URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 07 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2018, 11:00

Taberele din PSD sunt cu cuţitele pe masă, între Dragnea şi Tudose. PSD Bihor e „plecat de-acasă”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Declaraţia premierului Mihai Tudose că nu mai poate „lucra” cu ministrul de Interne Carmen Dan, care l-a „minţit” în contextul scandalului declanşat de cazul poliţistului pedofil, a încins din nou atmosfera în PSD până la nivelul la care preşedintele partidului, Liviu Dragnea, ia în calcul răsturnarea Guvernului după precedentul Grindeanu.

Pentru tranşarea conflictului intern, liderii PSD se întrunesc luni după-amiază într-o nouă şedinţă extraordinară a Comitetului Executiv, în care este de aşteptat ca taberele conturate în jurul lui Dragnea şi Tudose să se răfuiască deschis.

În acest context, încă de la finele săptămânii trecute, liderii mai multor organizaţii judeţene din ţară şi-au exprimat aderenţa la una sau la alta dintre cele două grupări ori au dat mesaje ambigue. Între aceştia din urmă se remarcă şi preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.

Sâmbătă, acesta s-a referit la războiul din partid printr-o postare pe Facebook, dar „ca apa sfinţită”, ambiguu, fără a se angaja deschis nici de partea lui Dragnea, nici a premierului, cel mai probabil pentru a lăsa „loc de întors”.

„În decembrie 2016, 46% dintre români au votat PSD și programul de guvernare al PSD! Anul care s-a încheiat, deși a fost unul dificil, a fost finalizat cu succes, toate măsurile propuse a se rezolva în 2017 au fost realizate. Din păcate, în ultimele zile, cei care ar trebui să coordoneze îndeplinirea în continuare a măsurilor din programul de guvernare (adică a face ceea ce așteaptă românii de la noi), se ocupă să facă unele declarații care afectează imaginea României, a guvernului și a Partidului Social Democrat. Ca urmare, rezolvarea acestei situații nu poate fi amânată până la CExN de la Iași și deci, consider că se impune convocarea de urgență Comitetul Executiv National al PSD!”, a scris Mang pe Facebook.

Cu o zi înainte, când Liviu Dragnea încă era în „turneu electoral” prin filialele PSD din Moldova, unde s-a dus să caute sprijin pentru confruntarea cu Mihai Tudose, şeful PSD Bihor a participat la o emisiune a Digi 24 Oradea, unde a spus că Dragnea îşi va continua „campania” şi în filialele din Ardeal, însă nu şi la Oradea, pentru că „eu voi fi plecat, mi-am luat o săptămână de concediu”. Ca atare, Mang i-a transmis şefului PSD că nu are rost să vină la Oradea...

Reuniunea CEx a PSD de luni a fost convocată pe ora 16, iar în timp ce unii observatori estimează că Dragnea va forţa şi demiterea Guvernului Tudose, alţii consideră că premierul îşi va impune punctul de vedere, obligându-l pe preşedintele partidului să accepte remanierea lui Carmen Dan de la Ministerul de Interne.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
problema e simpla : puscaria
Tot jocul se invarte la a scapa de puscarie.Inca nu au reusit si le este greu in continuare cu toata mutilarea legilor justitiei si a codurilor penale . Nu e frumos sa vrei raul altora, dar eu unul il vrea pe Dracnea la puscarie,iar pe Iliescu cu teroristii invizibili de la revolutie inchisoare pe viata pentru crime impotriva unamitatii.4 zile in decembrie 1989 s-a tras in prostie,ca prostii in teroristi,unul nu a murit , unul nu a fost prins,unul nu a fos vazut. Toti cei care au murit atunci au fost eroi. Nu exista in istoria universala un razboi in care dupa 4 zile de lupte fara incetare, mor doar dintr-o tabara,cealalta e normal invizibila... #puscarie
Postat 15 Ianuarie 2018, 13:56 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON