URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Martie 2015, 10:49

Anunţ Lansare Apel de selecţie pentru Măsura 112, "Instalarea tinerilor fermieri"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

sigla_gal_februarie_1.jpg 

FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ (F.E.A.D.R.)
PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ (P.N.D.R.)
AXA IV LEADER - MĂSURA 41 ”Implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală”

SUB-MĂSURA 411 ”Creşterea competivităţii sectoarelor agricol şi forestier”

 

 ANUNŢ

LANSARE APEL DE SELECŢIE PENTRU

MĂSURA 112 ”INSTALAREA TINERILOR FERMIERI”

 

         Subscrisa Asociaţia Grup de Acţiune Locală Euro-Crişana (G.A.L.), cu sediul în comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor, e-mail: gal_eurocrisana@yahoo.com, site: www.gal-eurocrisana.ro, identificată prin C.I.F. 30040180, reprezentată prin preşedinte Cotrău Marius, în calitate de parteneriat public-privat constituit, în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (cu modificările şi completările ulterioare), ca urmare a asocierii unui număr de 8 comune din zona de Sud şi Sud-Vest a judeţului Bihor – Avram-Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca – cu reprezentanţii sectorului socio-economic şi a societăţii civile din localităţile anterior enunţate, cu scopul de a dezvolta zona anterior evidenţiată prin elaborarea şi implementarea unei strategii integrate de dezvoltare locală şi, implicit, prin absorbţia şi gestionarea fondurilor europene nerambursabile aferente sectorului agricol şi spaţiului rural, în deplină concordanţă cu actele normative în vigoare incidente, prin prezenta, anunţă, conform priorităţilor Planului de Dezvoltare Locală al Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana (cu modificările şi completările ulterioare), lansarea în perioada 16 Martie 2015 – 26 Martie 2015 a celei de a șasea SESIUNE DE CERERI DE PROIECTE pentru MĂSURA 112 din P.N.D.R. ”Instalarea tinerilor fermieri”, astfel:

                        1. DATA PUBLICĂRII: 16.03.2015

                   2. MĂSURA LANSATĂ PRIN APELUL DE SELECŢIE – CU TIPURI DE BENEFICIARI ELIGIBILI: MĂSURA 112 ”Instalarea tinerilor fermieri”.

                       Beneficiarii eligibili sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă:

                     - are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE[1];

                     - este situată pe teritoriul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, care se întinde pe raza următoarelor comune din judeţul Bihor: Avram-Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca;

                     - este înregistrată în Registrul Unic de Identificare – APIA şi Registrul Agricol.

                   3. FONDUL DISPONIBIL ALOCAT ÎN ACEASTĂ SESIUNE: 280.000 Euro;

                   4. SUMA MAXIMĂ NERAMBURSABILĂ care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 40.000 Euro/exploataţie, plafonul minim fiind de 12.000 Euro/exploataţie.

                   5. DATA LIMITĂ DE PRIMIRE A PROIECTELOR: 26.03.2015, orele 15.00;

                   6. LOCUL DEPUNERII PROIECTELOR: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana –  comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1);

7. INFORMAŢII DETALIATE PRIVIND ACCESAREA ŞI DERULAREA MĂSURII 112 sunt cuprinse în Fişa Măsurii din PNDR şi în Ghidul Solicitantului în vigoare la momentul lansării prezentului Apel de Selecţie, disponibile pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – www.apdrp.ro) sau M.A.D.R. (www.madr.ro), cât şi în Fişa Măsurii din Planul de Dezvoltare Locală al Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana selectat spre finanţare prin P.N.D.R. - Axa IV LEADER (sesiunea 2012), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în celelalte acte aferente disponibile pe site-ul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana (www.gal-eurocrisana.ro).

8. ATENȚIE: În ceea ce privește implementarea contractelor de finanțare aferente Măsurii 112 lansate de Asociația G.A.L. Euro-Crișana în condițiile anterior evidențiate, trebuie avut în vedere faptul că beneficiarul are obligația de a depune prima cerere de plată în maximum 10 zile de la data semnării contractului de finanțare, iar depunerea celei de a doua cereri de plată se va realiza cu respectarea termenului de 30.09.2015 aferent depunerii ultimei cereri de plată în cadrul PNDR 2007 – 2013 și, implicit, a îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, inclusiv prin demonstrarea atât a faptului că dimensiunea fermei a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia cât și a faptului că, cel puţin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei.

9. DATE DE CONTACT pentru informaţii suplimentare: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, din comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1), telefon: 0770243297, 0742084483, email: gal_eurocrisana@yahoo.com; program de lucru cu publicul: Luni-Vineri, în intervalul orar: 09.00 – 15.00.

10. Disponibilitatea unei variante electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit a  INFORMAŢIILOR DETALIATE AFERENTE MĂSURII 112 LANSATE: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, din comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1); în intervalul orar: 09.00 – 15.00.

 

                                                                  Manager poiect, Anca Nan

 


[1]             Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unitaţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON