URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2022, 13:05

Acum ori niciodată

Acum ori niciodată (ilustraţie generică)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste tot în lume, o discuție pe tema schimbărilor climatice include și mențiuni la rapoartele IPCC. Acronim pentru „Intergovernmental Panel on Climate Change” (Grup interguvernamental de experți în schimbări climatice), IPCC este un organism științific înființat de ONU în 1988, cu scopul de a pregăti o analiză cuprinzătoare și recomandări pe problematica schimbărilor climatice. Până acum, IPCC a dat publicității cinci asemenea rapoarte, al șaselea (intitulat AR6) urmând să fie prezentat în septembrie 2022.

La începutul lunii aprilie, însă, IPCC a publicat al treilea - și ultimul - raport preliminar (disponibil pe site-ul www.ipcc.ch, unde se regăsesc toate documentele elaborate de experți), care în aproape 3.000 de pagini scrise de cei 270 de oameni de știință și 354 de colaboratori arată cum pot fi atenuate schimbările climatice și ce ar trebui să facă omenirea ca să nu depășească cu mai mult de 1,5 grade Celsius nivelul mediu al temperaturilor din perioada preindustrială. O asemenea depășire va produce efecte devastatoare, precum accelerarea topirii ghețarilor ori fenomene meteo extreme în mai multe zone din lume.

Prima condiție pentru evitarea acestui scenariu este ca în anul 2025 să se înregistreze nivelul maxim de emisii în atmosferă, iar apoi să urmeze scăderi ale acestor poluanți în întreaga lume. Fără voință politică, arată cercetătorii, acest obiectiv nu va fi atins, gazele cu efect de seră vor crește și după anul 2025, iar Terra se va încălzi cu temperaturi între 2,2 și 3,5 grade Celsius până în anul 2100.

Practic, oamenii de azi decid viitorul următorului secol al planetei, iar printre măsurile care trebuie luate urgent, conform IPCC, se numără eliminarea treptată a cărbunelui, reducerea cu o treime a emisiilor de metan, conservarea solurilor și creșterea pădurilor și reformarea tuturor sectoarelor economiei globale, de la energie și transport la construcții și industria alimentară, prin implementarea de tehnologii noi, mai puțin poluante.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON