URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2017, 21:56

Suntem în semifinale! Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea i-au învins categoric pe timişoreni în Cupa României

Suntem în semifinale! Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea i-au învins categoric pe timişoreni în Cupa României (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de baschet CSM CSU Oradea s-a calificat, miercuri seara, în semifinalele Cupei României, după ce i-au învins categoric pe baschetbaliştii de la BC Timişoara în cadrul turneului final care se desfăşoară zilele acestea la Sibiu.

În sferturile de finală, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus categoric, cu 92-72, după ce au dominat cu autoritate jocul.

Tehnicianul formației bihorene a început partida cu Mirkovic, Zeno, Lucic, Mandache și Țîbîrnă, iar campionii au debutat în trombă, reușind să se distanțeze încă din startul confruntării. În minutul 6, CSM CSU conducea cu scorul de 19-3. În cele din urmă, bihorenii și-au adjudecat primul sfert la o diferență de 15 puncte, cu scorul de 27-12.

Excelenta evoluție a bihorenilor a continuat și în sfertul II, când CSM CSU a continuat să se distanțeze substanțial. Astfel că, după ce au marcat 30 de puncte și au primit 19, la pauza mare orădenii conduceau cu 26 de puncte, scor 57-31.

Cum era de așteptat, sfertul III a fost mai echilibrat, bihorenii au încercat să-și conserve avantajul, în timp ce bănățenii au alergat pentru a reduce din handicap. Nu au reușit mare lucru, însă, și-au adjudecat aceste zece minute, cu 19-18, dar în ultima pauză s-a intrat cu un avantaj de 25 de puncte pentru CSM CSU, scor 75-50.

Având o diferență confortabilă pe tabelă, elevilor antrenorului Cristian Achim nu le-a fost foarte greu să gestioneze ultimul sfert, pe care și l-au adjudecat, cu 22-17. În ultimele minute, tehnicianul orădean a trimis în teren doar jucători români (Pașca, Nicolescu, S. Pop, Țîbîrnă și Petrișor).

Principalul marcator al bihorenilor în această partidă a fost Branko Mirkovic, autor a 15 puncte. El a fost urmat de Sean Denison și Uros Lucic, cu câte 14 puncte, și Muhamed Pasalic, cu 10 puncte. De partea cealaltă, de la timișoreni, cei mai prolifici marcatori au fost Komatina, cu 17 puncte, și Drăgușin, cu 13.

Orădenii și-au luat astfel revanșa în fața timișorenilor, după înfrângerea din prelungirile de campionat, dar mai mult decât atât, au reușit să se califice la pas în semifinalele Cupei României, unde vor întâlni, joi seara, de la ora 20.30, echipa BC Mureş.

În sferturile de finală, mureșenii i-au învins pe gălățenii de la Phoenix, în timp ce Steaua CSM Eximbank a trecut de SCM U Craiova, iar U BT Cluj de BC CSU Sibiu.

Iubitorii baschetului bihorean vor putea urmări meciul dintre CSM CSU și BC Mureș, de joi seara, de la ora 20.30, pe micul ecran, în transmisiunea directă a celor de la Digi Sport 4.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Steaua CSM Eximbank și U BT Cluj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON