dispenser automat de dezinfectare cu senzor, Dispenser automat săpun lichid cu senzor, Săpun lichid, Gel dezinfectant de mâini, Igienizant de suprafeţe.

Valoarea totală a proiectului este de 1.207.139,53 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR REACT-EU 1.202.579,53 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 0,00 lei, valoarea neeligibilă: 4.560,00 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni (01.11.2020-31.12.2022).

Proiect cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională – REACT-EU din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Date de contact:

Liceul Tehnologic "Horea" Marghita
Adresa: Str. Ion Luca Caragiale, Nr. 44, Municipiul Marghita, judeţul Bihor,
Manager de proiect: Sabău Gabriela Olimpia
Telefon/fax: 0259 362 302,
Email: gra_horea_marghita@yahoo.com
Website: https://horeamarghita.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON