URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Iulie 2012, 14:41

Amendă pentru anonime

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vă mai amintiţi de beiuşeanca cercetată pentru că l-a reclamat la toate organele pe edilul Adrian Domocoş, semnând denunţurile cu numele unor funcţionari apropiaţi primarului? Când au aflat, "delatorii" fără ştire au văzut roşu în faţa ochilor şi au cerut urgent găsirea turnătorului care se folosise de numele lor.

Iar poliţiştii l-au identificat cu o grabă demnă de o cauză mai bună, în persoana Henrietei Burz, fosta şefă a Corpului de control comercial al Primăriei, pusă sub acuzaţie pentru uz de identitate falsă, dar scăpată ieftin, acum, doar cu o amendă administrativă de 1.000 lei.

Asta pentru că, se zice în rezoluţia procurorilor, faptele femeii n-au provocat neplăceri juridice vătămaţilor. Păi cum să provoace, din moment ce, mulţumiţi că au prins-o pe Rita, procurorii binşeni nu s-au mai deranjat să-l purece pe primar? În caz contrar, cucoana era probabil acolo unde l-ar fi vrut ea pe Domocoş: la Universitatea de Stat la Răcoare Jilava.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Pentru toti frustratii
Frustratilor Adi Domocos a castigat detasat, ceea ce demonstreaza ca beiusenii il apreciaza. Scandalul cu Rita e mai vechi nu e de la alegeri, iar dupa un mandat se observa schimbari suficiente in acest oras, iar daca nu era Micula multi erau someri in zona Beiusului si mai ales in Stei asa ca chiar daca au facut praf drumul au dat macar salarii la oameni, au oferit o paine multor familii.
Postat 10 Iulie 2012, 22:37 de Vlad
primar beius
dar oare de unde unde a avut Rita atatea informatii despre primar? ca doar numai cineva cine lucreaza efectiv si -i trec prin fata documente poate sti atatea ?! ori Rita, sa fim seriosi nu credem ca avea rabdarea sa scrie sesizarile ! nu vrem s-o aparam , dar numai cineva cine lucra cu hartiile putea sa stie despre activitatea primarului !!! deci atentie domnule Primar ! toti sunteti cu ochii pe Rita si cand colo nici nu stiti cine va sapa groapa !!!
Postat 08 Iulie 2012, 18:05 de usl
greseala de nume
Primarul PeNaL al orasului Beius se numeste,,DOMOCOS ADRIAN `` si nu Domocos Teodor asa cum am scris ,mea culpa!Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 08 Iulie 2012, 12:44 de Romanul Simplu
replica la articol
PeNaLul primar Domocos Teodor al orasului Beius acuma se razbuna pe contracandidatii lui la Primaria Beiusului ,sa nu-i uitam faptele ca a facut din serviciu de evidenta a populatiei din Tara Beiusului srl personal pentru dansul si penalii sai din partid ca sa beneficieze de fonduri europene nerambrusabile.NU apar da nici nu acuz pe aceasta femeie ,da Henrietta Burz da a fost gasita ,s-a gasit pe cine sa se razbune ,pe o femeie care a candidat impotriva sa din partea UNPR si a avut curajul sa-l infrunte.Ai pe cine sa te razbuni primar al orasului Beius Domocos Teodor poti sa-ti faci acuma o tara bananiera din tara Beiusului ca te apara mai departe presedintele consiliului Judetean Cornel Popa senator ca nu si-a dat demisia inca si are 2 functii publice retribuite si trebuie ca sa-si umple din nou buzunarele golite de campania electorala,sa vindeti impreuna toata Tara Beiusului la frati Micula dar sa imbunatatiti macar infrastructura rutiera distrusa de camioanele TGEa Miculestilor!RUSINE fieti!FELICITARI LOCUITORILOR DIN BEIUS AU ALES UN PENAL PRIMAR DOMOCOS TEODORSI VOR AJUNGE CIT DE CURIND O TARA BANANIERA CONDUSA DE UN DICTATOR PENAL!Aceasta este opinia lui RomanulSimplu.
Postat 08 Iulie 2012, 08:22 de Romanul Simplu
usl
din pacate sau din fericire nu s-a gasit adevaratul faptas , cu Rita au scapat turma . Dar vorba aia : nu se cerceteaza ce a facut Domocos ci doar cine a avut curajul sa se atinga de dansul :))) Rusine !!!!!!!!!!!!!!! acum e fericit ,crede ca scapa cu cele opt dosare penale pe care la are, daca a castigat alegerile ca doar il are si pe Popa la spate?! acum sa-i vedem pe usl-isti cat sunt de corecti ?! cum vor verifica gestionarea,risipirea banilor publici de catre primarul Domocos ?! ca doar lumea stie , !!!!!!!!!
Postat 07 Iulie 2012, 19:39 de psd
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON